STIINTA OFERA ARGUMENTE PRIVIND EXISTENTA LUI DUMNEZEU

Mulţi oameni consideră că, odată cu dezvoltarea ştiinţei, rămîne tot mai puţină necesitate de a invoca noţiunea de Dumnezeu, afirmă Eric Metaxas, scriitor şi jurnalist american, într-un articol publicat de The Wall Street Journal. „Însă, după cum s-a adeverit, zvonurile despre dispariţia lui Dumnezeu au fost premature”, susţine autorul. Potrivit lui, însăşi ştiinţa este acea care oferă noi argumente în favoarea existenţei divine.
În anul 1966 astronautul Carl Edward Sagan a declarat că pentru existenţa vieţii este nevoie de două condiţii: planeta trebuie să se rotească în jurul unei stele de un anumit tip şi, în acelaşi timp, să se afle la o anumită distanţă de această stea. Dacă e să considerăm că în univers sînt o infinitate de planete, cel puţin pe o parte din ele este posibilă viaţa.
În anii 1960 savanţii au început să caute semnale radio care ar confirma existenţa extratereştrilor, însă pînă acum nu au găsit nimic.
Eric Metaxas concluzionează: cînd cunoştinţele noastre despre univers s-au îmbogăţit, a devenit evident faptul că pentru existenţa vieţii e nevoie de mult mai multe condiţii. A devenit clar, de asemenea, că existenţa vieţii pe orice planetă, inclusiv pe Pămînt, contravine teoriei probabilităţii.
„Astăzi cunoaştem circa 200 de parametri care ar trebui respectaţi pentru ca pe planetă să existe viaţa. Toţi aceşti parametri trebuie respectaţi cu exactitate, altfel totul se distruge. Dacă, bunăoară, nu exista planeta Jupiter cu gravitaţia ei, mii de asteroizi ar fi căzut pe pămînt”, susţine autorul.
„Însă noi existăm. Ar fi putut, oare, ca toţi aceşti parametri să corespundă ideal condiţiilor de viaţă pur întîmplător? Pentru a presupune că toate aceste condiţii ideale au fost create de o raţiune e nevoie de mai puţină credinţă, decît pentru convingerea că Pămîntul însuşi este capabil să menţină viaţa în pofida multiplelor factori nocivi”, spune autorul.












