Autor: Claudia Postelnicescu

Ascensiunea rapidă a milițiilor jihadiste în Irak și Siria și declararea unui Stat Islamic al Irakului și Levantului pe 29 Iunie a.c. și instituirea unui califat islamic cu o misiune globală, aceea de a eradica orice grup etnic sau religios care se opune regulilor draconice ale islamului fundamentalist pare a fi luat prin surprindere lumea occidentală. Sunt însă destui analiști care au anticipat colapsul unui stat insuficient consolidat și lăsat să se auto-guverneze după retragerea trupelor americane în 2011.

Rezultatele actuale dramatice ale prăbușirii unui stat și al distrugerii fără precedent a unor populații stabile într-un Irak multicultural ne obligă să considerăm vocile care au atenționat asupra consecințelor unei intervenții fără un plan ulterior acesteia în 2003. S-a dovedit deseori în istoria relațiilor dintre Occident și Orient că exportul de democrație liberală, modernitate și cod moral vestic întemeiat pe respectul demnității umane, libertate individuală și respect pentru minorități nu funcționează și nu este asimilat și preluat cu ușurința cu care ne-am dori acest lucru.

De altfel, abordarea occidentală a fost întotdeauna aceea a dialogului între religii, a găsirii unui punct comun cu islamul, dar problema a fost pusă în termeni de toleranță, înțelegere și coexistență pașnică, nu în termeni religioși.  O religie care propovăduiește jihad-ul, potrivit căruia oamenii pot alege numai convertirea la islam, moartea sau sclavia nu pare a oferi vreo perspectivă de dialog și înțelegere cu atitudinea evreiască și creștină, care respinge convertirea prin violență și militantismul religios. În consecință dispariția creștinilor sau convertirea lor la islam sunt fenomene explicabile în fața agresiunii; pe de altă parte, musulmanii au dovedit de-a lungul istoriei trecute și recente că nu au nici o apetență pentru a se converti la creștinism.

Cu atît mai mult, ceea ce vedem însă acum în Orientul Mijlociu, la început de secol XXI este îngrijorător și dramatic; după ce populațiile creștine rămase în țările musulmane care și-au cîștigat independența la începutul sec. XX au fost obligate la convertire, au luat calea exodului sau au fost măcelărite (genocidul armean), puținele comunități creștine rămase în Orientul Mijlociu sunt supuse unui nou jihad în Siria și Irak, care se extinde vertiginos în țările din regiune.

Partea nefastă a acestui nou masacru declanșat de Statul Islamic este că mulți dintre luptătorii teroriști înrolați în milițiile jihadiste sunt cetățeni ai unor țări occidentale. Occidentul are o populație musulmană considerabilă în Franța, Marea Britanie, Germania, Olanda ș.a., care trăiește pașnic, bucurîndu-se de toate garanțiile libertății civile, politice și economice. Adversarii barbarismului Statului Islamic global sunt însă măcelăriți, decapitați, îngropați de vii,  împinși în refugiu sau anihilați prin varii metode, care se întrec în barbarie și cruzime.

Viitorul Stat Islamic dorește să aibă în componența sa numai musulmanii acceptați și triați de către fundamentaliști. Creștinii nu au ce căuta în aceste teritorii, iar ceea ce s-a întîmplat în Siria în ultimii trei ani, masacrul sistematic asupra creștinilor, este doar imaginea a ceea ce se va repeta în următorii ani în statele care acum se luptă cu instabilitatea politică și socială. Abu Bakr al-Baghdadi, un individ misterios care a fost deținut de către armata americană la Camp Bucca, în Sudul Irakului pentru patru ani de zile, a devenit cel mai barbar și cel mai sîngeros terorist al timpurilor noastre. Decapitările, violurile, omorurile sacrificiale, răpirile, teroarea, sadismul, distrugerea și pîrjolirea unor localități întregi, ale unor biserici străvechi, nimic nu stă în calea urii auto-proclamatului calif.

Dincolo de barbarie și terorism se confruntă astăzi sub ochii noștri două forțe care nu se pot decît exclude reciproc: civilizația modernității, creștină și forțe anti-modernitate și anti-stat. Milițiile jihadiste și grupurile teroriste care se desfășoară acum în Orientul Mijlociu și Africa sunt un semnal fără echivoc că suntem într-o nouă etapă a războaielor și conflictelor, care redesenează radical atît abordarea față de tipul acesta de conflicte, cît și securitatea în relațiile internaționale: în momentul de față nu mai avem neapărat state care generează conflict sau invadează un alt stat (de exemplu Rusia în Ucraina), unde regulile geo-strategiei politico-militare sunt știute și se poate opera după ele, ci avem grupări teroriste radicale înarmate cu echipament militar de ultimă generație și cu resurse financiare incredibil de puternice, care sunt imprevizibile, numeroase și incontrolabile.

La aceste aspecte se adaugă alți factori de risc: agenda duplicitară a statelor din regiune și a actorilor internaționali. Iranul joacă un rol eminamente fatal în complicata regiune a Orientului Mijlociu și este, de departe, cel mai periculos stat din zonă, un stat relativ stabil, capabil de a folosi in extremis armament nuclear și cel mai ostil adversar al Israelului, ceea ce determină facilitarea și ajutorarea unor grupuri teroriste, cum este ajutorul constant cu arme către Hamas în Gaza.

În tot acest context dominat de violență și haos nu putem ignora sub nici o formă deciziile de politică externă și strategie în Orientul Mijlociu ale administrației americane din ultimii ani, precum și incapacitatea europenilor de a construi o politică externă coerentă, atentă, viabilă și implicată. Serviciul de intervenție externă al UE înființat acum 5 ani este un organism fără nici o capacitate reală de a interveni în conflictele globale. A rămas tot în sarcina S.U.A. intervenția umanitară de acum cîteva zile pentru a-i salva pe refugiații Yazidis, care mureau de foame și sete în munții Irakului, dar acest lucru s-a petrecut și datorită presiunii diasporei Yazidis din S.U.A., care solicită azil permanent pentru această comunitate care va părăsi Irakul pentru totdeauna.

Irakul și Siria au devenit așadar state nesigure pentru comunitățile religioase, altele decît musulmanii sunni sau shiia, pe termen lung. Un proces de exterminare a creștinilor și oponenților Statului Islamic (fost ISIS) se desfășoară sub ochii noștri, iar occidentalii sunt obligați să intervină, măcar din respect pentru spiritul universalist al apărării drepturilor omului.

Este fără nici o îndoială că islamul extremist și barbaria au devenit o amenințare directă la adresa stabilității și păcii globale, nu doar a regiunii și nu este prima oară cînd semnele barbarismului au luat prin surprindere Occidentul (SUA și UE), ceea ce constituie un eșec al capacității de a învăța din propriile greșeli istorice. Acum nu mai este timp și nici nu trebuie arătată vreo disponibilitate de dialog cu barbarii. ISIS trebuie distrus, la fel cum trebuie distrusă orice organizație teroristă care nu prețuiește viața și libertatea umană, toate clone ale al-Qaida.

Războiul împotriva terorii, proclamat de precedenta administrație americană, abia acum începe cu adevărat, iar miza este uriașă pentru noi toți, cît timp ideea de jihad capătă adepți în chiar inima Occidentului, fiind un deziderat universal al musulmanilor fundamentaliști. Occidentul trebuie să fie conștient pe deplin că acum se află într-un moment istoric fără precedent, de care depinde viitorul lumii civilizate.

Articol preluat din Contributors.ro