Plutește pe viața noastră o vorbă înțeleaptă, cum că „în spatele fiecărui geniu de sex bărbătesc stă o femeie înțeleaptă”. Adevăr curat. Și nevasta geniului însurat surîde mulțumită. Dar nu prea am aflat, cetit sau auzit în astă țară și viață ca să spună cineva că acel geniu soț a fost cîndva feciorul unei femei, adică a unei mame. Nici nu v-ați gîndit!? Excelent. Apoi moale vă așezați și povestea mi-o ascultați.

Recent l-am recitit pe Creangă, știți „nea-voastră” care din ei. În primul rînd am recitit renumitele „Amintiri din copilărie” și spre mirarea mea nu m-au impresionat sau amuzat năzdrăvăniile lui Ionică ca altă dată. Dar am sesizat că „amintirile”, de fapt, sînt niște destăinuiri cu o pruină de regrete la anii cînd și-a reamintit de ele. Că doar Ionică prin cîte a trecut, cîte a mai făcut, și cum pînă la urmăa simțit nevoia să le-ntindă pe-o lungă hîrtie, nu pentru azi, ci pentru vecie. Și așa poate a primi îndurarea și iertarea celor supărați în acele „amintiri”. Zic așa, fiindcă după fiecare năzbîtie făcută se gîndea atît de îngrijorat: „ce-o să zică mama”, „ce-o să-mi facă mama”, „cum să mă uit în ochi la mama” și tot așa.

Fiecare „trăsnăică” și „năzbătoaică” nu vom depăna aici, fiindcă „ocheala” noastră este alta și anume înțeleapta țărancă, fiica lui David Creangă din Pipirig cu numele de botez Smaranda, iar după bărbat Ciubotariu și, poate, poreclită Ștefănescu, după numele mic al bărbatului ei Ștefan a Petrei. Anume ea, Smaranda, care a născut la Humulești pe primul fecior cu numele Ion, apoi alți șapte. Dar numai de la primul ei fecior „Nică” sau „Ionică Torcălău”, ne îmbogățim cultura generală, fiindcă a intrat și el ca mulți alții în „grădina maieștrilor de gînduri și cuvinte bune” din astă țară, din care noi culegem boabe de înțelepciune pentru a noastră omenească „supremațiune”.

Și de aici vă rog pe „nea-voastră” să spuneți „da” sau „nu”, atunci cînd o-i povesti fără oprire, cum Ionică era c-am leneș la mama lui ca mulți băieți ai satului lor și ale noastre; cum nu vroia să învețe de popă, dar mama lui cu bărbatul se sfădea, dar pînă pe Ioan la școală nu-l trimitea, nimeni viață bună în casă nu avea.

Pentru confirmare „încondeiem” ultimă văicăreală și sclifoseală a lui Ion Creangă în fața mamei lui: „Apoi lasă-ți, băiete, satul, cu tot farmecul frumusețelor lui, și pasă de te du în loc străin și așa depărtat (Iași), dacă te lasă prădalnica de inimă! Și doar mă și sileam eu, într-o părere, s-o fac a înțelege pe mama că pot să mă bolnăvesc de dorul ei…și să mor printre străini! Că văru-meu Ion Mogorogea, Gheorghe Trăsnea, Nică Oșlobanu și alții s-au lăsat de învățat și, despre asta, tot mănîncă pîine pe lîngă părinții lor. Dar zadarnică trudă! Mama avea alte gînduri; ea îmi pregătea cu îngrijire cele trebuincioase, zicîndu-mi de la o vreme cu asprime: - Ioane, cată să nu dăm cinstea pe rușine și pacea pe gîlceavă!... Ai să pleci unde zic eu…” / - Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori! Ziceam eu, plîngînd cu zece rînduri de lacrimi. Mai trăiesc ei oamenii și fără popie… / Degeaba te mai sclifosești, Ioane. La mine nu se trec astea… Pare-mi-se că știi tu moarea mea… Să nu mă faci, ia acuș, să iau culeșerul (melesteul) din ocnițăși să te dezmierd, cît ești de mare!”.

Asta înțeleg eu mamă stăpînă pe pruncăria ei, care pune să se facă cum trebuie, și nu cum se voiește.

Lăsînd surîsul în colțul gurii, să ne gîndim serios ce pierdere ar fi avut tot neamul românesc împreună cu altele, dacă Smaranda Creangă lăsa să se facă după voia feciorului ei primar Ioan. Rămînea la Humulești împreună cu prietenii din copilărie ca Mogorogea, Trăsnea și Oșlobanu. Creștea și el ca toți ceilalți multe mioare, căprioare, mîțișoare și alte orătănii prin curtea lor. Sigur umplea casa cu fete și băieți sănătoși și durdulii la părintele lor. După o vreme murea ca ceilalți. I se făceau prohoadele și pomenile, și… ca o frunză a pomului se uita de viața lui. Cel mai grav, lumea nu afla ce ditamai „Creangă” creștea din trunchiul lor. Creangă, care a crescut pînă la învățător și mare povestitor a neamului nostru întreg.

Și mai grav era Smarandă, dacă te lăsai după voința feciorului nea-tale Ioan și nu urma școlile îndrumate și insistate de dumneata: din Humulești, Broșteni, Tîrgu Neamț, Fălticeni și la urmă pe cea mai puțin vestită Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Socola Iașilor. Numai stai și te gîndești „oare pe cine Eminescu întîlnea și cu cine se prietenea la Junime”. Cine„poetului național” la zile grele îi da casă și masă. Cine era să stea ca un „felinar” aprins lîngă Eminescu cînd „filosofa cu luna și stelele din fundul cerului”.

Numai el, Ion Creangă, fiul dumitale Smarandă, care lăsa totul slobod pentru a avea amîndoi o soartă „geamănă”: gene sănătoase de la părinți, minți agere de la natură, școlile bune ale timpului, și cel mai important trei feluri de patimi: dragoste de mamă, de femeie și de Țară.

Atît am avut a spune despre țăranca Smaranda Creangă. A fost o femeie vrednică. O mamă sănătoasă care a născut mulți moldoveni. Pe Ionică l-o iubit cel mai tare și avea de ce, fiindcă a fost prima îngreunare a corpului ei. Poate că o văzut, ea, ca mamă, că-i mai altfel decît ceilalți ai ei. Pînă la urmă, a știut numai ea de ce l-o fugărit și ținut pe Ioan pe la „școalele” din jurul Humuleștilor și capitală. Una este adevărat și merită de memorat: a născut un fecior, care a devenit vorbă din popor, om mare pentru a noastră întreagă țară.

Asea M. TIMUŞ, UASM