Sindromul Italia: Un roman de 54 de ani a ajuns in pragul disperarii

"Ziarul de Iaşi" prezintă cazul unui bărbat de 54 de ani care a muncit jumătate din viaţă în Italia. De doi ani trăieşte o dramă, după ce s-a întors acasă. Părăsit de familie, a ajuns în Decembrie anul trecut la Institutul "Socola" cu un episod depresiv sever. După externare nu a urmat tratamentul, iar zilele trecute a ajuns din nou la spital.

Deşi este cunoscută drept o patologie psihică specifică în general femeilor care pleacă în străinătate pentru a-şi putea susţine familia de acasă, „Sindromul Italia” începe să afecteze inclusiv bărbaţi. „Sindromul Italia” reprezintă de fapt numele generic sub care sunt reunite afecţiunile psihice cauzate de depărtarea de casă, de stresul de la locul de muncă, de dificultatea de adaptare într-o ţară străină, de lipsa timpului liber şi de efectele pe care poate să le aibă asupra psihicului un comportament nepotrivit al celor pentru care lucrează.

Săptămîna trecută, la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi a ajuns cazul unui bărbat care avea simptome specifice unei depresii severe, fiind adus de un echipaj medical şi de Poliţie. Bărbatul, în vîrstă de 54 de ani, este din zona Paşcaniului şi de doi ani s-a întors din Italia, după ce timp de 25 de ani a muncit acolo în construcţii pentru a-şi întreţine familia. Însă, odată cu revenirea acasă, au început să apară şi problemele: cu familia comunica tot mai puţin şi se înţelegea tot mai greu, iar la şase luni de la întoarcerea sa acasă, soţia şi fiul au plecat în Germania, femeia luînd inclusiv decizia de a divorţa. Dificultatea de a se readapta mediului din care a plecat şi lipsa unei comunicări cu familia odată cu revenirea în ţară l-au adus într-o situaţie limită. Mama acestuia a fost cea care a sunat la 112 cînd a observat că fiul său era extrem de agitat, spunea că vrea să se sinucidă şi consumase şi mult alcool.

„Nu mai păstrează legătura nici măcar cu fiul, a declarat că fiul nu vrea să vorbească cu el pentru că de cînd a venit nu s-au mai recunoscut ca familie, nu au mai avut o comunicare foarte bună. Au început tulburările de somn, de fapt, acesta a şi fost unul dintre motivele pentru care a venit prima dată la spital: nu dormea de cîteva nopţi şi avea gînduri de moarte, o dispoziţie intens depresivă, nu mai găsea nici o motivaţie în ceea ce făcea în lucrul de zi cu zi”, a explicat dr. Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru şi director medical al Institutului de Psihiatrie „Socola”. Nu este prima dată cînd bărbatul ajunge la spitalul ieşean – în Decembrie 2020, a ajuns în unitatea medicală cu un episod depresiv sever, cu gînduri de suicid, pentru care medicii i-au recomandat tratament, însă pe care bărbatul a refuzat să îl urmeze după externare.

După tratament, bărbatul caută motive să trăiască

Cînd a ajuns în Camera de Gardă a spitalului, bărbatul susţinea că vrea să-şi pună capăt zilelor pentru că nu mai vede nici un motiv să trăiască şi le spunea medicilor că oricum îşi va duce planul la îndeplinire pentru că nu va lua tratamentul după ce pleacă acasă. Momentan se află sub tratament antidepresiv şi de dezintoxicare, iar specialiştii spun că treptat a început să realizeze că încă are motive să trăiască. „După externare va trebui să urmeze tratamentul în continuare, să facă psihoterapie, controale la psihiatru, urmînd să aleagă el dacă va veni în Iaşi sau dacă va merge la un medic din teritoriu”, a completat dr. Prepeliţă.

Specialiştii ieşeni au explicat că toate simptomele cu care se confruntă bărbatul sunt urmări ale plecării în străinătate, ale îndepărtării de casă şi de familie şi ulterior ale revenirii în ţară, cînd readaptarea este dificilă. Suferinţa bărbatului este că deşi s-a întors la cei dragi, acest lucru nu a avut efectul la care se aştepta, simţea că nu îşi mai recunoştea familia şi nu reuşea să se reintegreze.

„Persoanele care pleacă în străinătate trăiesc nişte traume în sensul în care la început nu cunosc limba, încearcă să se descurce cum pot, sunt izolaţi, eventual cu 1-2 persoane cunoscute cu care relaţionează. Ulterior, încearcă să se adapteze, dar este destul de greu într-o ţară care îţi oferă un loc de muncă, o şansă de a cîştiga bani, dar cam atît. Ca să poţi să te descurci cu tot ce înseamnă viaţa în străinătate trebuie să fii pregătit anterior, nu să pleci doar cu gîndul că merg să cîştig nişte bani şi mă întorc acasă”, a mai precizat dr. Raluca Prepeliţă.

Mai mult, în acest caz a fost vorba despre o schimbare de ambele părţi: familia de acasă îşi continua viaţa, mama se străduia să crească singură copilul, iar tatăl continua să muncească şi să trimită bani în ţară. 

„Foarte mulţi dintre cei care pleacă în străinătate se gîndesc că merg acolo pentru a cîştiga bani şi pentru a menţine situaţia materială adecvată. Cred că totul se rezumă la asta, dar astfel ajung relaţiile să se destrame, membrii familiei se cunosc tot mai puţin, vorbesc tot mai puţin şi atunci fiecare dintre ei se schimbă”, a completat medicul ieşean.