Autor: Mihnea-Petru Pârvu

Felația: plăcere, perversiune, curiozitate, obligație, servitute, dominație sau agresiune? Sau, poate, toate deodată sau în diverse conexiuni

O întâmplare recentă, petrecută într-un pub, în pauza unui meci, ne-a pus pe gânduri, atât pe mine cât și pe doctorul Gabriel Diaconu, psihiatru la clinica Mindcare, din Bucureşti.

Un rubicond glumea afabil, bonom și relaxat. Cheia oricărei bune relații, varianta de Rio – zicea el - era că femeia trebuie să coboare periodic în fața bărbatului. „Să coboare unde?”, întrebă naiv un Est-european de la masă, pierdut în traducere. Comesenii, doctori în neuroștiințe, se înecau, în icnete, cu berea din halbă. „Să coboare în genunchi!”, continuă de data asta serios brazilianul. Crescuse blând în țara unde până și pe președinte îl chema Lula.

Convivii i-ar fi zis cu ce rimează Lula, dar brazilianul era prea mândru de originile lui. În engleza cu accente coloniale „to get down”era mai mult decât un gest care chema la submisie, era candid, generos, aproape părintesc. Îți puteai imagina cum, în timpul felației, înmulțea cu mărinimie pâinea și peștii.

La masă erau cu toții intelectuali în afara serviciului. Iar glumele porcoase pigmentează aripioarele picante și orzul fermentat. N-a stat nimeni să întrebe care o fi poziția femeii în chestiunea cu pricina. Și de-ar fi întrebat răspunsul n-ar fi fost altul decât, sugestiv, tot jos. Down. Băieții și jucăriile lor.

Femeia protestează sau nu?

„Jacques Lacan, faimosul psihanalist francez, a scris undeva că dacă bărbatul posedă un falus, în schimb, femeia este falusul. Iar în gestul de-a îngenunchea pentru ofertarea plăcerii stă datum-ul psihologic, moral și teologic – la limită – al supremației bărbatului. Adam a fost făcut după chipul și asemănarea Domnului. Nu Doamnei. E ceva patriarhal în ea, până la urmă nu izvorâm cu toții din seva cuiva, iar unora dintre fluide încă le mai zicem, mistic aproape, vitale? Femeia va protesta. Femeia protestează, de fapt, degeaba. Ne rugăm în numele Tatălui, dar al cărui Fiu s-a născut prin concepție imaculate. Nu există un Penis Divin. Islam înseamnă supunere”, e cinic dar corect psihiatrul. Ironia face că aceeași femeie din genunchi devine apoi mama de care nu e voie să înjuri. Băieții și jucăriile lor.

Felația de sub biroul șefului

Femeia din sala de așteptare, în ziua respectivă, nu mai protesta nici ea de mult. Unica determinare și-o cheltuise în fața șefului de la care se scuzase că în ziua aia chiar nu va mai sta până la 11 noaptea. Cunoștea replica: „Ce e aici, fabrică de șaibe să ieșim la cinci, când sună talanga?”. Puținilor care îndrăzneau să-i confrunte autoritatea le da scurt, replica: „Sugi p**a, nu-ți convine te dau afară!”.

Zvonul prin companie era în schimb că prin tradiție orală puteai, surprinzător, nu doar să nu fii dat afară ba chiar promovat. Două blânde de la etaj refuzau, suspect, să vorbească despre asta.

„Inițierea” rudei perverse

A intrat, s-a așezat pe canapea, a luat o pernă în brațe și a început să povestească. Facultate, magna cum laudae, junior în firmă și apoi senior, își termina doctoratul și în prag de dizertație a căzut. „Unde ai căzut?”, a întrebat-o medicul. „Moral, am căzut moral! Nu mai pridideam, iar când m-am dus să îl rog pe șeful meu să-mi dea voie să vin o vreme la orar redus mi-a replicat, sec: Nu-mi pasă, mi-o sugi! Nu-ți convine, te dau afară! Sunt trei care abia așteaptă locul tău!”. Limbaj colorat de mediu privat.

La câteva ore de la întâlnire i-a venit primul atac de panică. Seara și-a făcut un ceai și a încercat să doarmă, a venit al doilea atac de panică. Durerile în piept. Amorțelile mâinilor. Gheara din gât. Moartea imediată... Nodul din stomac. Camera se învârtea. În urechi un țiuit ca de sirenă. A deschis fereastra și s-a speriat că, pentru o secundă, s-ar fi aruncat pe ea. De ce? „De ce îmi aduceam aminte!”.

„Hai să stai la mine pe genunchi!”

Și el îi spunea să stea în genunchi. De fapt nu începea așa. De fapt începea cu: „Hai să stai la mine pe genunchi!”. Își strânge perna puternic în brațe ca pe-un scut, e chircită în spatele pavezei imaginare. Lacrimile nu oferă ochilor minții protecție.

Avea cinci ani când au început să o trimită acolo, tata era nepotul doamnei. Doamna avea un soț, îi ziceau Nenea, așa i-a cerut și el să-i spună, Nenea. Hai la Nenea pe genunchi. Atât a fost la început. Apoi nenea a început să o atingă. Uneori se termina repede, ceva creștea sub șezutul ei și ea se trăgea speriată și fugea. Ochii lui o urmăreau. O dată a rămas singur cu ea. Nenea băuse ceva în ziua aia, era agitat. S-a întins în pat și i-a cerut să îi aducă un pahar de apă. L-a pus pe noptieră și el a tras-o în pat: „În genunchi, treci încoace! Linge-o. Suge-o. Ia-o în gură. Așa...!”

A cerut-o de nevastă în genunchi. Ea s-a speriat!

În timp ce povestește începe să hiperventileze. Un nou atac de panică, violent, sunt patruzeci de ani de atunci. N-a spus nimănui. Trei Veri au tot dus-o acolo. Nenea i-a spus: „Dacă spui cuiva, te tai pe țâțe și pe picioare! Stai cuminte, proasto, oricum nu te crede nimeni! Am făcut femeie din tine, așa să-i faci și lui bărbată-tu când o să te faci mare!”. Acum e un bătrânel simpatic, paralitic, stă toată ziua în băț la poartă. S-a făcut mare.

A încercat o dată, de două ori, câțiva ani chiar a fost căsătorită cu un om blând, timid, care îi tolera crizele de furie și perioadele de distanță. Uitarea e o alifie care omoară tot și suspendă timpul. Când el a cerut-o în genunchi, de nevastă, își aduce aminte că a făcut un atac de panică... El a crezut că de emoție că, în sfârșit, va fi mireasă.

Dușmanul e cunoscut

„Abuzul sexual al copiilor prepuberi e de cele mai multe ori oral, nu genital. Dincolo de demența gestului în sine e și realitatea că, iscusit în psihopatia lui, făptașul caută să își ascundă urmele. Gura nu are himen, asta, cumva, o știu toți pedofilii. Simbolic majoritatea pretind că și victimei îi face plăcere pentru că – de fapt – nu doare. Nu e niciodată un act partajat, e un gest de o cruzime barbară, victima e de cele mai multe ori de sex feminin. În practică am întâlnit un singur caz de bărbat care fusese abuzat sexual oral în copilărie de o rudă, tot bărbat și, în majoritatea cazurilor, agresorul e cineva cunoscut, familiar, apropiat, și care reprezintă o figură de autoritate pentru victimă!”, te pune pe gânduri psihoterapeutul.

Trauma e dublă, dincolo de amenințarea fizică implicită e și coerciția emoțională, „trebuie să îți placă, vrei nu vrei”, presiunea confidențialității și profeția că, dacă vorbește, victima va suferi mai mult pentru că oricum ce s-a întâmplat e „normal”, e „ce fac toți oamenii mari”.

Cultura sexului oral

Cultura contemporană a demitizat sexualitatea care a devenit o sursă de emancipare, de explorare, de educație și privilegiu. Oamenii fac sex „de plăcere”, oamenii își „lărgesc” orizonturile sexuale. „Un studiu al Institutului Kinsey în US a arătat că practica sexului oral la adolescentele americane a crescut de patru ori în ultimii 50 de ani până la o majoritate de fete sub 18 ani care admit că au făcut cel puțin o dată, cuiva, sex oral”, spune medicul.

În România sunt notorii cazuri filmate cu telefonul mobil de elevi, unii dintre ei de gimnaziu, care pun în practică jocuri sexualo-erotice cu notă intens pornografică. E dificil de apreciat, însă, dacă diversitatea precoce sexuală a minorilor nu e doar un corolar al lipsei de supraveghere parentală.

Poziția copilului

„Neatenția parentală sau continuarea firească a ignoranței fundamentale pe care educatorul, oricine ar fi el, o are în România pentru nevoia de informație adaptată privind sex și sexualitate, la copilul în preajma pubertății, adică începând cu vârsta de 8 ani e cap de pod. Cazurile de abuz sexual al copilului mic și foarte mic nu ajung mai niciodată raportate, nu pentru că nu se întâmplă, ci pentru că din interiorul comunității nu există servicii de tip outreach, care să meargă în școli, în grădinițe, și să detecteze situații unde e plauzibil că are loc un abuz!”, pune degetul pe rană Gabriel Diaconu.

Zonele nevralgice sunt îndeosebi cele cu o prevalență severă a sărăciei, spațiile rurale cu mobilitate mică și moralitate – de orice fel, fie și religioasă – absente.

Avem nevoie să vorbim despre asta. Poziția în genunchi nu ar trebui să fie cea a victimei ci a agresorului pentru că în afara unei corecții aberația devine, în cele din urmă, normă!

Articol preluat din EVZ.ro