SERVICIUL VAMAL A SEMNAT UN ACORD DE COLABORARE CU OLAF
Prevenirea şi combaterea traficului ilicit de mărfuri la frontiera Uniunii Europene cu R. Moldova, precum şi aspectele colaborării între Serviciul Vamal şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), au fost discutate în cadrul unei întrevederi a conducătorilor acestor instituţii, Tudor Baliţchi şi Giovanni Kessler.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au semnat Acordul bilateral, care creează cadrul durabil de colaborare între cele două instituţii şi are drept scop unificarea eforturilor în vederea protejării intereselor financiare ale R. Moldova şi UE. Directorul general OLAF Giovanni Kessler a ţinut să precizeze că măsurile de securizare a frontierei întreprinse de Serviciul Vamal s-au dovedit a fi eficiente, iar rezultatele pe dimensiunea antifraudă demonstrează un nivel avansat de cooperare între autorităţile vamale la frontiera moldo-română. Tudor Baliţchi a ţinut să precizeze că în colaborare cu instituţiile europene, Serviciul Vamal întotdeauna a promovat un dialog deschis, bazat pe colaborare şi transparenţă. În opinia lui Baliţchi, Acordul semnat vine să confirme deschiderea autorităţilor R. Moldova spre o colaborare, precum si voinţa fermă de a continua eforturile antifraudă conform celor mai bune practici europene.
Moldpres