SEFUL STATULUI A PARTICIPAT LA DESCHIDEREA COMPLEXULUI MILITAR RENOVAT DIN SATUL SCULENI, RAIONUL UNGHENI

Preşedintele ţării, Igor Dodon, împreună cu reprezentanții corpului diplomatic, acreditat în Republica Moldova, a participat la festivitatea de deschidere a Complexului militar renovat din satul Sculeni, raionul Ungheni, unde sînt înhumate osemintele a circa o mie de ostași sovietici de diferite naționalități, care au căzut în luptele cu fasciștii în vara anului 1941 și în primăvara-vara anului 1944.

Lucrările de reabilitare au fost efectuate cu sprijinul financiar al Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova și al primăriei Sculeni. Organizator și executor al acestei misiuni nobile a fost Organizația slavonă pentru drepturile omului „Vece”, iar listele actualizate ale ostașilor căzuți au fost alcătuite de Organizația Obștească „August”.

Şeful statului a exprimat recunoștință celor care au contribuit la restaurarea monumentului militar și i-a felicitat pe cei prezenți cu ocazia aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei și celor 76 de ani de la eliberarea Moldovei în cadrul Operațiunii Iași-Chișinău.

Igor Dodon a subliniat importanța păstrării memoriei istorice despre eroismul strămoșilor noștri, datorită cărora noi astăzi trăim sub un cer senin. Preşedintele a remarcat că noi avem datoria de a păstra pacea, stabilitatea și armonia interetnică pe pămîntul Moldovei.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:36
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:16
03.05.24 - 00:27