Seful diplomatiei ruse face o paralela intre cazul Navalnii si cel al separatistilor catalani

Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a cerut, Vineri, de faţă cu şeful diplomaţiei europene, spaniolul Josep Borrell, ca încarcerarea opozantului rus Aleksei Navalnîi să fie privită cu aceeaşi unitate de măsură ca aceea a separatiştilor catalani, în cazul cărora autorităţile spaniole au invocat hotărîri luate de instanţe judiciare independente, potrivit agerpres.  

”I-am amintit (lui Borrell) despre faptul că Justiţia noastră a fost acuzată că ia decizii politizate” şi, ”fără dorinţa de a ofensa”, că liderii separatişti catalani au fost condamnaţi ”pentru organizarea referendumului în Catalonia”, a spus Lavrov la o conferinţă de presă comună la Moscova cu şeful diplomaţiei europene, relatează agenţia EFE.

”Apropo, (spaniolii) ne-au acuzat pe noi că l-am provocat, fără nici o dovadă”, a ţinut să adauge şeful diplomaţiei ruse.

El a amintit mai departe că Spania şi-a apărat atunci sistemul judiciar şi a respins criticile altor ţări cu privire la sentinţele de condamnare a separatiştilor catalani.

”Autorităţile spaniole le-au răspuns: ştiţi dumneavoastră, noi avem propriul nostru sistem judiciar şi nici nu am îndrăzni să punem la îndoială deciziile pe care le luăm în Tribunalele noastre şi în baza legilor noastre”, a spus în continuare ministrul rus, înainte de a concluziona: ”Or, aceasta este exact ceea ce noi dorim de la Occident în planul reciprocităţii”.

Josep Borrell a venit la Moscova pentru a cere eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

01.12.25 - 14:23
01.12.25 - 14:24
01.12.25 - 14:22
01.12.25 - 14:20
02.12.25 - 12:25
02.12.25 - 11:32
02.12.25 - 13:22
01.12.25 - 14:27
02.12.25 - 13:33
02.12.25 - 13:24
02.12.25 - 13:26
01.12.25 - 14:26
02.12.25 - 13:35
03.12.25 - 00:03
03.12.25 - 00:10