SEFA STATULUI A AVUT O INTREVEDERE CU PRESEDINTA COMISIEI EUROPENE, URSULA VON DER LEYEN
Președinta Maia Sandu s-a întîlnit astăzi cu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, venită în vizită de lucru, la Chișinău. Șefa statului a menționat că prezența Președintei Comisiei Europene la Chișinău este dovada unui dialog foarte bun și a relațiilor foarte strînse pe care le avem cu Uniunea Europeană, în pofida perioadei dificile prin care trecem cu toții.
„Mi-am exprimat recunoștința pentru tot sprijinul acordat de partenerii europeni țării noastre. Mulțumesc, în special, pentru pachetul de asistență în valoare de 250 milioane de euro pentru gestionarea crizei energetice, anunțat azi de Ursula von der Leyen. Această asistență financiară ne va ajuta să diversificăm sursele de energie și să oferim compensații cetățenilor cu venituri mici pentru a achita facturile în această iarnă. Banii europeni sînt investiți în reabilitarea drumurilor, în proiecte de dezvoltare a comunităților pentru a îmbunătăți viața oamenilor din Moldova”, a subliniat Președinta Maia Sandu în mesajul său.
În discuția cu doamna von der Leyen, șefa statului a reafirmat astăzi angajamentul puternic al Republicii Moldova de a trece la următoarea etapă de integrare europeană - inițierea negocierilor. În acest sens, guvernarea va continua implementarea reformelor cheie, în special pe cea a justiției, și va insista pe lupta cu grupările corupte care încearcă, în continuare, să submineze statul și instituțiile sale.
Sursa: presedinte.md