Serial anticorupţie (11)

Interviu Daniel Morar, judecător CCR (2)

Autor: Anca SIMINA

- Dar ce aţi fost numit, au făcut politicienii vreun efort să vă împrieteniţi? Cît de repede a încercat să vă contacteze, de pildă, Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor la acea dată?

- Destul de repede. Era momentul în care se vorbea de dosarul „Zambaccian”, închis la acea dată, însă era interesat dacă se redeschide. Era interesantă modalitatea de abordare. A fost aşa, patronizing. Mi-a arătat că e situat undeva deasupra, eu aşa am perceput, dar n-am avut nicio problemă. Însuşi modul în care m-a abordat: o şefă de cabinet să îmi spună să-l sun pe domnul Năstase… Şi i-am spus că nu am treabă cu domnul Năstase, dacă domnul Năstase doreşte, să sune. Şi a sunat şi a avut loc un dialog în care domnul Năstase mi-a spus că a luat referinţe despre mine, că am fost un student foarte bun. Cam aşa…

- Dar premierul Tăriceanu? A fost interesat să vă caute?

- Nu cred că m-a sunat niciodată. Însă să vă spun cum era situaţia la începutul muncii mele de procuror general şi apoi procuror şef al DNA, ce diferenţă enormă era între ce credeam eu şi ce credeau oamenii de la vîrful politicii. În ianuarie 2006, s-a început cercetarea penală pentru viceprim-ministrul de la acea dată, George Copos. A fost un comunicat (pe 26 ianuarie 2016, n.red). L-am luat ca atare: e un dosar care merită cercetat. Nu atît pentru că era vicepremier, cît pentru faptul că era vorba de evaziune fiscală de cîteva milioane de euro. Coincidenţă, în ziua în care DNA a dat comunicatul pentru începerea urmăririi penale, seara m-am dus la teatru. Am dat telefonul pe silenţios şi după două ore, cînd am ieşit de acolo, cred că aveam vreo 50 de apeluri. Era o nebunie.

- De la cine erau telefoanele?

- Erau de la toată lumea care avea o funcţie în stat. Şi am înţeles că oamenii voiau să ştie înainte dacă voiam să declanşăm o cercetare.

- Erau oameni care voiau să ştie dacă li se va întîmpla şi lor acelaşi lucru?

- Cred că a surprins că era o mică declaraţie de independenţă, pentru început, a DNA. Face ceva ce oamenii politici nu ştiu. Sau cei care în mod obişnuit ştiau. Bănuiesc că anterior mai întîi ştiau oamenii politici. Poate că aveau ok sau nu dădeau ok, nu ştiu, e o supoziţie.

• „În ziua în care DNA a dat comunicatul pentru începerea urmăririi penale a lui George Copos, seara m-am dus la teatru. Am dat telefonul pe silenţios şi după două ore, cînd am ieşit de acolo, cred că aveam vreo 50 de apeluri. Era o nebunie.”

„Politicienii şi-au închipuit că DNA va lucra, dar în direcţii care nu-i vizează”

- Ce reacţii au apărut după trimiterea în judecată a primilor parlamentari, miniştri, preşedinţi de Consilii Judeţene? Dincolo de politicieni, ce vă spuneau oamenii pe stradă, oficialii de la Bruxelles?

- Experţii care veneau anual şi evaluau România aveau o neîncredere destul de pronunţată în ceea ce făcea PNA/DNA. Auzeau la fiecare misiune de monitorizare că există dosare mari, că o să le vadă în scurt timp şi că se lucrează, iar răbdarea lor era pusă la grea încercare. Ulterior s-a văzut în rapoarte ce cred despre lupta anticorupţie.

- Ineficienţa PNA credeţi că era numai vina procurorilor sau oamenii erau costrînşi să se ocupe de dosare mici?

- Nu ştiu. Posibil că a fost şi una şi alta. Dar gîndiţi-vă la situaţie: instituţie, logistică, legi bune. Ce-ţi trebuia ca să faci performanţă? Îţi trebuia să fii tu performant. Cui puteai să îi explici „Vreau să fac, dar nu mă lasă oamenii politici?”. Păi tocmai ăsta-i rostul, să nu asculţi de oamenii politici.

- Ce credeţi că a fost în capul politicienilor din regimul Năstase cînd au creat aceste legi bune, dacă ne gîndim că ulterior s-au întors împotriva lor?

- E adevărat, cadrul legislativ a fost creat în vremea Guvernului Năstase. Ei au făcut exact ce trebuie şi apoi noi, procurorii, am făcut exact ce trebuie. Ce cred eu? E clar, România şi-a asumat ca proiect de ţară aderarea la UE. Cei de acolo au impus statului cîteva condiţii: legi bune, instituţii, rezultate. Au făcut legi bune, instituţii şi, iarăşi e o supoziţie, au mizat că le arătăm în vitrină, există, ne-am îndeplinit formal condiţiile… Pentru că îmi vine greu să cred că oameni care în acel moment comiteau infracţiuni se aşteptau ca această instituţie să şi performeze. Dar viaţa nu a ţinut cont de ceea ce credeau ei.

- E un paradox. Să fii premier, parlamentar sau ministru, să comiţi infracţiuni şi în acelaşi timp să creezi o lege care să facă să plăteşti mai tîrziu…

- Explicabil prin faptul că nu se aşteptau vreodată că acest lucru va şi funcţiona. Sau probabil că şi-au închipuit că vor performa, dar în alte direcţii, care nu îi vizează niciodată pe ei.

• „Au făcut legi bune, instituţii şi au mizat că le arătăm în vitrină.”

„O coincidenţă”. Episodul „Chiuariu” şi dosarul „Poşta Română”

- După momentul Copos, clasa politică s-a simţit cumva insultată. N-a fost o contraofensivă?

- Au fost lucruri oculte şi subversive.

- Vă referiţi la episodul Chiuariu din 2007? Cum s-a văzut, din interior, acest moment?

- Episodul Chiuariu se integrează într-una din tentativele de a schimba şefii DNA. Nu ne-a surprins total. Mişcarea lui Chiuariu a fost una pripită – mai întîi că era necinstită din start - şi de aceea nici nu avea şanse. Şi a fost o mobilizare teribilă a societăţii civile, dar mai ales a ambasadelor care au venit să vadă. M-am dus în faţa CSM cu colegul Ţuluş şi una din primele solicitări ale ministrului a fost să se discute în secret revocarea lui. Am zis: „Nu. Cînd ne-aţi numit, a avut loc un interviu public, l-a văzut toată ţara, dacă vreţi să ne daţi afară, o faceţi tot public”.

- Era în momentul acela deschis la secţia pe care procurorul Doru Ţuluş o conducea, dosarul Poşta Română?

- Cu certitudine, era. Dar într-o secţie dosarele nu sînt toate active la un anumit moment. Acel dosar, ca sesizare, era în secţia domnului Ţuluş în faza premergătoare. Eu nu cred că a existat vreo legătură între cererea de revocare şi acel dosar pentru că nu sînt sigur dacă ministrul Chiuariu ştia de sesizare. Cred că a fost o coincidenţă.

- Atunci ce explicaţie aţi dat acelui moment?

- Şi-au dat seama că lucrurile „scapă de sub control”. Să ne uităm la filmul „De ce eu?”. Apare acolo secvenţa în care ministrul Justiţiei ştia de ce urma să se petreacă în cazul Lele. Eu nu am interpretat această cerere de revocare decît ca pe o încercare de a schimba echipa care conducea la acel moment.

- Ce credeţi că a oprit acest plan? Reacţia ambasadelor occidentale?

- Da. Şi atitudinea Comisiei Europene, în primul rînd.

•  „America e interesată de multe lucruri care se întîmplă în lume, inclusiv de ce se întîmplă în România. Pînă la urmă ce voiau americanii şi nu e dezirabil?”

 - Cei anchetaţi în dosarele de corupţie reclamă că ambasadele conduc anti-corupţia.

- Nu au nici o legătură ambasadele cu instrumentarea dosarelor. N-au făcut decît să fie un suporter. Dar şi suporterii laudă sau critică prestaţia echipei. Nu au avut nici o legătură cu ce se întîmpla în teren.

- Dar de unde interesul acesta vădit al Americii pentru anticorupţie în România?

- America e interesată de multe lucruri care se întîmplă în lume, inclusiv de ce se întîmplă în România. Pînă la urmă ce voiau americanii şi nu e dezirabil? Voiau să fie o ţară normală, în care corupţia să fie combătută, o ţară cu principii, o ţară cu valori. Poate am fi surprinşi să suţină Rusia asemenea valori, dar nu SUA. Plus că ambasadele occidentale, altele decît cea a SUA, voiau ceea ce voiau şi statele lor: «Vreţi să veniţi în clubul statelor occidentale? Trebuie să vă asumaţi anumite valori. Şi una dintre valori e dreptatea». (va urma)

Notă: Daniel Morar are 48 de ani şi a condus Direcţia Naţională Anticorupţie din august 2005 pînă în octombrie 2012. Anterior, a fost procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Mureş (1990-1992), la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj (1992-1994), la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj (1994-1997) şi la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Cluj (1997-2005). Din septembrie 1998 pînă în ianuarie 1999 şi în lunile ianuarie şi februarie 2001 a fost detaşat la Secţia Anchete Speciale de la Parchetul General, instituţie pe care a condus-o ca interimar, pentru şase luni, din octombrie 2012 pînă în aprilie 2013. Din iunie 2013 este judecător al Curţii Constituţionale, numit de fostul preşedinte Traian Băsescu pentru un mandat de 9 ani.