SEDINTA DE JUDECATA IN DOSARUL FOSTULUI PREMIER VLAD FILAT A FOST AMINATĂ DIN NOU

Ședința de judecată în dosarul ex-premierului Vlad Filat, planificată pentru ziua de astăzi, a fost din nou amînată, din motiv că învinuitul urmează să fie supus investigaţiilor medicale. Anunțul a fost făcut de către procurorul de cauză, Adriana Beţişor.

Şedinţa planificată pentru ziua de ieri la fel a fost amînată, asta după ce liderul PLDM Vlad Filat a depus o cerere de amînare a acesteia din motive de sănătate. „Ieri, nu a fost făcută investigaţia medicală privind sănătatea domnului Filat, astfel, la solicitarea avocaţilor, aceasta va fi făcută deja astăzi”, a declarat Adriana Beţişor.

„Iniţial, s-a reuşit examinarea sesizării privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate. Demersul a fost admis, urmează ca acesta să fie expediat Curţii Constituţionale (CCM), după care solicitarea va fi supusă examinării. Şedinţele vor continua în paralel, următoarea este programată pentru ziua de mîine la ora 10:30”, a spus Beţişor.

Igor Popa, avocatul lui Vlad Filat, a precizat că la Penitenciarul nr. 13 a avut loc un accident în care ar fi fost implicat și liberal-democratul. „Acesta urmează să fie dus astăzi la ora 14:00, la Institutul Național de Neurologie pentru a-i fi făcute toate investigațiile. După concluzia medicilor o să venim cu informaţii noi”, a menţionat Igor Popa.

La ultimele şedinţe în dosarul liderului PLDM a fost audiat omul de afaceri Ilan Şor şi administratorul companiei Caravita SRL, Ion Rusu, precum şi un martor din partea acuzării. Audierile martorilor sînt efectuate în baza autodenunţului lui Ilan Şor, care a declarat că i-ar fi dat lui Filat mită în valoare de 250 mln de dolari SUA.

Ex-premierul Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie anul trecut, în baza unui mandat emis de Centrul Naţional Anticorupţie, după ce Parlamentul a decis suspendarea imunităţii sale. Filat se află în detenție preventivă timp de cinci luni, fiind acuzat de trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul fraudelor de la Banca de Economii.