SECHESTRU PE DOUA AERONAVE AIR MOLDOVA

Oamenii legii au aplicat sechestru pe bunuri ale companiei „Air Moldova” în valoare de circa 670 de milioane de lei. Printre activele indisponibilizate sînt automobile, imobile, dar și două aeronave.

Într-un comunicat de presă, Centrul Național Anticorupție menționează că acțiunile s-au desfășurat în cadrul unui dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea întreprinderii de stat „Air Moldova”. În fapt, este vorba despre un șir de tranzacții fictive care au condus la privatizarea companiei aeriene. Aplicarea sechestrului are ca scop evitarea riscurilor de înstrăinare a patrimoniului întreprinderii.

Recent, oamenii legii au aplicat sechestru în valoare de 301,6 milioane de lei pe capitalul statutar al companiei, iar în prezent valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în acest dosar e de aproximativ un miliard de lei.

CNA precizează că activitatea economică a „Air Moldova” nu este afectată de acțiunile procesual-penale întreprinse pe dosar.

Compania Air Moldova a fost vîndută în octombrie anul trecut către compania Civil Aviation Group SRL, care gestionează compania aeriană românească Blue Air. Comisia parlamentară de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice în perioada anilor 2013-2019 a constatat că scopul privatizării companiei Air Moldova nu a fost realizat și există suspiciuni rezonabile despre faptul că proprietatea statului a fost delapidată, după care privatizată cu grave încălcări de procedeu.

Sursa: IPN