Chiar nu există nici un politician serios în această ţară?

Autor: Mihai CONŢIU

Oricît de mult nu ne-ar conveni, trebuie să recunoaştem că Igor Dodon le-a dat cea mai usturătoare palmă aşa-zişilor politicieni proeuropeni prin aceea că a cîştigat alegerile parlamentare. Pe de altă parte, nu putem să nu bănuim că este posibil ca PLDM, PD şi PL să-i fi pus pe tavă această victorie lui Dodon cu bună ştiinţă. Poate că le-a fost suficient cît au deţinut „cifrul Puterii”! Poate că sînt mulţumiţi ce ceea ce şi-au dobîndit în sudoarea frunţii! Poate că nu le mai pasă! Poate că sînt depăşiţi de evenimente! Poate că au înţeles că destinul Moldovei trebuie să fie unul filorus şi de aceea au şi sabotat parcursul proeuropean al ţării!

Altminteri nu poate fi explicat eşecul lor proeuropean! În toţi aceşti cinci ani de zile, Moldova ar fi trebuit să zbîrnîie de optimism proeuropean, mai ales că UE şi SUA au investit masiv în acest sens! În loc de valori şi principii europene, a fost instaurată dictatura politici de tip interlop, iar asta la nivel de stat, la vedere şi sub protecţia unor legi aplicate selectiv. Actualul simulacru de luptă cu corupţia, proces în care au fost implicaţi cîţiva demnitari, este un circ penibil al cărui (non)sens Vladimir Plahotniuc îşi imaginează că europenii şi americanii nu-l pricep.

Săptămîna trecută, Excelenţa Sa, domnul Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, a oferit un interviu pentru Moldova.org, prilej cu care revin asupra unei tematici pe care am mai abordat-o. Aici mă voi referi, iarăşi, la delicata chestiune privitoare la necesitatea reformei teritorial-administrative.

Pirkka Tapiola:

„Trebuie să spun că reforma teritorial-administrativă, care s-a aflat pe agendă destul de mult timp, este una deja întîrziată în această ţară. Dacă ne gîndim acum că avem 898 de conducători într-o ţară de trei milioane de locuitori, acest număr este unul mult prea mare. Au fost efectuate mai multe studii de către mai multe organizaţii internaţionale, inclusiv PNUD, care au dezvăluit că pînă la 86% din fondurile administraţiei locale sînt cheltuite anumite pe materii administrative. Nu există surse suficiente pentru a presta servicii, pentru a răspunde la necesităţile cetăţenilor. Aceleaşi studii arată că 70% din municipii/raioane ar fi cheltuit mai puţin de 100 de lei pentru nevoile fiecărui cetăţean. Este o cifră dramatică.

Dacă ne uităm la modelul european, pentru noi guvernele locale sînt cheia democraţiei. Sînt cele mai aproape de cetăţeni, sînt primii care determină cetăţenii să simtă că autorităţile lucrează în favoarea lor. Se simte necesitatea unei reforme, mai ales că Republica Moldova este o ţară mică, iar distanţele între raioane şi oraşe sînt foarte mici. Cetăţenii ar putea să beneficieze de servicii mai calitative într-o localitate din vecinătate. Autorităţile trebuie să-şi unească eforturile ca să presteze cetăţenilor serviciile de care au nevoie aceştia în domeniul sănătăţii, educaţiei.

Este foarte important ca în implementarea acestor reforme toate persoanele cheie să-şi unească eforturile – comunităţile, ONG-urilor, autorităţile locale. Asemenea reforme trebuie implementate de jos în sus, dar iniţiate de sus în jos.”

Aşadar,

avem 898 de conducători într-o ţară de trei milioane de locuitori, pe de asupra adjuncţi, secretare, funcţionari, maşini cu şoferi la scară şi tot aşa. Atunci de ce să ne mai minunăm că pensiile şi salariile medicilor, profesorilor sau poliţiştilor sînt aşa de mici? Dar deputaţii care seacă bugetul pentru salarii acordate asistentelor şi asistenţilor lor, încît ai impresia că ei cred că Moldova este Germania, Elveţia, Japonia sau Norvegia, ţări în care, mai ales ultimele, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii de ţară (cu excepţia Japoniei) merg la serviciu cu metroul sau trenul.

Reforma teritorial-administrativă ar fi trebuit să fie una dintre primele măsuri luate de guvernanţii aşa-zişi proeuropeni încă din 2009, mai ales „proeuropeanul Ghimpu”, care a fost preşedinte de Parlament şi preşedinte interimar de ţară. N-au făcut-o pentru că n-au vrut niciodată să integreze Moldova în UE. Au nevoie de toate aceste raioane bugeto-fage în interes electoral. Toate posturile din raioane şi din Primării sînt distribuite de partidele cîştigătoare, în alegeri, tuturor activiştilor care le-au făcut campanie electorală, prietenilor, rudelor etc. Dacă este să-i luăm la grămadă – şefi de raioane, funcţionari, primari ai unor sate cu 400 de locuitori, deputaţi, asistenţii lor şi restul de trîntori bugeto-fagi –, vom constata că numărul lor poate fi egal cu cel al moldovenilor angajaţi în producţie.

Singura soluţie este revenirea la judeţe sau regionalizarea ţării. Cui trebuie să aparţină aceste priorităţi? S-a văzut că nu actualilor guvernanţi! Prin urmare, pentru că ne tot suflă în ureche că sînt apărătorii drepturilor celor mulţi, castrarea acestei birocraţii raionale şi a primăriilor minuscule ar trebui să fie prioritară pentru comunişti şi socialişti. Nu-i aşa?

Aici nu-i vorba despre comandamente europene, ci de măsuri luate la scară naţională în contextul crizei economice în care doarme Republica Moldova. Bruxellesul şi Tapiola nu-i obligă nicidecum pe moldoveni, pe politicieni, să facă o anumită reformă, ci, gîndindu-se la interesul general al populaţiei, fac observaţii sau recomandări neobligatorii, care sînt o consecinţă a propriilor experienţe statal-europene.

Nu-i aşa că sîntem minţiţi cu cea mai mare neruşinare? Pînă şi politicienii anti-europeni ar trebui să înţeleagă că reforma teritorial-administrativă nu este un act politic, ci o necesitate economică, socială şi administrativă. Vor fi fiind frumoase nostalgiile după URSS, numai că realităţile actuale reclamă altceva.