Se estimează că traficul petrolier prin Strîmtoarea Ormuz nu va reveni la normal prea curînd

Armistiţiul fragil dintre Statele Unite şi Iran a alimentat speranţele că redeschiderea completă a Strîmtorii Ormuz ar putea pune capăt crizei de aprovizionare cu energie care ameninţă economia globală. Totuşi, experţii din transportul maritim spun că traficul prin această arteră energetică esenţială nu va reveni la normal prea curînd, transmite CNBC.

Preşedintele Donald Trump a declarat, Marţi, că încetarea focului depinde de ”deschiderea completă, imediată şi sigură a Strîmtorii”, prin care trece în mod obişnuit aproximativ o cincime din livrările mondiale de petrol şi gaze. Vice-preşedintele JD Vance a afirmat, Miercuri, că liderii iranieni au fost de acord cu redeschiderea pasajului.

Iranul a transmis însă că reluarea traficului va fi condiţionată de coordonarea cu forţele armate ale ţării şi de limitări tehnice. Armistiţiul nu a reuşit să restabilească încrederea companiilor de transport maritim, în special în contextul în care există temeri că acordul s-ar putea prăbuşi, iar Israelul a intensificat atacurile asupra Libanului.

Datele S&P Global Market Intelligence arată că traficul prin Strîmtoare nu a înregistrat o revenire semnificativă, doar patru nave tranzitînd Miercuri zona. Navele par să folosească în continuare ruta modificată din Vestul insulei Larak.

Potrivit platformei de monitorizare MarineTraffic, peste 400 de petroliere încărcate cu petrol şi zeci de nave transportatoare de LNG sau LPG sunt ancorate în afara Golfului Persic şi aşteaptă semnale pentru a traversa. Volumul real al tranzitului ar putea fi mai mare decît indică datele, deoarece multe petroliere îşi opresc transponderele pentru a evita posibile atacuri din partea Iranului, însă traficul rămîne mult sub nivelurile dinaintea războiului. Condiţiile de tranzit, taxele şi cadrul legal pentru traversarea Strîmtorii nu sunt încă clar stabilite, ceea ce descurajează armatorii să trimită navele prin această zonă, potrivit firmei de analiză maritimă Windward.

Compania germană Hapag-Lloyd a declarat că se abţine deocamdată de la tranzitarea Strîmtorii, pe baza evaluărilor de risc. Directorul de comunicare al companiei, Nils Haupt, a spus că revenirea la normal pentru industrie este „la cîteva săptămîni distanţă”.

El a adăugat că problema nu va fi rezolvată pînă cînd toate navele nu vor părăsi zona, deoarece sute de mii de containere se află în porturi din India, Oman şi Pakistan şi trebuie transportate în Golful Persic.

Compania Maersk a transmis că armistiţiul ar putea crea oportunităţi de tranzit, însă nu oferă încă suficientă siguranţă pentru navigaţie şi este nevoie de clarificarea tuturor condiţiilor impuse.

Analiştii spun că situaţia din Marea Roşie, unde atacurile rebelilor houthi au perturbat traficul anul trecut, arată cît de lent poate reveni navigaţia chiar şi după un armistiţiu. În acea regiune, traficul nu a revenit la nivelurile anterioare nici după acordul de încetare a focului din ianuarie.

În cazul Strîmtorii Ormuz există însă mai puţine rute alternative. În timp ce transporturile maritime din Marea Roşie pot fi deviate pe la Capul Bunei Speranţe, în Golful Persic opţiunile sunt limitate, în principal la devieri prin conducte.

Preţurile petrolului au scăzut după anunţarea armistiţiului, cu Brent şi WTI tranzacţionate în jurul valorii de 97 de dolari pe baril, faţă de aproape 110 dolari înaintea acordului, însă rămîn mult peste nivelul de aproximativ 70 de dolari dinaintea războiului.

Analiştii avertizează că petrolul va continua probabil să se tranzacționeze la un preţ ridicat faţă de perioada anterioară conflictului, deoarece perturbările logistice şi de aprovizionare nu vor dispărea peste noapte. Navele se confruntă în continuare cu costuri mai mari de transport, asigurări de război şi stocări preventive de combustibil la nivel global.

În plus, decizia finală de a traversa Strîmtoarea aparţine adesea căpitanilor navelor, iar mulţi dintre ei consideră că riscul rămîne prea mare. Unii afirmă că, indiferent de bonusurile oferite, nu merită să îşi pună viaţa în pericol pentru a trece prin această zonă.

 

01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
02.04.26 - 13:48
01.04.26 - 00:02
01.04.26 - 00:05
01.04.26 - 00:07
02.04.26 - 13:49
03.04.26 - 13:13
04.04.26 - 13:37
06.04.26 - 12:04
07.04.26 - 14:46
04.04.26 - 13:34
03.04.26 - 13:11
09.04.26 - 00:03
03.04.26 - 13:08