SCURT ISTORIC AL RELIGIILOR SI CREDINTELOR RELIGIOASE ALE LUMII (11)

Moartea în religiile lumii. Islamismul atribuie o mare semnificaţie vieţii după moarte, acest lucru fiind dovedit şi de frecvenţa din Coran al termenului al akhira (viaţa de apoi), el întîlnindu-se de 113 ori. Conform Coranului, la moarte, sufletul este separat de trup de îngerul morţii, Izrail. Izrail este un înger cu doi ochi – unul în faţă şi celălalt în ceafă. Exact înainte de clipa morţii, Izrail se arată muribundului, îi înşfacă sufletul şi pleacă din casa lui, lăsînd în urmă pe cei apropiaţi mortului să-l plîngă şi să-l jelească.

Similar cu creştinismul şi budismul, religia Islamului împarte morţii între credincioşi şi păcătoşi. Pentru cei drepţi şi curaţi separarea are loc fără dureri, în timp ce sufletele păcătoşilor sînt despărţite cu violenţă şi suferinţă. La scurt timp după moarte, persoana virtuoasă este întîmpinată în mormînt de îngeri cu feţe strălucitoare ca Soarele, în schimb cei păcătoşi sînt întîmpinaţi de creaturi înfricoşătoare şi respingătoare. În timp ce credinciosul are parte de mătase şi mosc, pcătosul are parte de cărbuni încinşi şi pînză de sac. Mormîntul credinciosului se transformă într-o gradină verde, pe cînd cel al păcătosului este plin de şerpi cu şapte capete.

Religia islamică a preluat de la străvechii ervrei ideea că morţii au o existenţă şi după moarte, de aceea cei ce mureau erau îngropaţi împreună cu obiecte de uz casnic, mîncare şi băutură, sau chiar se ridicau corturi lîngă morminte. Coranul nu furnizează informaţii cu privire la existenţa în morminte, dar termenul de Barzakh - mormînt, barieră apare în cîteva locuri din Coran, ceea ce a determinat mulţi învăţaţi musulmani să afirme că există o perioadă de răgaz al muritorului din mormînt, între moartea totală şi învierea generală. Coranul continuă tradiţia ebraică şi zorastristă a credinţei într-o înviere generală a trupului Maad şi într-o Zi a Judecăţii pentru întreaga omenire. Se spune că ora aleasă pentru învierea generală a omenirii este ţinută secret muritorilor, cu toate acestea se vor arăta cîteva semne care vor vesti apropierea momentului. Acestea sînt apariţia Anticristului (Al-Dajal), întoarcerea lui Hristos şi sosirea celui îndrumat Al Mahdi.

Al Dajal, va veni dintr-o insulă îndepărtată. Are un singur ochi şi literele KFR, care înseamnă kafir (necredincios), imprimate pe frunte. Va fi un uriaş călare pe un măgar mare alb. Anticristul va semăna distrugere pretutindeni, dar nu va putea intra în Mecca şi Medina pentru că sînt protejate de îngeri. Domnia sa va dura 40 de zile. Al Mahdi, Cel Just Îndrumat, va fi cel care va pune capăt domniei Anticristului, potrivit şiiţilor. Conform Shiah, Al-Mahdi este un descendent al profetului Mahomed. Conform unei tradiţii şiite, Provincia Khurasan din Nord-Estul Iranului este locul unde s-a aratat pe Pămînt Al-Mahdi. Multe semne vor anunţa Invierea Generală, de la apariţia lui Gog şi Magog, răsăritul Soarelui de la apus, venirea Fiarei care va însemna toţi oamenii pe faţă, pînă la apariţia unor eclipse în Peninsula Arabică.

Momentul Învierii Generale este precedat de Arhanghelul Israfil care va suna de trei ori din trambiţă. La prima suflare, cea a consternării, toate creaturile din Cer şi de pe Pămînt vor fi cuprinse de groază, Pămîntul se va cutremura şi Soarele se va întuneca. La cea de-a doua suflare, a examinării, toate fiinţele umane vor muri. Această moarte universală va dura 40 de ani şi la sfîrşitul ei vor fi ploi torenţiale. Apoi se va produce cea de-a treia strigare, a Învierii, cînd întreaga omenire va învia din morţi. (va urma)

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:22
03.05.24 - 12:37