Scinteia care le poate aprinde curul

Dacă guvernarea fraudează alegerile din Bălți, pandemia i se va părea un fleac
Mihai CONȚIU
Este clar pentru oricine că Marina Tauber din Partidul Șor va cîștiga Primăria Bălți cu detașare. Mă refer la numărul real de voturi pe care îl va primi! Această certitudine le dă coșmaruri guvernanților și PAS. Formațiunea politică galbenă PAS are Președinția, are Parlamentul, are Guvernul, dar nu are Primăria Chișinăului, cea mai importantă halcă a Țării, a Orheiului și altele mai însemnate, iar acum turbează de furie că pierde prin vot democratic Primăria Bălți. Pentru o formațiune care, pe model sovietic, vrea să fie un partid unic și cu un control absolut la nivel național, această chestiune este extrem de frustrantă. Asta înseamnă, pentru ei, că vor fi înfrînți de o parte însemnată a moldovenilor în numele cărora au pretenția că vorbesc și îi reprezintă. Guvernanții PAS pot fi atît de orbiți de disperare orgolioasă încît ar putea să recurgă la toate porcăriile electorale ilegale și interpretările legislative părtinitoare ca s-o ”înfrîngă cumva” pe Tauber. De altfel, Marina Tauber a și invocat cîteva posibile strategii abuzive împotriva ei. De tot rîsul-plînsul: unii mai abuzivi decît alții!
Precizare necesară: Nu o susțin pe Tauber și Partidul Șor pentru că mă oripilează teribil. Nu poți să ai pretenția că ai citit niște cărți serioase la viața ta, că-ți iubești aproapele și prin aceea că nu-i furi Țara și că respecți legea dacă ajungi atît de ignorant ori corupt încît să simpatizezi aceste entități, inclusiv susținătorii lor corupți moral, în primul rînd!
Să revenim! Guvernanții, fiind deprinși deja cu abuzurile de tot felul, pe care ”amicii” europeni și americani le tratează ca pe niște ”nevinovate și firești deveniri adolescentine”, dacă vor încerca să o anihileze într-un fel sau altul pe Tauber, așa cum a făcut Plahotniuc cu Andrei Năstase, atunci le va arde curul cum nimănui pînă acum nu i-a fost pîrjolit. Pandemia care-i depășește li se va părea un fleac. Republica Moldova ar putea avea parte de o premieră absolută: o guvernare care poate fi alungată de la Putere nu prin demersurile protestatare ale Chișinăului, adică ale Centrului administrativ al Țării, ci ale celor din cel puțin două provincii – Bălți, în primul rînd, și Orhei, dar ar putea fi și toate celelalte pe unde Șor ”a semănat ciuperci” din miliardul furat etc. Accentuez că Șor nu poate fi subestimat!
În aceste momente, Plahotniuc se scarpină la buric, dar cam degeaba. Dacă Șor i-a tras-o lui Filat, de ce să nu se alăture și el celorlalți foști aliați ai lui Plahotniuc, ălora pe numele cărora oligarhul fugar și-a înscris proprietăți de sute de milioane de euro, iar ei, legal, au rămas cu ele și nu mai vor să audă de fostul lor patron mafiot.
În consecință, rămîne de văzut dacă guvernanții vor cuteza să recurgă la așa ceva. Observați cu cît rafinament cinic reușește condamnatul penal Șor să-i cucerească pe tot mai mulți moldoveni abrutizați de sărăcie, de minciunile celorlalți bandiți politici și de hoțiile generalizate la care au devenit ”complici legitimi”! Pentru ei, pentru că ”se împarte cu ei” și vor cît mai mulți să-i devină parteneri electorali, Șor e un nou Mesia în surghiun, dar nu în Egipt, ci în Israel. Al dracului examen au în față guvernanții galbeni ca ceara de furie în cel de-al doilea tur de scrutin de la Bălți!












