Rusii au inceput retragerea din Kazahstan

Forţele militare din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), conduse de Rusia, au început Joi retragerea din Kazahstan, unde au fost trimise pentru a restabili ordinea după violenţe sîngeroase, ce au constituit un punct de cotitură pentru această fostă republică sovietică din Asia Centrală, relatează AFP, potrivit agerpres.

O ceremonie solemnă dedicată plecării, la care au participat soldaţii contingentului de menţinere a păcii OTSC – o alianţă compusă din foste şase republici sovietice, aflată sub conducerea Moscovei şi din care mai fac parte Belarus, Kazahstan, Armenia, Kîrgîzstan şi Tadjikistan – a avut loc în cursul dimineţii la Almatî, principalul oraş kazah, conform corespondenţilor agenţiei franceze de presă pe teren.

Trupele OTSC, desfăşurate în Kazahstan la 6 Ianuarie, urmează să-şi încheie plecarea înainte de data de 22 Ianuarie, potrivit OTSC şi autorităţilor kazahe.

„Operaţiunea de menţinere a păcii s-a încheiat (…), sarcinile au fost îndeplinite”, a salutat cu această ocazie generalul rus Andrei Serdiukov, comandantul contingentului de 2.030 de trupe ruseşti, belaruse, armene, tadjice şi kîrgîze.

„Unităţile soldaţilor păcii din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), îndeplinindu-şi sarcinile fixate, au început să pregătească materialul militar şi tehnic pentru a fi încărcat în aparatele aviaţiei ruse în vederea revenirii la baza lor permanentă”, a anunţat anterior Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

De asemenea, militarii OTSC au început să predea forţelor de ordine kazahe infrastructurile şi clădirile a căror securitate o asigură de mai multe zile.

Aeroportul din Almatî, închis de săptămîna trecută după ce fusese devastat, a primit primul zbor civil Joi.

Revoltele, care au izbucnit la început în Vestul ţării, iar apoi s-au extins în restul teritoriului kazah, s-au soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi. Cel puţin 12.000 de persoane au fost reţinute de către autorităţi.

Cele mai grave violenţe au avut loc la Almatî, unde s-a tras cu muniţie reală, au fost vandalizate magazine, iar clădiri oficiale, precum sediul Primăriei şi reşedinţa prezidenţială au fost luate cu asalt şi incendiate. Pînă acum, Kazahstanul era considerată statul cel mai stabil din Asia Centrală. Violenţele au izbucnit după manifestaţiile din 2 Ianuarie împotriva creşterii preţului la carburant, pe fondul deteriorării nivelului de trai de-a lungul anilor şi al corupţiei endemice în rîndul elitelor acestei ţări.

Preşedintele Tokaev a calificat revoltele drept o agresiune „teroristă”, dirijată din străinătate, însă fără să ofere probe. Această poziţionare a sa, prin invocarea unei „agresiuni străine”, i-a permis să cheme în ajutor forţele OTSC. Versiunea faptelor prezentată de autorităţile kazahe a primit sprijinul Preşedintelui rus Vladimir Putin şi al altor ţări din regiune.

Pe fondul acestor confruntări, preşedintele kazah a lansat o ofensivă împotriva puternicului său predecesor Nursultan Nazarbaev, precum şi a aliaţilor şi membrilor familiei acestuia, care controlează segmente întregi din economie. Deşi se retrăsese în 2019 din prim-planul scenei politice, Nazarbaev juca un rol influent în fosta republică sovietică, prin funcţia de şef al Comitetului pentru securitatea naţională, deţinînd controlul asupra Armatei şi instituţiilor militarizate. În prezent, această funcţie a fost preluată de către Preşedintele Tokaev, care a început să-şi plaseze oameni de încredere în funcţii-cheie.

Tokaev – despre care presa locală spune că provine dintr-un clan mai modest, dar care derulează afaceri importante atît în Kazahstan, cît şi în Rusia – l-a acuzat pe „părintele său politic” de a fi favorizat dominaţia unei „caste a bogaţilor” într-un stat cu importante rezerve de hidrocarburi, o critică fără precedent faţă de cel care deţine titlul onorific de „lider al naţiunii” (Elbasî).

Preşedintele kazah, care a evoluat în carieră în umbra mentorului său, a anunţat că elita îmbogăţită în ultimii 30 de ani va trebui să contribuie la un fond creat pentru „a plăti un tribut” populaţiei kazahe, de gestionarea căruia va responsabil Tokaev însuşi, potrivit presei ruse.

Unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Nazarbaev, Karim Masimov – ex-şeful Consiliului pentru Securitatea Naţională (KNB) – a fost arestat Sîmbăta trecută pentru înaltă trădare şi destituit din fruntea serviciilor secrete.