RUSIA AR PUTEA INTERZICE IMPORTUL DE AUTOTURISME DACĂ OCCIDENTUL VA IMPUNE NOI SANCȚIUNI

Rusia ar putea să-și înăsprească restricțiile vizînd produsele provenite din statele occidentale, fiind posibilă chiar interdicția importului de autoturisme, dacă SUA și Uniunea Europeană vor impune noi sancțiuni Moscovei, informează un articol publicat Luni în cotidianul rus Vedomosti, preluat de Reuters.
SUA și UE nu recunosc anexarea Crimeii la Rusia și, începînd din luna Martie, au impus mai multe valuri de sancțiuni împotriva unui număr de politicieni ruși, oameni de afaceri și companii. În replică, la începutul acestei luni președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole și alimentare provenite din țările care au impus sancțiuni Rusiei în contextul crizei din Ucraina. Lista include produse din carne și lapte precum și fructe și legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia și Norvegia.
La mijlocul lunii Iulie, premierul rus Dmitri Medvedev a semnat un decret prin care se interzice ca statul și autoritățile publice din Rusia să cumpere autovehicule produse în străinătate, în ideea de a-i sprijini pe producătorii locali. Interdicția vizează autoturismele pentru oficialii de rang înalt, transportul public, vehicule pentru situații de urgență, precum și echipamente pentru agricultură și construcții.
Potrivit unor surse citate de Vedomosti, Rusia are în vedere în prezent interdicția, totală sau parțială, a importurilor de autoturisme occidentale. Cu toate acestea, noua interdicție nu se va aplica autoturismelor produse în Rusia de constructorii auto străini. Producătorii Ford, Volkswagen, Ford Renault, Toyota și Hyundai Motor Co au uzine în Rusia. Vedomosti adaugă că propuneri vizînd noile măsuri au fost trimise deja președintelui Vladimir Putin spre analiză, însă o decizie vizînd adoptarea de noi sancțiuni nu a fost luată încă.
În prima jumătate a acestui an, vehiculele importate au reprezentat 27% din vînzările de autoturisme pe piața din Rusia, în timp ce camioanele importate au reprezentat 46% din vînzări, iar în cazul autobuzelor 13% din vînzări au fost importuri.
Grupul auto Renault a semnat recent un acord care să îi permită să preia controlul la AvtoVAZ. Obiectivul alianței Renault-Nissan-Avtovaz este să controleze o cotă de 40% din piața rusească.
AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Gabriela Ionescu)












