Rusia a autorizat medicamentul antiviral Coronavir pentru tratarea cazurilor de COVID-19

Rusia a autorizat medicamentul antiviral Coronavir, produs de compania R-Pharm şi destinat tratării formelor uşoare şi moderate de COVID-19, a anunţat, Vineri, această societate farmaceutică, informează Reuters, potrivit agerpres. Potrivit R-Pharm, noul tratament ar putea fi distribuit începînd de săptămîna viitoare în farmaciile din Rusia.
Autorizarea medicamentului Coronavir, aprobat în Iulie pentru administrare în spitalele ruseşti, survine după ce Rusia a autorizat, în luna Mai, un alt medicament pentru tratarea COVID-19, Avifavir. Ambele au la bază molecula favipiravir, dezvoltată în Japonia. Avifavir este folosit în spitale începînd din Iunie, dar încă nu este disponibil în farmaciile ruseşti.
R-Pharm mai precizează că a obţinut aprobarea pentru Coronavir după testele clinice de fază a treia la care au participat 168 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Acesta este însă un eşantion redus comparativ cu cel de cîteva mii de pacienţi folosit de cercetătorii britanici în cazul dexametazonei, un steroid aprobat, Vineri, de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) ca tratament împotriva COVID-19.












