Despre trădare şi trădători ca valută naţională

Mihai CONŢIU

Probabil că sînt printre extrem de extrem de puţinii publicişti care este ferm convins că Iurie Roşca nu este un trădător al aşa-zisei cauze naţionale. În fond, ce şi pe cine a trădat Roşca în 2005? Trădător pentru că l-a votat Vladimir Voronin la funcţia de şef al statului? Dar atunci l-au votat pe Voronin şi ceilalţi rivali politici de-ai săi, care îl acuză de trădare, „pro-europeni” de-alde Oleg Serebrean, Igor Clipii, regretatul prieten Gheorghe Susarenco, Dumitru Diacov etc. În realitatea ocolită perfid de mulţi dintre acuzatorii lui Roşca, votarea lui Voronin la Preşedinţia RM a fost dorinţa expresă a României, UE şi chiar a SUA.

În 2005, scena politică din această ţară nu avea, la fel ca şi acum, absolut nici o contracandidatură viabilă, serioasă şi autoritară faţă de liderul comunist. Să nu uităm că Voronin este cel care a deschis calea integrării europene prin semnarea şi înfăptuirea Planului de Acţiuni RM-UE! Occidentul, iar aici mă refer la UE şi SUA, datorită „raportorului politic România”, a fost dezinformat teribil în privinţa realităţilor social-politice concrete de aici.

Paşii politici eronaţi pe care i-a făcut România politică neoficială în RM cuprind, în linii mari, eliminarea din scena politică a lui Iurie Roşca, sacrificarea brutală a lui Voronin, fără să i se contrapună o candidatură relativ respectabilă, aducerea lui Mihai Ghimpu în cîmpul politic guvernamental de decizie, păstrarea strategică şi la limita legalităţii a lui Dorin Chirtoacă la Primăria Chişinăului, menajarea excesivă a oligarhului Vladimir Plahotniuc, contribuţia fundamentală şi răuvoitoare în compromiterea abuzivă a lui Vlad Filat şi alte cîteva repere asupra cărora, pe parcurs, vom reveni.

Episodul Iurie Roşca

Personal, din surse credibile, aveam ştiinţă despre intenţia unor cercuri oculte din România de a-l sacrifica pe Roşca încă de prin 2003-2004. Mulţi se vor grăbi să afirme că Roşca este trădător pentru că a abandonat „idealul” unirii RM cu România, dar nu este deloc aşa. Ca publicist şi om cu o anumită experienţă nu-l pot considera trădător pe Iurie Roşca, iar asta pentru că îl admir pentru profesionalismul cu care şi-a îndeplinit o misiune în favoarea statului Republica Moldova. Respect profesioniştii, indiferent de baricadele pe care se află, căci astfel am fost instruit, educat!

Roşca este un tip extrem de instruit, care citeşte într-o săptămînă mai mult decît tot Parlamentul în două legislaturi, acesta fiind încă un motiv pentru care nu poate fi acuzat că nu ştie ce face. Roşca nu-i omul ruşilor, indiferent de relaţiile lui interpersonale cu diferite personalităţi din Rusia, ci omul statalităţii RM. Aceste sînt de fapt considerentele pentru care România politică a decis sacrificarea politică a sa. Crezînd că face o mişcare politică genială, România politică l-a substituit politic pe fostul lider PPCD cu Ghimpu şi Chirtoacă – două catastrofe politice şi intelectuale –, a căror reprezentare politică pro-românească în RM demonstrează ce crede România politică despre intelectul moldovenilor. Atunci de ce aceeaşi Românie politică se revoltă de „oferta Renato Usatîi”?

Vladimir Voronin, irepetabil

Încă de prin 2007-2008, România politică a decis că Vladimir Voronin trebuie înlăturat de la Putere, dezinformînd Occidentul grav şi fundamental, în calitate de „raportor autorizat” neoficial de ţară pentru RM. S-o spunem pe şleau, România aici, în R. Moldova, confundă în mod intenţionat integrarea europeană cu integrarea „Basarabiei” în România. De aici şi eşecul euro-integraţioniştilor şi unioniştilor. Populaţi taxează drastic minciuna şi manipularea. Popularitatea lui Usatîi nu le spune nimic celor ce fac rapoarte despre R. Moldova? În fond, România şi Occidentul trebuia să fie cei care să găsească soluţii diplomatice de compromis cu Voronin, un statalist justificat şi nu întotdeauna comod. Atît cît îl cunosc pe Voronin, sînt absolut sigur că, la fel cum a negociat şi înfăptuit Planul de Acţiuni RM-UE, tot el ar fi fost cel care ar fi semnat şi Acordurile de Asociere şi de Libert Schimb cu UE, iar lucrul acesta, posterior, mi-a fost confirmat de către mai mulţi demnitari europeni.

Singura şi esenţiala diferenţă dintre felul în care Voronin ar fi semnat aceste Acorduri şi cel în care l-a semnat Iurie Leancă ar fi fost aceea că, la fel ca şi în cazul negocierii Planului de Acţiuni RM-UE, liderul comunist ar fi citit aceste Acorduri şi i-ar fi obligat pe specialiştii săi să o facă şi ei şi să le negocieze la sînge cu UE, în partea ce ţine de interesul naţional al RM. UE ar fi acceptat şi ar fi respectat altfel RM.

România politică a lui Traian Băsescu a considerat că este de prisos să caute insistent canale de comunicare şi de compromis cu Voronin, cel mai puternic om al momentului, şi a luat decizia de a pune umărul la debarcarea sa din fruntea statului. România politică l-a trădat pe Voronin la fel cum o face acum cu Filat, preferînd cîrdăşia politico-incestuoasă cu Ghimpu şi Plahotniuc, căci cercetarea penală şi reţinerea abuzivă a lui se bucură de un apreciabil „protectorat românesc”. Şi România este o ţară europeană în primul rînd!

Ghimpu şi Chirtoacă, două eşecuri pro-româneşti umilitoare

„Geniul politici româneşti în RM” sînt Ghimpu şi Chirtoacă, iar asta demonstrează ce fel de oameni de mîna a treia din România gestionează politica unionistă de aici. Nu contează cît de analfabeţi sau hoţi sînt, căci important este ca ei să strige în gura mare că sînt pentru unirea RM cu România, că sînt români, că luptă pentru istoria românilor de aici şi pentru limba română. În plin început de mileniu III, România politică experimentează paşoptismul în acest teritorii! România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa RM, dar se pare că va fi tot prima ţară care va contribui la pierderea independenţei acestei ţări, iar asta nu în favoarea UE.

Ştrul Ghimpu nu a fost niciodată şi nu este român sau om al românilor. Spre deosebire de Iurie Roşca, „misiunea lui Ghimpu” poartă numele de cod… banii, cît mai mulţi bani şi notorietatea personală. Orice observator onest a putut constata că, în clipa în care Ghimpu a ajuns în posesia „cheilor Puterii”, a înţeles rapid că există un stat numit RM, care nu prea poate fi unit cu România.

Chiar şi acum continui să mă minunez de neghiobia ofensivă a celui care a decis că românul Dan Dungaciu, sociologul, comentatorul politic şi fostul consilier al lui Ghimpu trebuia să participe la întrevederea dintre Ghimpu, în calitate de şef de stat interimar (altă ofensă aducă inteligenţei moldovenilor!), şi Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse! Astfel de ofense diplomatice nu pot fi uitate, mai ales de către puternica Rusie!

Cu toate acestea, România politică neoficială se zbate şi acum, pe toate căile, să-l păstreze pe Ghimpu în „culoarele guvernării”, ca sursă de informaţii în zona decizională a Puterii de Stat, indiferent de faptul că aceste acţiuni compromit nu doar integrarea europeană a ţării, ci şi existenţa statului RM.

Chiar şi în cazul re-realegerii lui Chirtoacă în funcţia de primar, implicarea efectivă a României politice a fost mai mult decît evidentă. Observăm că România politică neoficială este interesată strict doar de „sursele informative pro-româneşti” Ghimpu şi Chirtoacă, nicidecum de relaţiile lor mafiote, corupte cu oligarhul Plahotniuc. În cazul dat, mă refer la România politică neoficială a premierului penal al României Victor Ponta. Generic vorbind, electoratul lui Ghimpu este unul de… împrumut, migrator, mereu limitat ca număr şi dispreţuit de liderul lor. Cînd Chimpu va pica în dizgraţia românilor, acest electorat se va alătura următorului „ales”.

Observaţi cît de mult dispreţuieşte R. Moldova România politică neoficială a premierului penal al României Victor Ponta în punctele esenţiale, în care Ghimpu nu mai doreşte, pentru RM, un procuror general european, nu mai este interesat de reforma Justiţiei, prin depolitizarea ei, dar nici de depistarea făptaşului în cazul miliardului de Euro furat, căci ştie prea bine că firele duc spre aliatul şi protectorul său Plahotniuc!

Faţă de cele expuse mai sus, vreau să se înţeleagă bine faptul că nu neg dreptul românilor de a monitoriza informaţional RM, aşa cum probabil o fac şi Rusia, Ucraina, Turcia, Bulgaria, Ungaria etc., ci contest doar modul vulgar şi ofensiv în care o face.

„Krîşa” românească a lui Plahotniuc

În pofida imaginii odioase şi criminale pe care o are Plahotniuc în RM, reflectată obiectiv şi de către presa română, penalul premier Ponta, în dispreţ faţă de populaţia cestei ţări, îl legitimează pe prietenul său Plahotniuc, de parcă această ţară ar fi o plantaţie de marijuana, pe care lucrează peste trei milioane de sclavi în folosul proprietarului ei – Plahotniuc!

Chiar dacă joacă dublu, unii români îşi imaginează că şi Plahotniuc ar fi „sursa” lor de încredere, numai că banii lui put prea mult spre a nu crea „disconfort european” susţinătorilor lui din România. Protectorii români ai lui Plahotniuc şi-au adus o contribuţie însemnată în decapitarea politică a lui Filat, de fapt decapitînd şi R. Moldova, dar tac „cu înţelepciune” în privinţa dosarului penal din România privind dubla identitate „Vladimir Plahotniuc-Vladimir Ulinici”.

Ceea ce pare că nu ar lua în calcul „krîşa” românească a lui Plahotniuc este acea că a intrat în contact cu o lume în care viaţa omului nu mai are nici o importanţă, o lume în care execuţia prin împuşcare a rivalului politic şi economic este o practică obişnuită. Pe mine, personal, nu mă îngrijorează faptul că pot fi executat chiar şi mîine, dar sînt absolut convins că acest om, Plahotniuc, păzit mai ceva decît Trezoreria SUA, va sfîrşi la fel ca şi cei a căror dispariţie a comandat-o.

Pe canalele subterane, fireşte, România politică neoficială are nevoie de Plahotniuc deoarece acesta este cel mai abil partener prin care se pot spăla uriaşe sume de bani româneşti oferiţi RM, căci oligarhul este singurul care poate garanta „legalitatea” acestor operaţiuni, fiind stăpînul absolut al Justiţiei, Procuraturii, CNA, CNI sau SIS din RM.

Filat a fost trădat şi vîndut în cel mai flagrant mod cu putinţă

Admiţînd că Filat ar putea să aibă o serie de capete de acuzare demne de reţinut, nu am cum, în spiritul dreptăţii, să nu mă revolt de faptul că este acuzat şi a fost reţinut de către Procuratura lui Plahotniuc, nu de Procuratura RM. România politică neoficială jubilează că şi-a adus o contribuţie însemnată la acest act de injustiţie, dar nu înţelege că prin aceasta i-a deturnat grav parcursul proeuropean al RM. În ultimă instanţă, poate că şi asta a fost intenţia României neoficiale, date fiind afinităţile lui Ponta cu anumite filiaţii ruseşti. R. Moldova a fost vîndută ca un animal de tracţiune la o licitaţie politică obscură. Este interesant de ştiut dacă liderii UE au înţeles jocul dublu al României în R. Moldova.

Indiferent de gravitatea acuzaţiilor aduse lui Filat, trebuie să recunoaştem că lui i s-a intentat un dosar politic, acoperit juridic cu acuze de infracţionalitate financiară. Pe Filat nu doar România neoficială l-a trădat şi vîndut, ci chiar şi proprii lui consilieri de încredere. De foarte mult timp, constatăm o serie de ciudăţenii mediatice extrem de flagrante, pe care voi încerca să le expun, pe mai departe.

Astfel, am constatat că jurnaliştii şi comentatorii politici chipurile pro Filat, în realitate lucrau mediatic efectiv pentru „unionistul” Ghimpu, ceea ce era total aiurea. Filat a fost, este şi trebuie să fie funcţional pe segmentul politic de Centru-Dreapta, însă aceşti jurnalişti şi comentatori politici, probabil şi cu girul unor consilieri de-ai lui Filat, au deturnat astfel PLDM spre zona politică de Extremă Dreaptă. Noi doar am constatat, dar nu am putut „comercializa politic” această contradicţie, întrucît nu am avut relaţii de consiliere cu Filat. Tot în acest context, dar fără să ne postăm pe poziţia dizgraţioasă de susţinere a „pro-românului” Ghimpu, mulţi crezînd că sîntem „parte a presei lui Filat”, activitatea noastră editorială a fost proeuropeană şi proromânească lucidă şi lipsită de patimi unioniste neviabile, dar şi una din care au lipsit isteriile antiruseşti gratuite. A fi un român european nu înseamnă să fii antirus cu orice preţ.

Noi, cei de la Moldova Suverană, sîntem nişte lupi sanitari extrem de incomozi tuturor politicienilor, comentatorilor politici şi colegilor de breaslă, inclusiv celor pe care, dezinteresat sau din revoltă civică, îi sprijinim, aşa cum este acum cazul în care este implicat Filat. Cei mai mulţi ne detestă pentru aceea că, argumentat, credem în existenţa Statului Republica Moldova; că respectăm România şi îi cunoaştem cultura; că sîntem critici acerbi ai instituţiilor statale româneşti care afectează grav relaţiile bilaterale moldo-române; că nu cerem bani din România spre a-i promova o cultură care ne aparţine şi nouă; că nu sîntem antieuropeni; pentru că deja sînt destui jurnalişti şi comentatori politici români care ne dau dreptate în ceea ce de ani de zile scriem, dar şi pentru că nu sîntem anti-ruşi isterici cu orice preţ.

În cazul implicării României neoficiale la cercetarea penală şi reţinerea lui Filat mai constatăm gafa impardonabilă prin care nu doar Filat este cel eliminat din viaţa politică activă, ci, în viitor, chiar şi protejaţii Ghimpu şi Plahotniuc. Aducerea Stîngii la Putere în RM se datorează României, iar Igor Dodon şi Renato Usatîi ar trebui să le fie recunoscători lui Victor Ponta, premierul penal al României şi agenţilor ei naţionalişti care cutreieră R. Moldova. Acum înţelege cineva cîtă pace europeană ar fi fost în RM dacă Voronin nu ar fi fost îndepărtat cu atîta brutalitate de la guvernare? Aşa-i mulţumeşte Ghimpu lui Filat pentru faptul că l-a adus la guvernare?!

Pe de altă parte, aşa cum am mai scris anterior, greşeala amarnică făcută de PLDM a fost aceea că, după alegerile parlamentare de anul trecut, cînd Igor Dodon a înregistrat un succes electoral zdrobitor, nu a insistat ca PSRM să formeze Guvernul, fapt care i-a dat apă la moară lui Plahotniuc. În acest context, Usatîi ar fi fost minimalizat, PLDM s-ar fi „pozitivat”, iar PCRM s-ar fi constituit într-o formaţiune politică de tip „arbitru de tuşă”, de observator politic matur al „năbădăioşilor” socialişti. Pe acest fundal, Plahotniuc ar fi fost serios „încătuşat politic”. Ascensiunea lui în acapararea instituţiilor statului ar fi fost blocată, fie şi prin acea că Dodon ar fi avut tot interesul ca să devină un justiţiar de Stînga veritabil.

Acum, din ce în ce mai mulţi sînt cei care sînt convinşi că Stînga trebuie să revină la guvernare. Problema constă în aceea că este cam tîrziu. „Riscul” este acela că Stînga care ar veni la guvernare ar putea fi mai proeuropeană decît AIE 1, AIE 2 şi AIE 3, cu fireşti reţineri faţă de ofensiva pro-românismului. Interesant este cum va putea fi evitat Plahotniuc. Punctez asta deoarece consider că Dodon nu este tipul care să admită să i se subordoneze, să fie şantajat de el. Dar Dodon va trebui să ţină Moldova pe linia de plutire cu bani occidentali.

În final, constatăm că România politică neoficială a contribuit decisiv, deocamdată, la anularea politică a lui Filat, indiferent de păcatele lui deja cunoscute, care, totuşi, este singurul lider politic veritabil de Centru-Dreapta şi angajat decisiv în parcursul proeuropean al RM, iar asta de dragul aşa-zisului control informativ exercitat asupra lui Ghimpu şi Plahotniuc. În aceste condiţii, vom fi martorii unor întrevederi oficiale dintre demnitarii români şi Igor Dodon şi Usatîi, ceea ce nu trebuie să ne mire. „Ce-ţi faci cu mîna ta, se numeşte lucru manual”, se spune într-o zicală de cartier bucureştean, dar cînd asta afectează un popor…, iar aici nu-i vorba despre venirea Stîngii la Putere, ci despre porcăriile cinice pe care le-aţi înţeles din cele scrise în acest lung şi obositor articol!

Dacă nu mă înşel, parcă Winston Churchill spunea că „decît să trădeze statul, mai bine îi trădează pe alegători”. În RM, politicienii trădează şi statul, dar şi pe alegători. Fără să fiu cinic aşa cum sînt politicienii moldoveni, voi spune un adevăr amarnic şi poate dur pentru mulţi: alegătorii moldoveni nu doar că sînt extrem de ieftin de cumpărat, dar, pentru politicienii care-i mituiesc, sînt doar o gloată analfabetă şi uşor de manipulat!