Presa şi politicienii occidentali deseori induc în eroare populaţia, afirmînd că în Ucraina criza politică a început de la Crimeea. Din acest motiv, vom aminti unele evenimente care au avut loc înainte de Crimeea.

La 21 noiembrie 2013, guvernul ucrainean a refuzat să semneze Tratatul de asociere cu UE, care presupunea apropierea Ucrainei de NATO. Atunci a fost pus în aplicare „Planul B ”: gloate de orientarer fascistă, instruite în Polonia şi finanţate de SUA, au iniţiat protestele agresive de pe Maidan.

La 22 februarie 2014, au înconjurat Parlamentul (Rada ), l-au bătut pe speaker şi au ameninţat deputaţii. Preşedintele ales legitim a fost nevoit să părăsească ţara. A avut loc o lovitură de stat, cu susţinerea Occidentului.

După cum a şi mărturisit secretarul de presă al Departamentului de Stat din SUA, Victoria Nuland, americanii au investit în puci cinci miliarde de dolari, deoarece el coincidea cu interesele lor. Sponsori particulari ca Georg Soros investec mulţi bani în fondarea aşa-numitor organizaţii non-guvernamentale. Într-o înregistrare telefonică cu ambasadorul SUA la Kiev, se poate auzi cum Nuland dă indicaţii asupra componenţei guvernului.

Puciul a provocat un val de teroare fascistă şi rusofobă, inclusiv răpirea şi uciderea adversarilor politici şi etnici. Anume pe acest fundal populaţia Crimeei a organizat referendumul şi a decis realipirea la Rusia.

„Anexare” înseamnă că teritoriul a fost ocupat prin forţă. Putem vorbi despre o anexare în cazul dat? Nu a fost tras nici un glonț, iar armata rusă se afla în Crimeea în baza unui acord ruso-ucrainean.

Da, realipirea contrazice Constituţia ucraineană, însă ea a fost violată anterior, prin organizarea loviturii de stat. Articolul 1 din Statutul ONU oferă dreptul la autodeterminare, iar legăturile istorice între Rusia şi Crimeea sînt foarte puternice.

Însă Crimeea a servit drept motiv pentru a tensiona relaţiile cu Rusia. NATO şi-a activizat acţiunile militare pe fundalul unei propagande agresive anti-ruse. Iar încercarea de război economic (sancţiunile ) au dăunat mai mult statelor europene decît Rusiei.

După Sydöstran, Suedia