REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (27 decembrie 2019)

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a anunțat că va prelungi controalele la Procuratura Anticorupție

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a anunțat că va prelungi pînă pe 10 ianuarie controalele la Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. „Veți auzi foarte multe lucruri interesante despre activitatea procuraturilor”, a spus Stoianoglo după ședința de joi a Consiliului Superior al Procurorilor. Continuarea controalelor începute pe 10 decembrie înseamnă că șefii celor două procuraturi specializate, Viorel Morari și Dorin Compan, rămîn suspendați din funcție.

 

Pe 15 martie la Hînceşti se vor desfășura alegeri parlamentare noi

Alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești vor avea loc pe 15 martie 2020. Decizia a fost luată vineri, 27 decembrie, de membrii Comisiei Electorale Centrale. Potrivit CEC, pentru scrutin vor fi alocate peste 4 mln 226 mii de lei. Locuitorii circumscripției nr. 38, Hîncești vor ieşi din nou la vot, după ce deputatul ales la 24 februarie 2018, democratul Alexandru Botnari, a renunțat la funcția de deputat în favoarea celei de primar de Hîncești.

 

CNAM a lansat o hartă interactivă a prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a lansat o hartă interactivă a prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice contractaţi. Aplicaţia a fost creată cu scopul de a creşte gradul de transparenţă şi acces la informaţia cu privire la instituţiile medicale şi farmaciile încadrate în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Harta interactivă poate fi accesată urmînd linkul http://map.cnam.md/.

 

Șeful statului a avut o întrevedere cu bașcanul Găgăuziei și un grup de deputați

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah și cu deputații în Parlamentul Moldovei, reprezentanții autonomiei, Fiodor Gagauz, Aleksandr Suhodolski și Ivanna Koksаl. În cursul dialogului părțile au discutat situaţia din autonomia găgăuză și cea din ţară în ansamblu, precum și planurile pentru anul 2020. Șeful statului a menționat că la invitația speakerului Adunării Populare a Găgăuziei, Vladimir Cîssa, va participa la una din primele ședințe ale acestui organ legislativ, din anul viitor, în cadrul căreia va fi analizată situația din regiune și problemele cu care se confruntă autonomia.

 

Prim-ministrul Chicu a vizitat Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Hîncești

Premierul Ion Chicu a vizitat Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din orașul Hîncești. În cadrul discuției cu echipa centrului, Ion Chicu s-a documentat despre starea lucrurilor, problemele cu care se confruntă instituția și a evaluat condițiile în care își petrec timpul beneficiarii centrului de plasament. Prim-ministrul a discutat cu personalul angajat - dădace, asistenți sociali și profesori, care au rugat să fie examinată posibilitatea majorării salariilor și au atras atenția asupra insuficienței cadrelor.

 

Dolarul se va ieftini

La sfîrșitul acestei săptămîni, dolarul american se va ieftini în raport cu leul moldovenesc, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Astfel, dolarul va costa în următoarele trei zile 17 lei și 28 de bani, cu un ban mai puțin decît ieri. Celelalte valute de referință își vor păstra valoarea. Mai exact, euro va avea o valoare similară cu cea de ieri, de 19 lei și 15 bani. Leul românesc va rămîne la cotația de 4 lei. Aceeași tendință o va avea rubla rusească și hrivna ucraineană, care vor costa la sfîrșitul acestei săptămîni 27 de bani și respectiv 74 de bani.

 

CEC a luat act de vacanţa a două mandate de deputat

Membrii Comisiei Electorale Centrale au luat vineri, 27 decembrie, act de vacanţa a două mandate de deputat din fracţiunile PSRM şi PAS. Fotoliile rămase vacante vor fi ocupate de membrii supleanţi, Marina Radvan (PSRM) şi Virgiliu Pîslariuc (PAS). Potrivit deciziei CEC, fotoliile de deputat rămase vacante după plecarea socialistei Tatiana Cuneţchi şi decesul deputatului PAS, Sergiu Cataranciuc vor fi ocupate conform legislaţiei de membrii supleanţi.

 

Structura Guvernului va fi modificată după Anul Nou

Structura Guvernului va fi modificată după Anul Nou, pentru că actuala structură nu este funcțională. Cel mai probabil prin luna februarie sau martie 2020. Declarațiile a fost făcute de către șeful statului, Igor Dodon, la o emisiune televizată. „Unele ministere trebuie de divizat în două. Vom vedea ce vom face și cu funcțiile. Evident că în cazul ăsta și unii miniștrii vor fi schimbați”, a explicat Igor Dodon, fără însă să dea numele celor care-și vor pierde calitatea de miniștri.

 

14 companii IT de pe ambele maluri ale Nistrului au stabilit parteneriate cu cele din România

Reprezentanți ai 14 companii și două asociații IT de pe ambele maluri ale Nistrului au discutat despre posibilitățile de colaborare cu colegii lor români în cadrul unei vizite efectuate la companiile IT și de infrastructură de suport din orașele Cluj și București. Vizita de studiu a fost organizată de proiectul „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului" (AdTrade), finanțat de Suedia și implementat de PNUD.

 

Un membru al grupului criminal care a traficat moldovence a fost trimis în judecată

Un moldovean de 25 de ani a fost trimis în judecată, fiind învinuit de trafic de ființe umane și trafic de copii, comise în cadrul unui grup criminal organizat. Acesta ar fi traficat 11 moldovence, inclusiv o adolescentă în Atena, Grecia, în scop de exploatare sexuală comercială, în mai multe case de toleranță clandestine. În prezent, inculpatul este plasat în arest. Pentru faptele comise, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de pînă la 20 de ani sau chiar cu detenție pe viață.