REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (26 noiembrie 2021)

UE acordă sprijin financiar pentru restaurarea cetății Tighina

Au început lucrările de restaurare și conservare a Cetății Tighina (Bender). Costul total al lucrărilor este de peste 1,4 milioane de euro, bani oferiți prin intermediul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Cetatea Tighina (Bender), obiectiv istoric din secolul al XV-lea de importanță strategică, intră astfel în prima etapă a lucrărilor de restaurare. Acestea vor fi efectuate în conformitate cu standardele și practicile internaționale.

 

Studenții vor reveni la ore cu prezența fizică

Studenții Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu", Universității de Stat din Moldova și ai Academiei de Studii Economice din Moldova vor reveni la ore cu prezența fizică în aulele universitare. În contextul în care municipiul Chișinău are o rată mai mică de incidență COVID-19, iar conform hotărîrii Comisiei Extraordinare de Sănătate publică a municipiului Chișinău gradul de alertă în sănătate publică a fost scăzut de la cod roșu, la cod portocaliu, studenții de la mai multe instituții de învățămînt superior din oraș vor reveni la orele cu prezența fizică în aulele universitare începînd cu data de 29 noiembrie 2021.

 

Qatarul a donat două mașini electrice MAI

Doua mașini electrice, o ambulanță și o mașină de pompieri, au fost donate Ministerului Afacerilor Interne de Ambasada Statului Qatar la Chișinău. Donația a fost făcută conform instrucțiunilor Sheikhului Khalid bin Khalifa al Thani, premier și ministru de Interne al Qatarului, în contextul continuării cooperării bilaterale. La ceremonia de transmitere a donației au fost prezenți secretarul de stat al MAI, Serghei Diaconu, și Hamad Bin Rashid al Athba, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statului Qatar în R. Moldova. Însărcinatul cu afaceri qatarez a menționat că donația va contribui la ridicarea nivelului serviciilor oferite de Ministerul de Interne în domeniul securității, siguranței și prevenirii incendiilor.

 

A fost examinat construcția drumului de ocolire a satului Slobozia Mare

Progresul lent al lucrărilor de construcție a drumului de ocolire a satului Slobozia Mare din raionul Cahul, problemele cu care se confruntă antreprenorul și planul de acțiuni au fost subiectele abordate în cadrul unei întrevederi dintre conducerea Administrației de Stat a Drumurilor (ASD) și cea a antreprenorului din Turcia. Potrivit ASD, în prezent, lucrările de construcție a sectorului drumului M3 înregistrează un progres de execuție de 34.1%, comparativ cu cel planificat de 50%, termenul de finalizare a proiectului fiind anul 2022. Administrația de Stat a Drumurilor a atenționat antreprenorul că va efectua vizite inopinate în teren, luînd în caz de necesitate măsurile legale corespunzătoare.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 855 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost efectuate 6 572 de teste, fiind confirmate 855 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, șase sînt asociate cu contact peste hotare. Astfel, pînă la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 361 116 cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din cazurile noi, 13 sînt în rîndul lucrătorilor medicali. În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sînt internate 1628 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 183 în stare extrem de gravă și 30 de pacienți sînt supuși ventilării mecanice. Alți 1 031 de pacienți au fost vindecați. În total, 344 414 bolnavi au fost tratați de COVID-19.

 

Maia Sandu a avut o ședință cu conducerea Autonomiei Găgăuze

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut o ședință de lucru cu conducerea UTA Gagauz-Yeri, în frunte cu bașcanul Irina Vlah. Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, șefa statului a menționat că Administrația Prezidențială urmărește cu atenție evoluțiile din regiunea găgăuză și că mizează pe o colaborare constructivă cu guvernarea locală. „Ne dorim ca oamenii din Găgăuzia să aibă o viață mai bună, așa cum ne dorim o viață mai bună pentru toți cetățenii țării noastre. Scopul nostru este ca fiecare localitate să beneficieze de oportunități de dezvoltare și de creștere economică”, a spus Maia Sandu.

 

Un grav accident s-a produs la Strășeni

Un copil a murit, după ce un microbuz s-a răsturnat pe un cîmp. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00:30, pe traseul Chișinău-Leușeni, în raionul Strășeni. Potrivit poliției, în accident a fost implicat un microbuz la volanul căruia se afla un șofer de 29 de ani. Dînsul a pierdut controlul volanului, iar microbuzul a derapat și s-a răsturnat pe un cîmp. În urma accidentului, fiica șoferului, o fetiță de numai doi ani, a murit pe loc, pînă la venirea ambulanței. Totodată, șoferul și soția sa au fost transportați la Spitalul raional Strășeni, pentru a li se acorda ajutor medical.

 

Leul s-a depreciat și mai mult în raport cu dolarul

Pe parcursul unei zile leul moldovenesc a cedat dolarului american aproape 2 bani, iar monedei unice europene - mai mult de 2 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 26 noiembrie un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,7261 lei pentru un dolar (+1,65 bani) și 19,8861 lei pentru un euro (+2,2 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 17,7096 lei pentru un dolar şi, respectiv, 19,8641 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 26 noiembrie, constituie: 0,6559 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,0177 lei pentru 1 leu românesc și 0,2374 lei pentru 1 rublă rusească.

 

Decizia privind Acordul moldo-lituanian de recunoaștere a permiselor de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial de vineri, 26 noiembrie, a publicat Hotărîrea Cabinetului de miniştri de aprobare a Acordului între Guvernul R. Moldova și cel al Republicii Lituania privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, semnat la 7 octombrie current. Prevederile Acordului vor oferi cetățenilor Moldovei, stabiliți permanent sau provizoriu în Lituania, un șir de beneficii cum ar fi scutirea de școlarizare și examinare suplimentară la schimbarea permiselor de conducere.

 

Un spectacol de Piotr Ceaikovski va avea loc la Opera Națională

Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va prezenta mîine, începînd cu ora 17.00, spectacolul ”Evgheni Oneghin”, operă în trei acte de Piotr I. Ceaikovski, după romanul omonim al lui A.S. Pușkin în regia Eleonorei Constantinov. Premiera mondială a avut loc la 29 martie 1879, la Teatrul Mic din Moscova, premiera la Chișinău - pe 13 decembrie 1956, la Teatrul Moldovenesc de Operă, Balet și Dramă.

 

Statul va compensa o parte din facturile pentru gazul natural

Consumatorii casnici vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru consumul de gaz natural și energie termică, ca rezultat al majorării tarifelor pentru aceste utilități. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în lectură finală de Parlament. Conform documentului, vor fi oferite compensații în proporție de 67%, pentru primii 50m3 de gaz natural consumați, iar pentru următorii 100 m3 - compensarea cu 50% din cuantumul diferenței dintre prețul din luna de facturare și prețul din octombrie 2021. Astfel, compensația maximă, oferită pentru consumul de gaz natural, va constitui 540 lei, iar compensația pentru prima gigacalorie consumată va fi de 450 lei.

 

La Orhei a fost deschis un complex apicol

Un complex apicol de colectare, procesare, ambalare și depozitare a mierii de albine a fost inaugurat la Orhei, grație unui grant oferit de Banca Mondială prin intermediul Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P). În 2019, cinci apicultori orheieni s-au asociat și au creat o cooperativă de întreprinzători în scopul modernizării sectorului apicol și creșterii competitivității produselor apicole pe piețele de desfacere.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31