REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (20 mai 2022)

Formația Zdob și Zdub și Frații Advahov ar putea primi titlul de cetățean de onoare al județului Iași

Formația Zdob și Zdub și Frații Advahov ar putea primi titlul de cetățean de onoare al județului Iași, România. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, pe o rețea de socializare. Potrivit sursei citate, un proiect de hotărîre în acest sens va fi supus aprobării în ședința ordinară din 25 mai, curent. Formaţia „Zdob şi Zdub” și Fraţii Advahov au reuşit să se claseze pe locul 7 la concursul Eurovision Song Contest 2022, cu 253 de puncte.

 

Alocații mai mari pentru participanții la cel de-al Doilea Război Mondial

Participanții la cel de-al Doilea Război Mondial vor beneficia de o majorare a alocației lunare de stat, de la 950 de lei (circa 50 de euro) la 1 250 de lei. Proiectul a fost votat de Parlament în lectura a doua. Potrivit documentului, de alocația majorată vor beneficia 189 de persoane, iar valoarea cheltuielilor aferente majorării este de 793 800 lei.

 

Depozitul național de vaccinuri a fost dotat cu echipament modern

Depozitul național de vaccinuri a fost dotat cu echipamente moderne donate de Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății. Donația include: generatoare, vehicule și camere frigorifice, congelatoare, echipamente IT și aparataje de descărcare a vaccinurilor. La fel, a fost renovat un depozit și efectuată repararea mai multor încăperi destinate angajaților. Valoarea proiectului constituie 776 de mii de euro, bani oferiți de Uniunea Europeană.

 

Președintele PSRM din CMC a părăsit fracțiunea

Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Serghei Afanasenco, a anunțat în seara zilei de joi că părăsește fracțiunea și va activa în calitate de consilier independent. „Părăsesc fracțiunea PSRM din motive care s-au acumulat de-a lungul timpului. Acestea sînt multiple, dar cea mai importantă cauză este lipsa de democrație, disciplină, a spiritului de echipă și amenințarea cu răfuială fizică din partea unui coleg de fracțiune”, a menționat consilierul.

 

Procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar a fost simplificată

Procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar a fost simplificată. Un proiect de modificare a legislației în acest sens a fost adoptat joi, în lectură finală, de Parlament. Autorul proiectului de lege, deputatul Vladimir Bolea, a menționat că legea cu privire la medicamentele de uz veterinar a fost adoptată în anul 2018 și în procesul de implementare au fost identificate mai multe lacune, toate în final reprezentînd impedimente la etapa depunerii cererilor pentru obținerea certificatului de înregistrare a medicamentului de uz veterinar.

 

Premierul efectuează o vizită la Bălți și Sîngerei

Prim-ministra Natalia Gavrilița întreprinde vineri, o vizită de lucru în municipiul Bălți și în raionul Sîngerei. Șefa Executivului va participa la inaugurarea primului Centru regional de asistență integrată a copiilor victime ale infracțiunilor. De asemenea, prim-ministra va merge la Centrul pentru copii si tineri cu dizabilități CREDO din raionul Sîngerei. Ulterior, Natalia Gavrilița va discuta, împreună cu reprezentanții autoritățile publice locale din raionul Sîngerei, problemele curente și prioritățile de viitor.

 

Numărul de membri ai Consiliului de Administrație al CNPF va fi redus

Numărul de membri ai Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a fost redus de la cinci la trei. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat, în lectura a doua, de către Parlament. Astfel, organul colegial va fi compus dintr-un director general și doi directori. Prin urmare deciziile vor fi luate cu un cvorum de minim doi directori din trei.

 

Mai multe clădiri istorice vor deveni patrimoniu cultural național

Legislativul a adoptat o hotărîre privind atribuirea statutului de monument mai multor edificii cultural-istorice. Printre edificiile care vor fi incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat sînt clădirea Circului din Chișinău și cea a fostului sediu al Ministerului Alimentației Publice (actualmente, sediul Procuraturii Generale), clădirea cu parc a Maternității nr. 2 și schitul rupestru ”Peștera lui Bechir” din municipiul Soroca.

 

În 2021, în Republica Moldova s-au născut mai puțini copii

În anul 2021, în Republica Moldova s-au născut 29.230 de copii, fiind în descreștere cu 1604 copii (sau cu 5,2%) față de anul 2020. Din numărul copiilor născuți-vii, 51,6% au fost băieți. Conform statutului juridic, în anul 2021, fiecare al 5-lea copil s-a născut în afara căsătoriei. Datele Biroului Național de Statistică relevă că mai mulți copii s-au născut în sate ( 59,5%), rata micuților născuți în orașe fiind de 40,5%.

 

Euro și dolarul își continuă scumpirea

La sfîrșitul acestei săptămîni, moneda unică europeană și dolarul american își vor continua scumpirea în raport cu leul moldovenesc. Astfel, euro se va aprecia cu10 bani și va costa 20 de lei și 16 bani. Dolarul va adăuga opt bani, pînă la cotația de 19 lei și 15 bani. Cu un ban se va scumpi hrivna ucraineană, care va costa 65 de bani. Și leul românesc va fi mai puternic. Pentru acesta a fost stabilită o cotație oficială de 4 lei și 07 bani, cu doi bani mai mult. Rubla rusească va adăuga un ban și va costa 30 de bani.

 

Ungaria va acorda transportatorilor din R. Moldova încă o mie de autorizaţii

Ministerul Inovației și Tehnologiilor al Ungariei va acorda Republicii Moldova încă o mie de autorizații de tranzit fără plata taxei rutiere pentru unitățile de transport EURO III, a anunţat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale. Potrivit oficialului, autorizațiile sînt valabile pînă la 31 ianuarie 2023.

 

Maia Sandu a discutat cu Emmanuel Macron la Paris

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întîlnit joi seara, la Paris, cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron. Discuția s-a focusat pe situația de securitate din regiune în contextul războiului din Ucraina, pe dialogul bilateral și pe agenda europeană a Republicii Moldova. Maia Sandu a apreciat crearea Platformei de sprijin pentru Moldova, care să ajute țara noastră să depășească urmările războiului din Ucraina, ale inflației și ale crizei energetice, și să continue reformele inițiate.

 

Deputați din R. Moldova și România se întrunesc în ședință comună la Iași

Ședința comună a Comisiilor juridice și a Comisiilor de politică externă din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României va avea loc vineri, la Iași. Pe parcursul zilei, vor avea loc separat ședința comună a Comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României, precum și ședința comună a Comisiilor politică externă din cele două parlamente. În cadrul acestora vor fi discutate subiecte și proiecte de interes comun. La finalul dezbaterilor va fi adoptată o declarație comună a celor patru comisii parlamentare.

 

Patru persoane au fost reținute pentru vînzare de droguri în sumă de un milion de lei

Oamenii legii au reținut doi bărbați și două femei - membri ai unui grup criminal specializat în contrabanda și comercializarea drogurilor. Aceștia au vîrste cuprinse între 18 și 25 ani. În urma perchezițiilor la domiciliile membrilor, a fost ridicat peste 1 kg de droguri, valoarea cărora pe piața neagră cifrează la 1.000.000 lei. Oamenii legii au stabilit că pe parcursul a cinci luni de zile, liderul grupului a organizat plasarea drogurilor în peste 4900 de ascunzișuri, în cantități care variau între 1 gram și 200 grame.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31