REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (7 iunie 2022)
Procuratura Anticorupție are un nou șef
Consiliul Superior al Procurorilor a hotărît că Veronica Drăgălin este cîștigătoarea concursului pentru funcția de Procuror-șef al Procuraturii Anticorupție. Candidatura Veronică Drăgălin va fi înaintată Procurorului General interimar pentru numirea în funcție. Despre acest lucru a anunțat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
Sistemul de alimentare cu apă din Fălești a fost modernizat cu sprijinul UE
Circa 16.500 de locuitori ai orașului Fălești vor beneficia de servicii modernizate de alimentare cu apă potabilă, grație unui proiect finanțat de Uniunea Europeană. Lucrările de la Fălești au fost executate în perioada martie 2021 – mai 2022 în cadrul proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în orașul Fălești”. Astfel, în cadrul proiectului au fost reabilitate și extinse 31,4 km de rețele de alimentare cu apă, dintre care 18,4 km – aducție magistrală și 13 km – conectări individuale. De asemenea, au fost construite / montate 113 cămine de vizitare, 62 de hidranți și au fost realizate 1625 de branșamente (conectări individuale). Valoarea totală a proiectului constituie 35,88 milioane de lei.
Peste 3850 de femei din grupurile vulnerabile vor primi produse alimentare și de primă necesitate
Ca parte a eforturilor continue de a contribui la creșterea rezilienței celor mai vulnerabile grupuri în contextul crizelor multiple, în special a consecințelor pandemiei de COVID-19, UN Women a inițiat, la sfîrșitul anului 2021, proiectul „Sporirea accesului femeilor din grupurile vulnerabile la produse alimentare și de primă necesitate”, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, finanțat de Oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova. Proiectul este implementat în beneficiul femeilor din mediul rural, femeilor subreprezentate, în special al femeilor cu dizabilități.
Circa 15 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămîna trecută
Echipele de asistență medicală urgentă au acordat săptămîna trecută primul ajutor medical la circa 15 mii de persoane, dintre care peste 2500 de copii. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în urma acordării primului ajutor, în instituțiile spitalicești au fost transportați circa 6000 de pacienți pentru investigații și tratament. Astfel, pe parcursul săptămînii trecute au fost înregistrate 2746 de urgențe cardiologice; 2042 de patologii neurologice, inclusiv 248 de cazuri de accidente vasculare cerebrale; 1947 de urgențe respiratorii; 1587 de urgențe traumatologice; 195 urgențe infecțioase și 39 de intoxicații.
Salvatorii recomandă cetățenilor scăldatul doar în lacurile dotate cu stații de salvare
Salvatorii recomandă cetățenilor scăldatul doar în lacurile dotate cu stații de salvare, unde aceștia pot monitoriza situația la capitolul siguranței și securității. Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, a specificat că aproximativ 20 de bazine acvatice din țară sînt dotate cu stații de salvare, dintre care 10 se află pe teritoriul municipiului Chișinău. „Angajații IGSU nu recomandă scăldatul în locurile neautorizate, locurile care nu sînt dotate cu stații de salvare, întrucît acestea prezintă un pericol sporit atît pentru minori, cît și pentru maturi”, a menționat Pușcașu.
La Chișinău va fi inaugurat Festivalul Internațional ”Zilele Muzicii Noi”
Cea de-a XXXI-a ediție a Festivalului Internațional „Zilele Muzicii Noi” va fi inaugurată joi, 9 iunie, la ora 18.00, la Palatul Republicii, cu un concert susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”, condusă de dirijorul Mihai Agafița. Directorul fondator și directorul artistic al festivalului, compozitorul Ghenadie Ciobanu a relatat că ediția actuală va fi una bogată în evenimente muzicale. Ghenadie Ciobanu a menționat că, creația sa „Spirits Of Bards” va fi interpretată în cadrul festivalului mobil „Cîntecele noi ale Europei” în orașele Basel, Berlin, Muenchen, Paris, Viena, Iași, București, Brașov.
Două centre de sănătate din țară au primit granturi pentru procurarea echipamentelor medicale
Două centre de sănătate din țară au primit granturi din partea Guvernului Japoniei pentru procurarea echipamentelor medicale. Contractele de finanțare au o valoare totală de circa 74 mii de dolari, bani oferiți prin intermediul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”. Potrivit Ministerului sănătății, Centrul de Sănătate Leova a primit un grant de peste 53 mii de dolari pentru procurarea unui ecograf, iar Centrul de Sănătate Bardar – un grant în mărime de peste 20 mii de dolari, pentru procurarea echipamentelor de fizioterapie.
Pe 10 iunie expiră termenul de solicitare a subvențiilor per cap de animal
Agenția pentru Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a atenţionat că pe 10 iunie expiră termenul de solicitare a subvențiilor per cap de animal. Crescătorii de animale sînt așteptați să depună cererile pentru subvenții pentru anul 2022, la serviciile teritoriale AIPA. „Solicitările se pot depune pînă pe 10 iunie anul curent și este obligatoriu să fie însoțite de o serie de documente doveditoare”, indică instituţia.
Costul unui litru de benzină se apropie de 33 de lei
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat marți, 7 iunie, prețuri maxime de comercializare pentru litrul de motorină și benzină în Republica Moldova ce vor intra în vigoare de miercuri, 8 iunie. Parlamentul a decis că ANRE va stabili prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard în fiecare zi lucrătoare. Acestea vor fi valabile cu începere de la ora 00:01 pentru ziua/zilele următoare celei/celora în care au fost stabilite.
Moldova, obligată să achite familiei lui Boboc aproape 60 de mii de euro
Astăzi, 7 iunie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului va pronunța hotărîrea în cazul lui Valeriu Boboc, tînărul ucis de un fost polițist în timpul protestelor din 7 aprilie 2009. Anunțul a fost făcut de unul din avocații familiei Boboc, Valeriu Pleșca. „ Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmează să pronunțe hotărîrea în cauza Boboc and Others v. Republica Moldova. Cauza se referă la provocarea morții protestatarului pașnic Valeriu Boboc de către agenți ai statului, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, în cadrul evenimentelor din 7 aprilie 2009”, a menționat avocatul Pleșca.