REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (25 mai 2022)

Prețul gazului ar putea crește din nou

SA „Moldovagaz” a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali. Astfel, conform proiectul calculelor prezentate, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie majorat de la 14,06 de lei pînă 22,22 fără TVA pentru o mie de metri cubi sau cu 58,1% mai mult. Cu TVA, ar însemna un preț de 24,07 de lei.

 

CEC a propus digitalizarea procesului electoral prin aplicarea votului la distanță

Comisia Electorală Centrală (CEC) a propus digitalizarea procesului electoral, prin aplicarea votului la distanță - corespondență sau internet, cu utilizarea unor mijloace de identificare electronică. Modificările sînt incluse în proiectul Codului Electoral și vor fi transmise Parlamentului spre adoptare. Președintele CEC, Angelica Caraman, a specificat că modificările au drept scop soluționarea deficiențelor identificate de funcționarii electorali și includ observațiile Curții Constituționale și ale misiunilor naționale și internaționale.

 

Socialiștii au ieșit la protest

Reprezentanți și simpatizanți ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova au venit miercuri în fața Parlamentului pentru a protesta împotriva reținerii fostului șef de stat Igor Dodon, dar și împotriva scumpirilor și majorărilor din ultima perioadă. Protestatarii au ajuns în fața izolatorului Direcției de Poliție din Chișinău, unde este reținut Igor Dodon.

 

Peste 70 de blocuri din Chișinău vor beneficia de reparații capitale

Peste 70 de blocuri de locuit din Chișinău vor beneficia de reparații capitale. Lucrările vor fi efectuate de Primăria municipiului Chișinău. Astfel, pe mai multe adrese din Chișinău sînt întreprinse, sau urmează în scurt timp să înceapă lucrările de schimbare a geamurilor (25 de blocuri), schimbarea acoperișului (25 de blocuri) și a rețelelor inginerești (25 de blocuri). Pentru efectuarea lucrărilor, primăria capitalei a alocat peste 36 de milioane de lei.

 

24 de persoane au fost reținute de CNA într-un dosar de spălare de bani

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au reținut astăzi 24 de persoane dintr-o rețea de escroci, care ar fi deposedat de bani sute de cetățeni ai Republicii Moldova, Federației Ruse și ai Kazahstanului, prin intermediul unei companii de consultanță în domeniul tranzacțiilor la bursă. Potrivit CNA, pe parcursul ultimilor doi ani, această companie, înregistrată în Cipru, dar cu o reprezentanță la Chișinău, ar fi încasat de la clienții săi, prin fraudă, peste 1,5 milioane de euro.

 

Președinții și secretarii Centrelor de BAC vor fi instruiți de ofițerii CNA

Ofițerii CNA vor desfășura mai multe sesiuni de informare despre rigorile de integritate ce trebuie respectate în procesul de organizare și desfășurare a examenelor. Acțiunile se încadrează în campania națională de sensibilizare “Fără corupție la BAC”, demarată astăzi de CNA în comun cu Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. În următoarele două zile, ofițerii anticorupție vor discuta cu președinții și secretarii Centrelor de BAC, dar și cu reprezentanții organelor locale de specialitate din administrația învățămîntului.

 

Tiraspolul a anulat avertizarea Cod roșu de alertă teroristă

Administrația de la Tiraspol a anulat avertizarea Cod roșu de alertă teroristă în regiunea transnistreană, fiind instituit Cod galben valabil pentru următoarele 15 zile. Un decret în acest sens a fost semnat de liderul separatist, Vadim Krasnoselski. Alerta teroristă în regiunea transnistreană a fost instituită pe 26 aprilie, după ce au fost înregistrate mai multe explozii. Aceasta a fost prelungită ulterior pînă pe 25 mai.

 

Benzina se scumpește cu încă 16 bani

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință pentru carburanți, valabile pentru ziua de joi, 26 mai. Potrivit ANRE, benzina se scumpește cu încă 16 bani și va costa 30 de lei și 76 de bani per litru, iar motorina se scumpește cu 5 bani și va avea un preț de 27 de lei și 15 bani per litru.

 

UE va susține un nou proiect în raionul Strășeni

Un eveniment de prezentare generală a proiectului „UE pentru Moldova: dezvoltarea comunităților locale” s-a desfăşurat în raionul Străşeni. „Raionul Strășeni va beneficia de suport oferit autorităților locale în îmbunătățirea capacităților de furnizare eficientă a serviciilor publice, precum și în îmbunătățirea infrastructurii, utilităților publice, oportunităților de afaceri și de locuri de muncă pentru bărbați și femei”, indică Consiliul raional Străşeni.

 

Vom primi 150 mln de euro din partea UE

Uniunea Europeană va oferi țării noastre asistență macrofinanciară în valoare de 150 de milioane de euro. Comisia politică externă și integrare europeană a Legislativului a avizat inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui memorandum în acest sens. O parte din această sumă va fi oferită sub formă de grant, iar alta – sub formă de împrumut. Banii vor facilita redresarea economică a Moldovei și vor fi alocați și pentru a acoperi necesitățile bugetare.

 

Ministerul Economiei susține politici pentru dezvoltarea industriei electronice

Industria electronică reprezintă un sector fundamental la nivel mondial și o oportunitate pentru Republica Moldova, iar Ministerul Economiei susține și elaborează politici care să dezvolte acest sector. Declaraţia a fost făcută ieri de ministrul de resort Sergiu Gaibu la prima ediție a evenimentului “Moldova Electronics Forum”. Obiectivul forumului este de a descoperi capacitățile și potențialul industriei electronice din Republica Moldova, de a cunoaște specialiștii care aduc schimbări pozitive în domeniu, precum și tendințele mondiale din electronică.

 

Șeful diplomației moldovene a discutat cu secretarul general al OSCE

În marja Forumului Economic Mondial de la Davos, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o întrevedere cu secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. Oficialii au efectuat un schimb de opinii privind implicațiile situației de securitate în regiune urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, exprimînd angajamentul ferm de a sprijini statul vecin. „Cu referire la reglementarea transnistreană, am punctat necesitatea soluționării pașnice a acestuia”, a spus ministrul Nicu Popescu.