REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (23 martie 2021)

Petru Jardan a fost recunoscut și audiat de Procuratura Anticorupție

Deputatul Petru Jardan a fost recunoscut și audiat de Procuratura Anticorupție în calitate de bănuit de ”abuz de serviciu” în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat ”Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în faza concesionării. Potrivit Procuraturii Generale, procurorii anticorupție au efectuat ieri percheziții la domiciliul deputatului, dar și în biroul său de serviciu de la sediul Companiei ”Avia Invest”, al cărei administrator a fost. În cursul zilei de astăzi, acțiunile de urmărire penală vor continua, Procuratura Anticorupție urmînd să-l audieze și pe deputatul Denis Ulanov, care este vizat în dosarul ”frauda bancară”.

 

Noi măsuri de control al COVID-19 intră în vigoare la traversarea frontierei

De astăzi, 23 martie 2021, intră în vigoare noi măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în R. Moldova, conform Hotărîrii CNESP din 19 martie 2021. Pentru perioada stării de urgenţă în sănătate publică se instituie obligativitatea prezentării la trecerea frontierei de stat, pe sensul de intrare în R. Moldova, a rezultatului negativ al testului PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul R. Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză sau rusă. Termenul de 72 ore se va calcula din ora prelevării probelor/efectuării testului indicată în actul confirmativ de efectuare a testului.

 

Trei persoane au ajuns în izolatorul CNA după ce au extorcat 10 mii de euro

Trei persoane din Bălţi au fost reţinute de ofiţerii CNA fiind suspectate de trafic de influență. Aceștia ar fi promis unor bărbați că îi pot scăpa de pușcărie. Potrivit CNA, bănuiţii ar fi susţinut că au influenţă asupra procurorilor şi judecătorilor din instanţele de la Bălţi şi că îi pot determina să adopte o decizie neprivativă de libertate în cadrul unei cauze penale, pornită pe circulaţie ilegală de droguri, iar pentru intermediere ar fi cerut 10 mii de euro. În cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru trafic de influență, iar dacă vor fi găsiți vinovați, cei trie riscă pînă la șase ani de închisoare sau amendă penală.

 

BNM a organizat o expoziție virtuală de monedă

Banca Națională a Moldovei (BNM) organizează astăzi un eveniment dedicat elevilor din gimnazii și licee în cadrul platformei sale de educație financiară Moldova Banking Hub. Astfel, participanții vor avea posibilitatea să afle de la experții băncii centrale noutăți la tema „Mijloace moderne de plată: cardul de plată, portofelul electronic”. Ulterior, reprezentanți ai Muzeului Național de Istorie a Moldovei vor prezenta o expoziție virtuală de monedă, care va reda circulația monetară pe teritoriul Moldovei începînd cu sec. IV.

 

Peste 21.000 de personae au fost vaccinate în R. Moldova

În ultimele 24 de ore 700 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19. Totodată, în total, de cînd a fost dat startul campaniei de imunizare din R. Moldova au fost vaccinați 21.194 de cetățeni. De astăzi, 23 martie, în R. Moldova începe imunizarea cu vaccinurile Pfizer. Ministerul sănătății a semnat dispoziția prin care s-a dispus distribuirea a 12.282 doze de vaccin Pfizer. Campania de vaccinare împotriva COVID-19, în R. Moldova, a început pe 2 martie 2021. Aceasta după ce, pe 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21.000 de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

 

R. Moldova va participa la un nou program de prevenire a poluării

R. Moldova va fi membră a unui nou program de prevenire și de reducere a poluării în bazinul Mării Negre, ce urmează a fi lansat de Banca Mondială în a doua jumătate a anului curent. Consultările cu țara noastră au avut loc ieri în contextul marcării Zilei mondiale a apei. Pentru a discuta despre noul program regional „Blueing the Black Sea”, precum și despre cele mai importante probleme de interes comun în legătură cu prevenirea poluării marine și schimbările climatice în regiunea Mării Negre, Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) va organiza mai multe seminare consultative cu țările membre.

 

R. Moldova a participat la Adunarea Generală ONU privind gestionarea resurselor de apă

Circa 90 de reprezentanți de nivel înalt ai statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite s-au întrunit ieri în cadrul Adunării Generale pentru a discuta despre gestionarea eficientă a resurselor de apă. Tematica reuniunii s-a axat pe implementarea obiectivelor înscrise în Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. Țara noastră a fost reprezentată la eveniment de ministrul agriculturii, Ion Perju. „În septembrie 2015, R. Moldova împreună cu alte 192 de state membre ale ONU au adoptat Declarația Summit-ului pentru Dezvoltare Durabilă, prin care s-a angajat să pună în aplicare obiectivele Agendei 2030. Astfel, țara noastră își va mobiliza eforturile pentru eradicarea tuturor formelor de sărăcie, combaterea inegalităților și abordarea problemelor legate de schimbările climatice”, a spus Ion Perju, în cadrul reuniunii.

 

Se desfășoară exerciții comune ale militarilor din R. Moldova, România și SUA

Militari din cadrul Batalionului cu Destinație Specială „Fulger” (BDS), Forțelor pentru operații speciale ale Armatei Române și Forțelor speciale ale Armatei SUA participă la exercițiul internațional „JCET-2021” (Joint Combined Exchange Training). Acțiunile, care se desfășoară la centrele de instrucție ale Armatei Naționale de la Bulboaca, au ca scop antrenarea comună și efectuarea unui schimb de experiență între militarii forțelor speciale moldovenești, române și cele americane. În conformitate cu scenariul exercițiului, militarii celor trei armate vor executa ședințe de trageri specifice și avansate, parașutări, precum și exerciții de antrenament în teren.

 

Laboratorul din Germania a confirmat prezența tulpinii britanice a virusului SARS-CoV-2 în R. Moldova

Laboratorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) a recepționat rezultatele probelor expediate Institutului de virusologie Charite, Berlin, privind monitorizarea circulației tulpinilor de SARS-CoV-2 prin metode de biologie moleculară și secvențiere. Conform rezultatelor recepționate din cele 23 probe expediate, 11 probe au fost confirmate ca tulpină britanică B.1.1.7 (Marea Britanie). Dintre acestea, 7 probe sînt ale persoanelor suspecte la COVID-19 revenite din Marea Britanie, 2 din Ucraina și 2 pacienți cu forme grave de COVID-19 din secțiile de terapie intensivă.

 

Un moldovean a prezentat la frontieră un test fals la COVID pe care l-a cumpărat cu 200 de euro

Un unghenean este cercetat penal pentru prezentarea testului PCR Covid-19 cu semne de falsificare. Acesta a recunoscut că testul a fost perfectat prin intermediari contra sumei de 200 de euro. Potrivit IGSU ieri, în punctul de trecere a frontierei Criva polițiștii au identificat în fluxul de călători un moldovean care revenea din Ucraina. Pentru a nu fi plasat în autoizolare, bărbatul a prezentat la controlul trecerii frontierei testul PCR Covid-19 negativ. În timpul cercetării documentului în cauză, inspectorului de frontieră i-a părut straniu că persoana a ieșit din Republica Moldova pe data de 21 martie, pe cînd testul era efectuat la Lvov (Ucraina) pe data de 20 martie. Astfel, verificările au fost extinse, iar ca rezultat testul s-a dovedit a fi falsificat.

 

În primele două luni din 2021 remitențele au constituit 219 milioane USD

În primele două luni din 2021, transferurile de peste hotare efectuate în favoare persoanelor fizice prin intermediul băncilor au fost de 219 mil. USD, record absolut pentru Moldova. Precedentul record a fost stabilit în 2013, cînd remitențele în primele două luni au fost de 203 mil. USD. Un studiu IDIS Viitorul arată că prin intermediul băncilor moldovenii transmit acasă max. 80% din bani, restul fiind transmiși prin rutiere, carduri bancare emise în străinătate sau rude și prieteni. Altfel volumul de bani trimiși acasă de moldoveni mai crește cu încă 55 milioane USD.