REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (15 iunie 2022)

La Parlament va fi lansată o platformă destinată femeilor deputat

La Parlament va fi lansată o platformă a femeilor deputat. Aceasta reprezintă un nou cadru de cooperare și dialog intra-instituțional, care va împuternici femeile deputat din Moldova să muncească pentru consolidarea și promovarea drepturilor femeilor în țară. Potrivit Serviciului de presă al Legislativului, platforma va uni eforturile membrelor pentru a promova echitatea și egalitatea de drepturi a femeilor, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestic.

 

Geniștii vor fi instruiți cum să acorde ajutor medical

Geniștii vor fi instruiți cum să acorde ajutor medical. Cursurile au loc la Centrul de Excelență al Armatei Naționale. Potrivit Ministerului Apărării, pe lîngă abilitățile de cercetare, dezamorsare şi distrugere a obiectelor explozive depistate în sol, un genist trebuie să fie gata să acorde primul ajutor medical camaradului său în caz de necesitate. Recent, peste 1 000 de militari în termen și pe contract au beneficiat de instruire la capitolul respectării drepturilor omului.

 

Un contingent de militari moldoveni va fi detașat într-o misiune de pacificare în Liban

Guvernul a inițiat negocieri în vederea semnării Acordului tehnic dintre Ministerele de apărare ale Rep. Moldova și Italiei privind cooperarea în cadrul operațiunii Forței interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL). Acordul prevede aspectele tehnice și financiare de participare în cadrul acestei misiuni internaționale, ca parte a unui contingent militar italian. Contingentul moldovean va număra 20 de militari al Armatei Naționale, care vor fi detașați prin rotație, începînd cu luna august curent în cadrul UNIFIL. Militarii vor asigura misiuni de securitate și pază a obiectivelor militare. La misiunea UNIFIL participă circa 10.500 de militari din 45 de țări.

 

Șoferii care încalcă sistematic Regulamentul circulației rutiere vor fi pedepsiți mai aspru

Pedepsele pentru șoferii care încalcă sistematic Regulamentul circulației rutiere vor fi înăsprite, iar penalitățile pentru conducătorii auto disciplinați vor fi reduse. În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi o serie din modificări la Codul penal, Codul contravențional, Legea privind siguranța traficului rutier, Legea privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și alte substanțe psihotrope, precum și la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.

 

Recensămîntul populației va fi reglementat de un cadru normativ permanent

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege care stabilește modul de reglementare a recensămintelor, sub forma instituirii unor norme-cadru generale, valabile pentru toate numărătorile oficiale viitoare. Acest lucru va permite eficientizarea organizării și desfășurării recensămintelor și va contribui la reducerea resurselor administrative și bugetare necesare în acest sens.

 

În raionul Florești va fi construită o rețea de apeduct

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Consiliul raional Florești și compania desemnată au semnat un contract de antrepriză în cadrul proiectului de infrastructură „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca 2”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Conform contractului, în decurs de 11 luni, antreprenorul s-a angajat să construiască aducția și rețelele de apeduct pentru aprovizionarea cu apă potabilă în șase localități rurale din raionul Florești. Valoarea contractului constituie 35,47 milioane de lei (circa 1,8 mln de euro).

 

R. Moldova va putea atrage fonduri europene oferite de grupul AFD

Guvernul R. Moldova urmează să semneze un Acord cu Guvernul Republicii Franceze privind activitățile Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD), Proparco și Expertise France în Republica Moldova. Decizia a fost luată în ședința de astăzi a Guvernului. Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Executivului, fondurile oferite de grupul AFD vor fi utilizate pentru finanțarea necesităților de dezvoltare națională a țării noastre. Anul trecut, AFD a primit mandat pentru a acorda asistență de dezvoltare Republicii Moldova, prin instrumente de finanțare și expertiză tehnică.

 

Circa 11 mii de locuri de muncă vacante au fost propuse de către ANOFM

Circa 11 mii de locuri de muncă vacante au fost propuse cetățenilor din întreaga țară de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit ANOFM, în profil teritorial, cele mai multe locuri vacante sînt înregistrate în municipiile Chișinău - 4555, Bălți – 847 și Orhei – 562. Cele mai puține locuri de muncă libere se atestă în raioanele Drochia – 35 și Dubăsari – 31. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior și mediu de specialitate sînt disponibile 2011 locuri de muncă vacante, ceea ce constituie 19% din numărul total. Cele mai multe posturi propuse sînt din domeniul sănătății și asistență socială, unde sînt anunțate 485 de locuri vacante.

 

Aplicarea mecanismului de confiscare extinsă a fost aprobată de Executiv

Cabinetul de miniștri a avizat astăzi pozitiv proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către Președintele Republicii Moldova. Pînă în prezent, aplicarea mecanismului de confiscare extinsă nu a fost posibilă. Potrivit art.1061 alin.(2) lit.b), aceasta se aplică doar atunci cînd se stabilește incontestabil că bunurile au o legătură nemijlocită cu infracțiunea pentru care persoana a fost condamnată.

 

R. Moldova va negocia cu Japonia un Memorandum de cooperare în domeniul mediului

Republica Moldova urmează să negocieze cu Japonia semnarea unui Memorandum de cooperare, pentru a beneficia de un nou Mecanism Comun de Creditare (JCM), a anunţat astăzi Ministerul Mediului. Decizia a fost luată în cadrul ședințelor de negocieri asupra Acordului de la Paris, de către delegaţiile celor două țări, în cadrul unui for internaţional de mediu. Pînă în prezent, Japonia a semnat Memorandumuri bilaterale în acest sens cu mai multe țări din Asia și Africa. „În eventualitatea aprobării deciziei de preluare a Mecanismului Comun de Creditare, Moldova poate deveni prima țară semnatară a Memorandului JCM din regiunea Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală”, indică Ministerul Mediului.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31