REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (14 octombrie 2021)
Creștinii ortodocși sărbătoresc Acoperămîntul Maicii Domnului
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc joi, 14 octombrie, Acoperămîntul Maicii Domnului. Cu această ocazie, în peste 160 de localități din țară, inclusiv în orașul Chișinău, este marcat Hramul. În acest context, reprezentanții IGP se vor deplasa pe întreg teritoriul țării pentru a efectua razii. Oamenii legii vor continua campania „Tulburel”, pentru a depista șoferii în stare de ebrietate sau care au depășit limita de viteză.
BCS a înaintat o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. Potrivit moțiunii de cenzură, prezentată de deputatul socialist Vasile Bolea, ministrul Justiției s-ar fi implicat „în procese de înfăptuire a justiției, de promovare a unei politici de subminare a independenței Procuraturii Generale și se atestă nedorința de implementare a Programului Guvernului în domeniul Justiției”.
Doar personalul medical vaccinat va beneficia de indemnizații unice
Personalul medical vaccinat din Republica Moldova, antrenat în lupta cu COVID-19, va beneficia de indemnizația unică în sumă de 16 000 lei în cazul contractării virusului. Un proiect de hotărîre în acest sens a fost aprobat miercuri de Guvern. Totodată, Guvernul a stabilit o indemnizație unică în mărime de 100 mii de lei pentru personalul implicat în desfășurarea activităților medicale de combatere a pandemiei și vaccinat împotriva COVID-19 din cadrul instituțiilor medicale menționate mai sus, care a decedat în lupta cu virusul.
Șeful PCCOCS Ion Caracuian a demisionat
Procurorul-șef al PCCOCS, Ion Caracuian, și-a depus miercuri demisia din această funcție, din motive personale. Ion Caracuian a fost numit șef la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în septembrie anul trecut.
Secretul offshore va fi anulat
Secretul offshore va fi anulat pentru a asigura o transparență maximă în activitatea companiilor din Republica Moldova. Guvernul a aprobat Avizul pentru modificarea Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali. Potrivit documentului, va fi publicată lista beneficiarilor efectivi ai tuturor companiilor cu fondatori în jurisdicții care nu asigură transparența.
Un motociclist a fost lovit mortal de un camion la Telenești
Un tînăr în vîrstă de 28 de ani din raionul Telenești a murit după ce a fost lovit de un camion. Totul s-a întîmplat în apropierea localității Ratuș, raionul Telenești. La volanul camionului se afla un un tînăr de 32 de ani, care le-a spus polițiștilor că nu a reușit să observe victima. Cazul este investigat de oamenii legii.
Proiectul „Livada Moldovei” va fi extins
Agenții economici care activează în domeniul horticol vor putea accesa împrumuturi, în condiții avantajoase, pentru dezvoltarea afacerilor, în urma extinderii Proiectului ,,Livada Moldovei” pînă la 27 mai 2023. Bugetul total pentru implementarea Proiectului ,,Livada Moldovei” a constituit 120 milioane de euro, dintre care mai sînt disponibile 59 milioane de euro. Creditele din cadrul proiectului pot fi accesate la o rată a dobînzii convenabilă, cu termenul de recuperare de maxim 10 ani. Valoarea minimă a creditului este de 5 mii de euro.
A fost aprobată lista laureaților Premiului Național
Cabinetul de miniștri a aprobat lista laureaților din anul curent ai Premiului Național. Cîștigătorii au fost selectați prin vot secret de către membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Național. Anual, Guvernul decernează pînă la 10 Premii Naționale pentru realizări remarcabile care au îmbogățit substanțial știința, tehnologiile, cultura, arta și sportul, au contribuit la promovarea imaginii pozitive a țării pe plan internațional și care au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-științific și social-economic, dar și asupra domeniului culturii.
Agenția Moldsilva a rămas fără conducere
Agenția Moldsilva a rămas fără conducere după ce Dumitru Cojocaru, s-a pensionat și nu a mai depus nicio cerere pentru prelungirea mandatului său de director. Între timp, Ministerul Mediului a anunțat concurs pentru ocuparea funcției rămase vacante.