REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (6 august 2019)

Un tînăr a murit şi alţi patru au ajuns la spital în urma unui grav accident la Edineţ

Un tînăr în vîrstă de 21 ani a decedat, iar alte patru persoane au ajuns la spital noaptea trecută, după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un copac la ieșirea din satul Zăbriceni, raionul Edineț. Ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliţie, Mariana Bețivu, a precizat că accidentul s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 3.00. Șoferul, în vîrstă de 21 ani, care se afla la volanul unei mașini de model Audi A4 a pierdut controlul asupra volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac. În urma impactului, conducătorul auto a decedat pe loc, iar ceilalți patru pasageri cu vîrste cuprinse între 16 și 24 ani au fost transportați la spitalul din Edineț.

 

35 de comunități vor planifica dezvoltarea locală împreună cu băștinașii de Zilele Diasporei

Un număr de 35 comunități din Republica Moldova vor organiza, în perioada 4-31 august, întruniri de lucru și evenimente, pentru și împreună cu băștinașii de oriunde, cu ocazia Zilelor Diasporei la nivel local. Ediția 2019 a Zilelor Diasporei la nivel local este dedicată dimensiunii economice. Comunitatea locală, inclusiv băștinașii reveniți, vor discuta despre oportunitățile economice existente în localități, în vederea promovării acestora și identificării potențialilor investitori, în special în rîndul diasporei, precizează un comunicat al PNUD Moldova.

 

Procurorii au deschis dosar penal în cazul expulzării profesorilor turci

Procuratura municipiului Chișinău a inițiat, vineri, 2 august, o cauză penală pe faptul excesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu, comis de angajați ai Biroului Migrație și Azil al MAI şi ai Serviciului de Informații și Securitate în cazul declarării drept persoane indezirabile și îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a șapte cetățeni ai Turciei. Potrivit Procuraturii Generale, temei pentru pornirea cauzei penale au servit materialele anchetei de serviciu, efectuate de SPIA al MAI, precum și hotărîrea de condamnare a statului nostru la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci, îndepărtați în luna septembrie anul 2018, din Republica Moldova în Turcia.

 

Creştinii ortodocşi de rit vechi au sărbătorit pe Sfinţii Foca şi Maria Magdalena

Creştinii ortodocşi de stil vechi au sărbătorit pe 4 august, pe Sfînta Maria Magdalena şi pe marele Mucenic Foca. Ziua este una plină de superstiţii. Marele Mucenic Foca este rău de foc, iar gospodarii nu lucrează, nu spală şi, cel mai important, nu aprind focul. Conform tradiţiei, Foca pedepseşte cu foc, arșiță şi grindină dacă sărbătoarea nu se ţine cu sfinţenie. În această zi, sînt omagiaţi şi cei care poartă numele sfinţilor, iar în unele localităţi se sărbătoreşte hramul bisericilor.

 

Euro se va scumpi

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru luni, 5 august, un curs valutar oficial de 19 lei și 79 de bani pentru un euro, cu 12 bani mai mult decît în ziua precendentă. Dolarul se va scumpi cu un ban și va costa 17 lei și 84 de bani. Leul românesc va cîștiga trei bani. Valoarea oficială a acestuia va fi de 4 lei și 18 bani. Pentru hrivna ucraineană, BNM a stabilit o cotație de 69 de bani, cu un ban mai puțin. Valoarea rublei rusești va rămîne neschimbată și va constitui 27 de bani.

 

Peste 400 de minori care se odihnesc în taberele din ţară au fost instruiţi de salvatori

Un număr de 460 de minori care se odihnesc în taberele din centrul și nordul ţării au fost instruiţi de salvatori în domeniul bazelor securității vieții. Activitățile au avut loc în taberele din localitățile Strășeni și Soroca. Angajații IGSU au organizat mai multe acțiuni interactive prin stingerea focarelor de ardere cu stingătoarele, dar și prin refularea apei din furtunuri. Astfel de aplicații se realizează pe parcursul perioadei estivale în toate regiunile țării. Campania are drept scop promovarea siguranței în rîndul copiilor și prevenirea riscurilor în timpul vacanței de vară.