REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (5 mai 2020)

Universităţile vor decide de sine stătător calendarul academic pentru finalizarea anului de studii 2019-2020

La sfîrşitul stării de urgenţă, fiecare instituţie de învăţămînt superior îşi va face o evaluare a situaţiei de învăţare a studenţilor, după care va decide asupra extinderii sau modificării calendarului academic. Acest lucru l-a anunţat luni, în cadrul unui briefing, ministrul educaţiei Igor Şarov. Potrivit oficialului, instituţiile de învăţămînt superior dispun de autonomie universitară, ce ţin de domeniile conducerii, structurării, activităţii didactice şi ştiinţifice, administrării şi finanţării, stabilirea specialităţilor, elaborarea planurilor de studii şi analitice, în conformitate cu standardele de stat.

 

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 127 de cazuri noi de infectare cu virus coronar

În ultimele 24 de ore au fost procesate 698 de probe, dintre care s-au confirmat 127 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total, la ziua de astăzi sînt confirmate 4 248 de cazuri. Anunțul a fost făcut de ministrul s Viorica Dumbrăveanu. Potrivit sursei citate, toate cazurile sînt cu transmitere locală. Cele mai multe cazuri de infectare au fost înregistrate în stînga Nistrului – 42, Chișinău - 39, Bălți -10, Cahul - 5, Edineț și Fălești cîte 3. „ Azi avem un nou focar la un spital din capitală cu profil non COVID, unde 11 lucrători medicali s-au infectat. Instituția nu va fi închisă, deoarece s-a făcut schimbul angajaților”, a spus Dumbrăveanu.

 

Nouă curse charter de repatriere a cetățenilor moldoveni vor fi operate în perioada 4-17 mai

În următoarele două săptămîni, în R. Moldova, pe calea aeriană urmează să ajungă încă 1670 de cetățeni moldoveni din Franța, Marea Britanie, Italia și Federația Rusă, a relatat Serviciul de presă al MAEIE. Ministerul de externe îndeamnă cetățenii să revină în țară doar prin intermediul curselor autorizate, să se informeze despre zborurile efectuate în scopul repatrierii, exclusiv din surse oficiale, să consulte reprezentanții Ambasadei sau Consulatului General al R. Moldova din țara de reședință în privința procedurilor de repatriere.

 

Aproape 100 de hectare din mai multe raioane au fost compromise de ploile din ultimele zile

Aproape 100 de hectare din raioanele Leova, Comrat și Telenești au fost afectate în urma ploilor torențiale cu grindină înregistrate în perioada 2-3 mai curent. Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență colectate din subdiviziunile teritoriale, în localitatea Filipeni, raionul Leova, precipitațiile cu grindină au distrus 15 hectare de legume și 9 hectare de lucernă. Din cauza ploilor a fost înnămolit 1 ha de semănături și 72 de hectare de livezi din Comrat, UTA Găgăuzia. Prejudicii au fost raportate și în localitatea Inești, raionul Telenești, unde au fost distruse mai multe terenuri agricole cu floarea soarelui și porumb.

 

MECC: Anul de studii 2019-2020 va finaliza pe 29 mai fără careuri festive

Anul de studii 2019-2020 va continua la distanţă şi va finaliza pe 29 mai, fără careuri şi manifestări festive. Aceste şi alte proceduri de finalizare a actualului an şcolar, pentru toate nivelurile educaţionale, inclusiv calcularea mediilor şcolare, completarea documentaţiei instituţionale, eliberarea certificatelor de absolvire ş.a., în contextul pandemiei de COVID-19 şi starea de urgenţă declarată în ţară, au fost anunţate de ministrul educației Igor Şarov.

 

Leul se depreciază în raport cu principalele valute de referință

La cursul valutar anunțat de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru marți, 5 mai, un dolar American este cotat cu 17,96 lei, un euro – cu 19,64 lei, o hrivnă ucraineană – cu 67 de bani, un leu românesc – cu 4,06 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 24 de bani.

 

Porțiunea de drum din localitatea Bănești a fost restabilită

Porțiunea de drum din localitatea Bănești, raionul Telenești, care s-a surpat din cauza ploilor ambundente din ultimele zile, a fost restabilită, în scurt timp, din surse financiare ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) de către compania ONUR din Turcia. Din cauza ploilor abundente din ultimele zile, o porțiune temporară din drumul de ocolire R6 s-a surpat, astfel autoritățile responsabile s-au mobilizat de urgență pentru restabilirea circulației pe porțiunea respectivă.

 

De 9 mai Ziua Europei va fi marcată de acasă

Ziua Europei, marcată în fiecare an pe 9 mai, se va sărbători în acest an de acasă. Delegația Uniunii Europene în R. Moldova invită oamenii să privească sau să asculte la TV, radio și pe online, evenimentele educaționale, culturale și interactive, organizate cu prilejul Zilei Europei. Potrivit unui comunicat al Delegației UE în R. Moldova, agenda evenimentelor începe pe 5 mai, la TV și Radio, urmată de mai multe evenimente care își propun să informeze despre cooperarea dintre Uniunea Europeană și R. Moldova, în mediul online.

 

Ploile nu vor bate în retragere în următoarele zile

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă că astăzi şi în următoarele zile va ploua în toate regiunile ţării. Precipitaţiile vor fi însoţite de descărcări electrice. Pe parcursul zilei se aşteaptă maxime de 20 de grade Celsius în nordul ţării, de 21 de grade în centrul republicii şi de 22 de grade în raioanele sudice. Vîntul va sufla din nord-vest cu 3-8 metri pe secundă. Presiunea atmosferică va fi normală. Începînd de mîine temperaturile vor scădea cu cinci grade.

 

În ultimele 24 de ore 1367 de persoane au intrat în ţară

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2.324 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în R. Moldova - 1.367 traversări persoane, dintre care 818 treceri la frontiera moldo-română, 360 treceri la frontiera cu Ucraina şi 189 treceri a frontierei aeriene.