REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (27 iunie 2022)

UEFA a decis ca regiunea transnistreană să nu mai găzduiască meciuri din cupele europene

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a decis ca nicio partidă din cupele europene să nu se mai dispute, pînă la noi ordine, în regiunea transnistreană. Potrivit Comitetului Executiv al UEFA, decizia a fost luată în contextul escaladării conflictului militar care a culminat cu invadarea teritoriului ucrainean de către armata rusă. Această decizie vizează în principal clubul Sheriff Tiraspol, care a participat în sezonul 2021-22 la Liga Campionilor, pentru prima data în istoria sa, reuşind să impresioneze după ce a învins cu 2-1 formaţia Real Madrid, chiar pe stadionul Santiago Bernabeu, în faza grupelor.

 

Un nou punct de trecere a frontierei va fi instituit pe segmentul moldo-român

Un nou punct de trecere a frontierei „Leova – Bumbăta” va fi instituit pe segmentul moldo-român. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, în scopul gestionării crizei de la frontieră și fluidizării traficului de persoane și mărfuri. Deschiderea noului punct de trecere a frontierei de stat va fi posibilă doar după ce autoritățile competente vor executa lucrările de construcție a drumului de acces și infrastructurii necesare prin amenajarea pe malul rîului Prut a unui pod de pontoane. În acest sens, au fost acordate abilitățile necesare pentru dotarea viitorului punct de trecere a frontierei de stat și pentru purtarea negocierilor necesare cu partea română.

 

Termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom” a fost prelungit

Termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom” a fost prelungit, pentru perioada iulie-august, în baza negocierilor directe. Decizia a fost luată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. Furnizorii vor încheia cu SA „Energocom” contracte bilaterale pentru asigurarea cantităților de energie electrică necesară, iar în cazul modificării tarifelor, vor fi semnate acorduri adiționale. De asemenea, a fost prelungit, pînă la 31 iulie curent, termenul de plată de către S.A. ,,Moldovagaz" a drepturilor de import al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul lunii mai curent.

 

Autoritățile vamale din R. Moldova, România și Ucraina au stabilit măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier

Conducerea autorităților vamale din Republica Moldova, România și Ucraina a avut o întrevedere trilaterală în cadrul căreia au fost stabilite un șir de măsuri ce urmează a fi implementate pentru fluidizarea traficului transfrontalier. Este vorba de suplinirea numărului de funcționari vamali și de frontieră, optimizarea presiunii asupra infrastructurii existente a punctelor de trecere prin redirecționarea unei părți din vehicule către punctele de trecere mai puțin aglomerate, deschiderea de noi puncte de trecere a hotarului și stabilirea unei interacțiuni trilaterale eficiente cu alte autorități naționale competente. Reuniunea s-a desfășurat în punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene Siret-Porubne, pe partea României, cu suportul Misiunii UE de consiliere pentru reforma sectorului securității civile în Ucraina.

 

Prima stație automată de monitorizare a calității aerului atmosferic a fost lansată la Chișinău

Prima stație de monitorizare a calității aerului în regim online a fost lansată la Chișinău. Stația va înregistra poluarea preponderent influențată de emisiile provenite de la traficul auto, cu software-ul, analizoarele de gaze și consumabilele incluse. Stația va avea capacitatea să monitorizeze în regim online cinci dintre cei mai frecvenți poluanți generaţi de gazele de eșapament, oferind informația tuturor organelor cu funcție de control și luare a deciziilor. Construcția a fost donată Republicii Moldova de către Guvernul Germaniei în baza strategiei de implementare a monitorizării și managementului calității aerului înconjurător, conform standardelor UE.

 

Noile abonamente pentru călătoria cu troleibuzul și autobuzul au fost puse în vînzare

Noile abonamente pentru călătoria cu troleibuzul și autobuzul au fost puse în vînzare, în mai multe locații din capital. Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, abonamentul este valabil atît pentru troleibuz, cît și pentru autobuz, inclusiv în suburbii. Astfel, prețul unui abonament va fi de 234 de lei - pentru o lună, 594 de lei - pentru trei luni și 972 de lei - pentru șase luni. Amplasarea punctelor de vînzare a abonamentelor pot fi accesate atît pe site-ul Regiei Transport Electric Chișinău, cît și pe site-ul Parcului Urban de Autobuze. Începînd cu 1 iulie curent, prețul unui bilet de călătorie cu troleibuzul sau autobuzul în Chișinău și în suburbii va constitui 6 lei. Tariful pentru o călătorie cu maxi-taxi în capitală va fi la fel de 6 lei. Prețul va fi valabil în raza orașului Chișinău, iar pentru deplasarea în afara acestuia se va achita 0.4 lei pentru fiecare km parcurs, dar nu mai mult de 12 lei pe întreg teritoriul municipiului Chișinău.

 

Hidrologii au anunţat Cod Portocaliu de scurgere scăzută în bazinul rîului Prut

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat pînă la 30 iunie avertizare hidrologică de scurgere scăzută, în bazinul rîului Prut. Potrivit instituției, în legătură cu lipsa precipitațiilor și a temperaturilor ridicate, în bazinul rîului Prut se atestă scurgerea scăzută a apei cu 20-23% din valorile medii multianuale, iar în rîurile mici ale Republicii Moldova se atestă scurgerea scăzută a apei cu 10-25% din valorile medii multianuale, cu excepția afluenților de stînga ai rîului Nistru. Totodată, autorităţile solicită agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă. De asemenea, pînă la 1 iulie, în țară este valabil și Codul Galben de pericol excepțional de incendiu.

 

Tinerii și migranții din capitală vor beneficia de suport financiar în lansarea și dezvoltarea afacerilor

Tinerii și migranții din municipiul Chișinău vor beneficia de suport financiar din partea autorităților locale în lansarea și dezvoltarea afacerilor, potrivit programului pilot „STARTUP pentru TINERI și MIGRANȚI”. Cei care doresc să înființeze o afacere vor putea beneficia de un suport financiar nerambursabil în sumă maximă de 200 mii de lei. Totodată, tinerii care dețin o afacere și au realizat o investiție din resurse creditare, vor beneficia de compensarea valorii dobînzii achitate pentru ultimele 24 de luni, în sumă maximă de 100 mii de lei. Contribuția financiară a solicitantului reprezintă cel puțin 30% din valoarea costurilor eligibile ale proiectului investițional. Domeniile prioritare ale programului sînt afacerile care vor desfășura activități de producere sau prestări servicii, care conțin activități inovatoare ori își propun să implementeze proiecte de transfer tehnologic și de know-how.

 

Șapte persoane au fost reținute în urma descinderilor de la Primăria Codru

Șapte persoane au fost reținute în urma celor 35 de percheziții efectuate în orașul Codru. Acestea sînt bănuite de eliberarea, contra mită, a actelor pentru construcții în capitală. Potrivit Procuraturii, angajați ai Primăriei Codru, agenți economici și zeci de beneficiari au ajuns în vizorul CNA și al procurorilor, după ce au fost documentați mai multe luni într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sînt bănuiți că ar fi acționat în complicitate și ar fi fost implicați în perfectarea de acte permisive pentru diferite construcții din capitală, pentru favorizarea intereselor unor companii și pentru mituirea unor funcționari ai Primăriei Codru. În total, șapte persoane au fost plasate în izolatorul CNA și sînt cercetate pentru trafic de influență. Este vorba despre doi consilieri locali, arhitectul-șef, secretarul Consiliului, directorii a două companii de construcții și o persoană fizică.

 

La Anenii Noi s-a desfășurat festivalul de Folclor „La Nistru la Mărgioară”

Cea de-a 25-a ediție a festivalului-concurs naţional de Folclor „La Nistru la Mărgioară” s-a desfășurat în satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi. Reluat după o pauză de doi ani, concursul s-a remarcat de această dată printr-o paradă a Laureaților din edițiile precedente, reunind pe scenă 30 de colective artistice din Republica Moldova, România și Ucraina. Evenimentul, cofinanțat de Ministerul Culturii, contribuie la popularizarea tradiţiilor, la descoperirea tinerelor talente, la susținerea activităților de creație și, cel mai important, promovează valorile autentice ale patrimoniului cultural. Programul festivalului a inclus parada portului popular, spectacol de folclor cu orchestre de muzica și dans popular, tîrgul meșteșugurilor populare „Artă și Tradiție”, pregătirea bucatelor naționale și ateliere de creaţie pentru copii.