REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (27 iulie 2020)

Meteorologii au anunţat Cod Galben de caniculă pînă la sfîrşit de iulie

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat pînă la finele lunii iulie Cod Galben de caniculă. Astfel, pînă la 31 iulie, ţara va fi cuprinsă de arşiţă, iar pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33-37 grade Celsius. Conform meteorologilor, ploile ar putea reveni de marţi, 28 iulie, preponderent în regiunea de nord a ţării. 

 

Starea de urgență în R. Moldova a fost prelungită pînă la 31 august

Starea de urgență în Republica Moldova se prelungește pînă la 31 august. Decizia a fost aprobată la ședința de vineri a Comisiei Naționale Extraordinare în Sănătate Publică. În această perioadă, grădinițele vor rămîne închise. Aflarea în locuri publice precum păduri, parcuri, alei sau plaje se va permite pentru grupuri nu mai mari de 3 persoane. Respectarea distanței sociale de 1 metru rămîne obligatorie. Se va admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu un număr de pînă la 50 persoane, fiind strict respectate normele de sănătate publică. De la 1 august vor putea fi reluate antrenamentele și competițiile sportive în spații închise.

 

Igor Dodon se va întîlni cu liderul de la Tiraspol

Președintele Igor Dodon a anunțat că pe 28 iulie va avea o întîlnire de lucru cu șeful regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski. Oficialul a specificat că principala temă de discuție va ține de eliminarea posturilor de control instalate de către regimul transnistrean în perioada pandemiei. „Am avut mai multe discuții la telefon cu domnul Krasnoselski pe parcursul ultimelor săptămîni. Din informațiile publice, din 36-37 de posturi cîte au fost, joi a fost informația că 15 au fost închise. Scopul nostru este să revenim la situația de la începutul lunii martie și să rămînă doar posturile convenite în cadrul Comisiei Unificate de Control”, a menționat șeful statului.

 

Moldova a depășit pragul de 23 de mii de cazuri de COVID-19

Republica Moldova a depășit pragul de 23 de mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus, după ce duminică în țară au fost confirmate alte 206 cazuri, bilanțul ajungînd la 23 034. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale /MSMPS/, pînă în prezent, 15909 persoane s-au vindecat de COVID-19. Totodată, MSMPS informează că doi bărbați, din Drochia și Chișinău, au decedat în ultimele ore din cauza COVID-19, numărul morților ajungînd astfel la 735.

 

Un lan cu grîu a fost distrus de flăcări

Un lan cu grîu din localitatea Cernoleuca, raionul Dondușeni a fost cuprins de flăcări. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri care s-au luptat cu flăcările mai multe ore pentru ca să oprească răspîndirea arderii. În urma arderii nimeni nu a avut de suferit, fiind afectată suprafața de aproximativ 7 ha de grîne. Pompierii au reușit localizarea focului pentru ca acesta să nu afecteze și alte suprafețe. Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite.

 

Mai multe țări își mențin interdicțiile de călătorie pentru cetățenii moldoveni

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a actualizat alertele de călătorie pentru mai multe state. Potrivit informațiilor prezentate, cele două state vecine Republicii Moldova, România și Ucraina, își mențin interdicțiile de călătorie pe teritoriul lor pentru cetățenii moldoveni. Pînă la data de 31 iulie 2020, accesul cetățenilor moldoveni este interzis în Bulgaria, Grecia și Italia. Zborurile directe și indirecte către și dinspre Republica Moldova rămîn suspendate. Restricțiile sînt valabile și pentru transportul terestru. Cetățenii R. Moldova au restricții de intrare în următoarele țări: Cehia, Cipru, Croația, Finlanda, Letonia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Ungaria, Elveția ș.a. 

 

Interpol a refuzat anunțarea în căutare internațională a lui Vlad Plahotniuc

Comisia de Control al Fișierelor a Secretariatului General al OIPC Interpol a refuzat includerea fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, în lista persoanelor anunțate în căutare internațională și a decis radierea datelor acestuia din bazele de date ale Organizației. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală. Potrivit serviciului de presă al PG, decizia a fost luată la ultima sesiune a Comisiei, care a avut loc în perioada 29 iunie – 3 iulie, în orașul Lyon, Franța. Comisia nu a indicat prin ce și-a motivat decizia. 

 

O femeie a decedat după ce a fost lovită de un troleibuz

O femeie de 70 de ani a decedat pe patul de spital după ce a fost tamponată de un troleibuz. Tragedia s-a produs la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Sfînt și Sfatul Țării din centrul capitalei. Potrivit poliției, femeia traversa strada la o zebra nedirijată de semafor, cînd la un moment dat un troleibuz de pe linia 10 a lovit-o în plin. Victima a fost preluată de urgență de medici și dusă la spital. Victima a suferit răni incompatibile cu viața și a decedat după cîteva ore.

 

Un copil de doi ani a căzut de la etajul cinci al unui bloc de locuit

Un copil a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc de locuit. Incidentul s-a produs în Ungheni. În rezultatul căderii, minora nu a avut de suferit careva fracturi. Ea a fost transportă la Spitalul raional Ungheni și se află în afara pericolului. Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestuia.