REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (26 octombrie 2020)

CEC a anunțat cum se va desfășura scrutinul din 1 noiembrie

Conducerea Comisiei Electorale Centrale /CEC/ a anunțat cum vor fi organizate alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, în timp de pandemie. Dorin Cimil, președintele CEC, a specificat că, pe 1 noiembrie, toate secțiile de votare din țară vor fi dotate cu echipamente de protecție și dezinfectanți, iar funcționarii vor respecta normele impuse de Comisia Națională pentru Sănătate Publică. El a adăugat că, pentru prezidențiale au fost achiziționate echipamente de protecție în sumă de 8 milioane de lei pentru 2143 de secții de vot.

 

414 cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în ultimele 24 ore

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 1716 teste, fiind confirmate 414 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care două de import. În total, pînă la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 71 503 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri, 21 sînt lucrători medicali: medici - 6, asistenți medicali - 11, personal auxiliar - 4. Starea de sănătate a persoanelor infectate arată în felul următor: 824 se află în stare gravă (dintre care 43 de pacienți sînt conectați la aparate de respirație asistată), 1297 în stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi sînt în stare satisfăcătoare.

 

Biblioteca Națională a organizat un eveniment consacrat Săptămînii Limbii Italiene în Lume

Biblioteca Națională a R. Moldova, în colaborare cu Ambasada Italiei la Chișinău și Fundația ”Romualdo Del Bianco-Life Beyond Tourism”, a organizat în contextul celei de-a XX-a ediții a Săptămînii Limbii Italiene în Lume, evenimentul cu genericul “L'italiano tra parola e immagine: graffiti, ilustrazioni, fumetti”. Directorul instituției, Elena Pintilei, a menționat că manifestarea a avut drept scop promovarea limbii și culturii italiene și s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Italiene.

 

Autoritățile au actualizat lista statelor pentru care se impune regimul de carantină

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a aprobat Lista statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul R. Moldova, care intră în vigoare din 26 octombrie. Documentul conține 67 de state, printre care România, Rusia și Ucraina. Lista a fost elaborată în conformitate cu decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și va fi valabilă două săptămîni. Lista se actualizează o dată la 14 zile în ziua de vineri și intră în vigoare din ziua de luni a săptămînii viitoare.

 

Au fost create grupurile de lucru pentru examenele naţionale din sesiunea 2021

Pentru elaborarea subiectelor de examen în sesiunea 2021 vor fi constituite șapte grupuri de lucru pentru testarea națională în învățămîntul primar, cinci grupuri pentru examenele naţionale de absolvire a gimnaziului şi 37 de grupuri pentru examenul național de bacalaureat. Grupurile au fost stabilite la ședința Comisiei Naționale de Examene, prezidată de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov.

 

OMS a oferit R. Moldova un lot de insulină

Circa 5000 de fiole de Actrapid și 2000 de fiole de Protafan, primite cu titlu gratuit din partea Organizației Mondiale a Sănătății /OMS/, au fost repartizate tuturor instituțiilor de asistență medicală primară și spitalicească din țară. Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, OMS a recepționat donația de la Compania Novo Nordisk (Danemarca), ce constă în insuline și preparatul Glucagon, în valoare de 1,3 milioane de dolari, destinată pentru 50 de țări ale lumii, inclusiv patru țări din regiunea europeană a OMS.

 

Zeci de gospodării din Tîrnova, Edineţ, au fost conectate la apeduct

Un număr de 365 de gospodării din satul Tîrnova, raionul Edineț, beneficiază de apă potabilă la robinet. Localnicii au participat la evenimentul de inaugurare a apeductului, construit grație unui proiect de protecție a mediului finanțat din Fondul Ecologic Național, avînd susținerea Ambasadei Poloniei în R. Moldova. Noul sistem de apeduct are o lungime de 23 km. Investiția totală în construcția și montarea acestuia a constituit circa 8,5 milioane de lei.

 

Peste 5500 de cetățeni au intrat în R. Moldova în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11 690 traversări. Pe sensul de intrare în R. Moldova s-au înregistrat 5 589 traversări persoane, dintre care 2 763 treceri la frontiera moldo-română, 1 313 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 513 treceri a frontierei aeriene. În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11 690 persoane și completate 4 859 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

 

Astăzi începe ultima săptămînă de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale

Astăzi începe ultima săptămînă de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, ce se vor desfășura la 1 noiembrie. La scrutin au fost înregistrați opt candidați. Primul în buletinul de vot este Renato Usatîi, urmat de Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă. În total, au fost deschise 2004 secții de votare pe teritoriul R. Moldova, precum și 42 pentru alegătorii din stînga Nistrului și 139 – peste hotare. Totodată, au fost tipărite 2 934 017 de buletine de vot, dintre care în limba română – 2 168 620 exemplare și 765 397- în limba rusă.

 

Leul se depreciază la început de săptămînă față de toate valutele de referință

La cursul Băncii Naționale a Moldovei, euro trece din nou pragul psihologic de 20 de lei și costă astăzi 20,20 de lei. Un dolar american este vîndut cu 17,05 lei, iar leul românesc cu 4,14 lei, cu un ban mai mult față de ieri. O hrivnă ucraineană valorează 0,60 de bani, iar rubla rusească 0,22 de bani. Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sînt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.