REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (20 mai 2020)

Probabilitatea că Vlad Plahotniuc va fi extrădat este una mare

Probabilitatea că Vlad Plahotniuc va fi extrădat din SUA în R. Moldova este una mare. În caz contrar, autoritățile americane se vor discredita. De această părere este președintele țării, Igor Dodon. "De mai multe ori am discutat cu SUA despre posibilitatea extrădării lui Plahotnuc. Ei spuneau că atunci cînd vor fi dovezi clare, ei îl vor extrăda. Ceea ce au făcut anul trecut unii procurori anticorupție era praf în ochi. Ei au făcut astfel, încît să nu-l poți trage la răspundere. Era doar de ochii lumii, să arate că luptă cu mafia. Acum este cu totul altfel", a declarat Igor Dodon.

 

Șeful diplomației moldovenești a avut o întrevedere cu Ambasadorul Poloniei

Ministrul de externe Oleg Țulea a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Polone la Chișinău, Bartłomiej Zdaniuk. În cadrul întrevederii a fost exprimată satisfacţia reciprocă pentru relaţiile strînse de cooperare dintre R. Moldova şi Polonia, fiind apreciat nivelul înalt al dialogului politic bilateral. Cei doi oficiali au abordat aspecte cu privire la situația actuală generate de COVID-19 și setul de măsuri epidemiologice întreprinse de ambele țări.

 

Președintele Igor Dodon a rostit un discurs în cadrul ședinței online a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a ținut un discurs în cadrul ședinței lărgite a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, în format online, relatează Serviciul de presă al Președinției. Igor Dodon a amintit faptul că în urmă cu doi ani, în cadrul ședinței Consiliului Economic Suprem Eurasiatic de la Soci, datorită sprijinului unanim al țărilor UEE, R. Moldova a fost prima țară care a obținut statutul de observator pe lâ̂ngă această organizație. Șeful statului a reiterat intenția țării noastre de a continua şi de a aprofunda interacţiunea cu Uniunea Economică Eurasiatică, precum şi de a extinde agenda de cooperare.

 

Conceptul de modernizare a Î.M. Piața Centrală va fi prezentat pînă la 10 iulie

Consiliul Municipal Chișinău a votat, marți, 19 mai, un proiect de decizie prin care a creat un grup de lucru format din nouă consilieri municipali care, împreună cu reprezentanții Primăriei și ai societății civile, vor prezenta, pînă la data de zece iulie, conceptul de modernizare a Î.M. Piața Centrală. Președintele ședinței Consiliului Municipal Chișinău, Valeriu Klimenco, a declarat că această comisie va analiza situația existentă la Piața Centrală, în condițiile în care, din cele 5 hectare pe care este amplasată întreprinderea, două hectare au intrat în proprietate privată. Pe teritoriul pieței sînt amplasate 711 gherete și amenajate 4000 locuri de vînzare, care sînt oferite în locațiune agenților economici.

 

Prim-ministrul Chicu a avut o discuție cu E.S. Uldis Mikuts, Ambasadorul Letoniei

Prim-ministrul Chicu a avut o discuție cu E.S. Uldis Mikuts, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Letonia în R. Moldova. A fost făcut un schimb de informații referitor la evoluția situației epidemiologice, a practicilor aplicate în prevenirea răspîndirii epidemiei și a efectelor economice generate de epidemie. Letonia a oferit asistență financiară RM în domeniul eficientizării administrației publice, în managementul integrat al frontierei, combaterea corupției și comunicarea cu societatea civilă.

 

Consilierii municipali au votat pentru reînnoirea parcului de transport public municipal

Consiliul Municipal Chișinău a votat proiectul de decizie prin care Primăria este împuternicită să achiziționeze, pînă la data de 31 decembrie 2020, o sută de autobuze și 18 troleibuze, precum și să asigure asamblarea a 30 de troleibuze. Potrivit deciziei, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, este împuternicit să poarte negocieri cu băncile comerciale moldovenești pentru obținerea unui credit în valoare maximă de 400 de milioane de lei pentru efectuarea acestor achiziții.

 

Piața ad-hoc din scuarul Eminescu din capitală va fi mutată

Piața organizată ad-hoc în scuarul Eminescu din municipiul Chișinău, punct de atracție pentru turiști și amatorii de suvenire și obiecte de artă, va fi evacuată. Mihai Ciobanu, reprezentantul vînzătorilor de suvenire și obiecte de artă de la piața sus-numită, a solicitat consilierilor menținerea acesteia argumentînd că este singura sursă de existență pentru artiștii moldoveni. Totodată, actuala locație a pieței a devenit un punct de atracție pentru turiști, a menționat sursa citată. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că evacuarea respectivă este necesară pentru reabilitarea scuarului. “Am propus o nouă locație celor care comercializează suvenire și picturi, pe strada pietonală din spatele Catedralei”, a spus Ceban.

 

Platforma digitală WINET va promova comerțul și inovația în industria vinului din Moldova, România și Bulgaria

Proiectul transfrontalier „WINET – Comerț și Inovație în Industria Vinului”, lansat în august 2019 și care vizează cîteva zeci de companii vinicole din regiunea Bazinului Mării Negre – R. Moldova, România și Bulgaria, va ajunge în această lună la o nouă etapă de implementare. Unul dintre cele mai importante obiective ale WINET este lansarea unei platforme IT online, la sfîrșitul lunii mai, care va avea drept scop nu doar promovarea sectorului vinicol din cele trei țări, dar și lansarea componentei de e-trade, ce va permite comercializarea produselor vinicole online și la nivel global.

 

Leul se depreciază

Leul se depreciază. Euro s-a scumpit semnificativ în raport cu ziua de ieri – cu 28 de bani. Dolarul a rămas la cotația oficială de ieri. Au urcat ușor hrivna ucraineană și rubla rusească. Leul românesc s-a scumpit cu 5 bani. La cursul valutar anunțat de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru miercuri, 20 mai, un dolar american este cotat cu 17,80 lei, un euro – cu 19,53 lei, o hrivnă ucraineană – cu 67 de bani, un leu românesc – cu 4,03 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 25 de bani.