REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (13 aprilie 2020)

Mitropolia Moldovei a anunțat cum se va desfășura slujba de Paște

Mitropolia Moldovei a emis un set de îndrumări pentru clerici privind desfășurarea slujbei de Paște și a precizat că aceasta se va săvîrși respectînd cerințele Comisiei pentru Situații Excepționale. Într-un comunicat publicat pe site-ul Mitropoliei, se spune că sfînta liturghie pascală va avea loc doar cu participarea slujitorilor și a personalului bisericesc, care ajută la oficierea serviciilor divine. Credincioşii mireni sînt îndemnați să înalțe rugăciuni de acasă, avînd posibilitatea să urmărească slujba praznicală la posturile TV și Radio. Fiecare parohie va coordona împreună cu administrația publică locală și Inspectoratul de poliție din teritoriu modalitatea preluării Focului Sfînt și binecuvîntarea prinoaselor din noaptea Învierii.

 

Un tînăr înrolat în structurile pseudo-militare din regiunea transnistreană a fost împușcat

Un tînăr cetățean al Republicii Moldova, înrolat în structurile pseudo-militare din regiunea transnistreană, a fost împușcat în cap de către colegul său, în urma descărcării unui pistol automat. Tînărul în vîrstă de 19 ani a decedat pe loc. Tragedia a avut loc sîmbătă, 11 aprilie, în stînga Nistrului. Biroul Politici de Reintegrare a solicitat organelor de aplicare a legii să investigheze acest incident în regim de urgență și a atras atenția Avocatului Poporului și partenerilor internaționali asupra necesității de a monitoriza investigarea acestui caz în regim prioritar.

 

Numărul cazurilor de COVID-19 în Moldova a ajuns la 1662

Numărul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 1662 de cazuri, după ce dminică, 12 aprilie au fost procesate 439 de probe și confirmate alte 102 cazuri de infecție cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu. Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat doar cazuri cu transmitere locală, cele mai multe - 27 au fost confirmate la Chișinău, 14 la Glodeni, 12 la Fălești și 18 în stînga Nistrului, la Cahul, Sîngerei, Ștefan Vodă cîte 2 cazuri. Totodată, duminică a fost înregistrat și un nou deces provocat de coronavirus. Este vorba de un bărbat de 59 ani, din Tiraspol. Astfel, numărul deceselor se ridică la 31, iar al persoanelor tratate la 95.

 

Prim-ministrul a participat la o ședință cu șefii guvernelor statelor membre ale UEE

Ion Chicu a participat la ședința on-line cu șefii executivelor statelor membre ale Uniunii Economice Euroasiatice (UEE). Prim-miniștrii s-au informat reciproc despre evoluția situației epidemiologice în fiecare stat și au făcut schimb de opinii privind eficiența măsurilor întreprinse pentru combaterea răspîndirii infecției COVID-19. Premierul Chicu a informat colegii despre faptul că în ultimele zile, numărul cazurilor confirmate în Republica Moldova s-a stabilizat și a vorbit despre măsurile întreprinse în scopul administrării situației epidemiologice. A fost făcut un schimb de opinii referitor la măsurile de resuscitare economică în perioada post epidemie. În cadrul UEE, Republica Moldova are statut de observator.

 

Statul va aloca bani pentru procurarea combinezoanelor de protecție și acordarea indemnizațiilor unice pentru medici

Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de Intervenție al Guvernului 5,864 milioane lei pentru procurarea a 51428 combinezoane de protecție în scopul prevenirii și controlului infecției cu COVID-19. Banii vor fi utilizați și pentru acordarea indemnizațiilor unice în valoare de 16 mii de lei persoanelor angajate în sistemul medical care au contractat infecția COVID-19 la locul de muncă, în perioada 08-31 martie 2020. Ministerul Finanțelor a precizat că îndemnizații ar urma să primească 29 de beneficiari din 8 instituții medico-sanitare publice și o instituție bugetară.

 

Guvernul a operat noi remanieri de cadre

Guvernul l-a numit vineri pe Dorin Lişman în funcţia de secretar de stat al Ministerului Justiţiei. De asemenea, în şedinţa din 10 aprilie, Cabinetul de miniştri l-a eliberat pe Andrei Popa din funcţia de director general adjunct al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Membrii Executivului au votat şi pentru numirea lui Ion Mereuţă în funcţia de reprezentant al Guvernului în raionul Hînceşti.

 

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întîlnire cu E.S. Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. A fost discutată evoluția situației epidemiologice în țara noastră, acțiunile întreprinse pentru combaterea răspîndirii infecției Covid-19 și problemele confruntate de sistemul de sănătate în contextul epidemiei. Uniunea Europeană a aprobat oferirea unui grant în mărime de 87 milioane de euro pentru țara noastră, fonduri care vor fi direcționate pentru administrarea situației epidemiologice și depășirea consecințelor epidemiei.

 

Beneficiarii de prestații sociale își pot ridica banii

Casa Naţională de Asigurări Sociale a transferat 270,4 mln de lei pentru plata prestaţiilor sociale, inclusiv banii destinaţi achitării indemnizaţiilor pentru familiile cu copii şi a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Totodată, au fost efectuate transferurile și pentru celelalte prestaţii de asigurări sociale, cum ar fi compensaţiile şi ajutoarele persoanelor participante la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, indemnizaţiile viagere sportivilor și ajutorul de şomaj. Banii au fost transferați către ÎS Poşta Moldovei și instituţiile bancare.

 

Șapte judecători au depus cereri de demisie din funcție

Șapte judecători, inclusiv cinci care activează la Curtea de Apel Chișinău, au solicitat demisia din funcție. Subiectul este inclus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii, programată pentru ziua de marți, 14 aprilie. La ședință, CSM urmează să examineze 14 chestiuni. Printre acestea se regăsește și cel cu privire la cererile de demisie ale judecătorilor.