REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (12 iulie 2021)

Creștinii ortodocși sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, primii apostoli ai creștinismului. Sărbătoarea are loc după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcție de data Paștilor. Este o sărbătoare cu profunde rezonanțe spirituale în sufletele creștinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care şi-au închinat întreaga viață propovăduirii Evangheliei lui Hristos. Sărbătoarea datează încă din sec. II al erei creștine și evlavia credincioșilor s-a materializat în ridicarea de biserici pe locul martirajului lor.

 

O tînără din Vulcănești a fost adusă cu elicopterul SMURD în capitală

În dimineața zilei de astăzi un echipaj aero-medical SMURD Galați, România a efectuat o misiune aeriană pentru a transporta de la Vulcănești la Chișinău o femeie în vîrstă de 31 de ani, în urma agravării stării de sănătate după o intervenție chirurgicală. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, tînăra a fost preluată de la Spitalul raional din Vulcănești și transportată de urgență cu elicopterul la Chișinău. Pe parcursul zborului, femeia a fost monitorizată de către un echipaj de medici și paramedici SMURD România. La Chișinău, elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacienta a fost preluată de Serviciul Republican Aviasan și transportată la Institutul Mamei și Copilului.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 48 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 3.109 teste, fiind confirmate 48 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total, pînă la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate la 257.467 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din cazurile noi, niciunul nu este în rîndul lucrătorilor medicali. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sînt internați 181 de confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 53 în stare extrem de gravă. Alte 63 de persoane au fost vindecate. În total, 250.447 de persoane au fost tratate de COVID-19.

 

Noul Legislativ va fi constituit din trei formațiuni

Comisia Electorală Centrală a procesat 99,35 la sută (2 136) de procese-verbale din totalul de 2 150 din cadrul alegerilor legislative de ieri. Astfel, noul Parlament va fi constituit din trei formațiuni, care au trecut pragul electoral - Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, precum și partidul condus de Ilan Șor.

 

R. Moldova va recepționa un lot de 150.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson

R. Moldova va recepționa un lot de 150.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson, produs în SUA. Lotul va fi livrat prin intermediul platformei COVAX pe data de 12 iulie current. Potrivit Ministerului sănătății, țara noastră urmează să recepționeze un lot total de 500.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson prin platforma COVAX. Conform producătorului, produsul valorifică platforma de vaccinuri AdVac, o tehnologie unică care a fost utilizată și pentru dezvoltarea vaccinului împotriva maladiei Ebola.

 

Concurenții electorali au cheltuit în campania pentru scrutinul din 11 iulie peste 43 mln lei

Concurenții electorali înscriși în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent au prezentat la Comisia Electorală Centrală ultimul raport privind finanțarea campaniei, aceasta a costat 43 316 927,11 lei. Potrivit legislației electorale, concurenții care au deschis cont cu mențiunea „Fond electoral” erau obligați să prezinte Comisiei, în termen de trei zile de la deschiderea contului și, ulterior, săptămînal, rapoarte privind finanțarea campaniei electorale. Prin urmare, pentru finanțarea campaniei electorale a concurenților electorali au fost deschise 18 conturi bancare; cinci concurenți au informat despre nedeschiderea contului cu mențiunea „Fond electoral”.

 

O expoziție a artistului Hans Mattis-Teutsch a fost vernisată la Chișinău

Muzeul Naţional de Artă al Moldovei în colaborare cu Muzeul de Artă Brașov a inaugurat la Chișinău expoziția retrospectivă cu genericul ”Sub semnul avangardei” a regretatului artist plastic din Brașov, Hans Mattis-Teutsch. Directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbîrnea a menționat că expoziția reunește 34 de lucrări de artă plastică din colecția Muzeului de Artă Brașov semnate Hans Mattis-Teutsch (10 linogravuri, nouă acuarele, patru pasteluri, opt lucrări de statuarie mică și trei picturi de șevalet).

 

Leul s-a mai depreciat puțin față de dolar și față de euro

Pe parcursul zilelor de odihnă leul moldovenesc a cedat dolarului american circa 1 ban, iar monedei unice europene – aproape 4,5 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 12 iulie un curs oficial de schimb valutar egal cu 18,0816 lei pentru un dolar (+0,9 bani) și 21,4402 lei pentru un euro (+4,49 bani), în timp ce în perioada 9-11 iulie acesta a fost egal cu 18,0726 lei pentru un dolar şi, respectiv, 21,3953 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 12 iulie, constituie: 0,6616 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,3502 lei pentru 1 leu românesc și 0,2434 lei pentru 1 rublă rusească.

 

Sînt anunțate ploi cu descărcări electrice şi maxime de pînă la 32 de grade

Pentru astăzi meteorologii anunţă ploi însoţite de descărcări electrice în toată republica. La Briceni şi Soroca vor fi 27 de grade, iar la Bălţi şi Orhei se vor înregistra 29 de grade. La Tiraspol vor fi 31 de grade, iar la Leova, Comrat şi Cahul maxima va fi de 32 de grade. În Chişinău cerul va fi variabil şi se vor înregistra 30 de grade, iar noaptea se anunţă pînă la 18 grade Celsius. În următoarele zile, vremea va fi caldă şi se aşteaptă ploi. Ziua vor fi între 28 şi 33 de grade, iar noaptea, pînă la 19 grade.