REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (1 decembrie 2021)

Peste 27% din populația țării a fost imunizată cu schema completă împotriva COVID-19

Peste 27% din populația R. Moldova a fost imunizată cu schema completă împotriva COVID-19. Datele au fost făcute publice de către conducerea Ministerului sănătății. Secretarul de stat, Svetlana Nicolaescu, a menționat că cea mai mare rată de imunizare este în capitală, circa 40%. În ultima săptămînă, au fost administrate 23 mii de doze de vaccin. Ea a precizat că autoritățile sînt îngrijorate de ritmul lent de imunizare. Nicolaescu a declarat că, în ultima săptămînă, numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus a scăzut, fiind înregistrate 4 238 de cazuri.

 

Membrii Trio Asociat au avut un dialog cu Președintele Parlamentului European

Aspecte ale cooperării în formatul Trio Asociat, au fost discutate, la Bruxelles, în cadrul întrevederii premierului Natalia Gavrilița și omologilor săi din Georgia și Ucraina, cu Președintele Parlamentului European, David Sassoli. Premierii celor trei state au remarcat importanța sprijinului Parlamentului UE pentru implementarea cu succes a agendelor europene asumate, precum și pentru promovarea platformei Trio. În acest sens, Natalia Gavrilița a remarcat că parteneriatul celor 3 state care implementează Acorduri de Asociere se bazează pe obiective concrete, iar UE va rămîne principalul partener în realizarea acestora.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 664 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost efectuate 6 589 de teste, fiind confirmate 664 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, nouă sînt asociate cu contact peste hotare. Astfel, pînă la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 363 110 cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din cazurile noi, 21 sînt în rîndul lucrătorilor medicali. În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sînt internate 1 482 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 180 în stare extrem de gravă și 26 de pacienți sînt supuși ventilării mecanice. Alți 590 de pacienți au fost vindecați. În total, 347 708 persoane au fost tratate de COVID-19.

 

Muzicieni din R. Moldova și România se vor reuni pe scena Sălii Radio București

Muzicieni din R. Moldova și România se vor reuni în premieră la 1 decembrie, în cadrul unui concert simfonic, pe scena Sălii Radio București. Evenimentul marchează o dublă aniversare - Ziua Națională a României, dar și 10 ani de emisie a postului Radio Chișinău, parte a portofoliului Radio România. Potrivit organizatorilor, pe scena Sălii Radio București va cînta Orchestra de Cameră Radio România, alături de componenți ai Orchestrei Naționale de Cameră a R. Moldova. Evenimentul se va desfășura sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare.

 

Nicu Popescu a primit o delegație a Ministerului Apărării din Germania

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a primit delegația condusă de contraamiralul Axel Ristau, șef al Direcției securitate și politici de apărare, Ministerul Federal al Apărării din Germania. În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă prioritățile bilaterale moldo-germane, un subiect important al discuțiilor fiind dezvoltarea de mai departe a cooperării în domeniul securității și apărării. În cursul discuțiilor a fost reconfirmat interesul țării noastre în expertiza, experiența și asistența Germaniei.

 

La Chișinău se va desfășura ediția a XXV-a a Festivalului-concurs ”Crizantema de Argint”

Mai mulți interpreți și compozitori vor participa la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului-concurs internațional de interpretare și creație a romanței ”Crizantema de Argint”, care se va desfășura în perioada 3-5 decembrie la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”. Valentina Volontir, directorul festivalului, a menționat că acesta are drept scop valorificarea şi revitalizarea romanţei ca gen muzical, sprijinirea interpreţilor şi creatorilor de romanţă, popularizarea creaţiilor de gen, semnate de autorii contemporani. Potrivit sursei citate, Festivalul-concurs se va desfășura în două etape, cuprinzînd două secţiuni: Interpretare şi Creaţie.

 

CEC a stabilit alegeri locale noi în două sate

Comisia Electorală Centrală a stabilit organizarea, pe 15 mai anul viitor, a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în satul Zastînca, raionul Soroca și satul Moara de Piatră, raionul Drochia. În satul Zastînca, încetarea înainte de termen a mandatului de primar a survenit în legătură cu decesul acestuia, iar în satul Moara de Piatră - din cauză că alesul local a demisionat. Anterior, CEC a stabilit desfășurarea, în aceeași zi, a alegerilor locale noi în comuna Ghetlova, raionul Orhei și comuna Horodiște, raionul Rezina.

 

Camera de Comerţ şi USAID au lansat un nou serviciu care prevede digitizarea certificatelor de origine

Camera de Comerț și Industrie (CCI) în parteneriat cu Programul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Reforme Structurale în Moldova, a lansat un nou serviciu digital pentru mediul de afaceri - ”Certificatul de Origine Electronic – eCO”. Acesta face parte din noua platformă de servicii digitale a CCI www.client.chamber.md. Acest serviciu online al Camerei vine să faciliteze procedurile de comerț internațional pentru exportatori, care vor beneficia de o metodă mai simplă și mai rapidă de confirmare a originii produselor exportate.

 

La USM va activa un Centrul de Informare a României

Centrul de Informare a României „Gheorghe Brătianu” a fost inaugurat cu prilejul Zilei Naționale a României la Universitatea de Stat din Moldova (USM), cu susținerea financiară a Departamentului pentru Relații cu R. Moldova al Guvernului României. Centrul va activa în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie. Obiectivul Centrului este de a promova în mediul studențesc universitar din țara noastră valorile românești recunoscute la nivel European.

 

Prima tranșă pentru plata pensiilor în decembrie a fost finanțată

Prima tranșă pentru plata pensiilor și alocațiilor sociale în luna decembrie, în valoare de 73 de milioane de lei, a fost finanțată, a anunțat Casa Națională de Asigurări Sociale. Banii pentru achitarea altor tipuri de prestați sociale, cum ar fi suportul financiar, indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, alocații, indemnizații adresate familiilor cu copii, indemnizații de maternitate, compensații, ajutorul de șomaj, ajutorul social, ajutorul de deces, vor fi transferate pe parcursul lunii, conform graficului stabilit.