Realitatea internationala pe scurt – 2 (27 Ianuarie 2018)
Alegeri prezidențiale în Cehia: Milos Zeman conduce cu 54,4% din voturi (rezultate parțiale)
Preşedintele în funcţie al Cehiei, Milos Zeman, conduce după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat,Vineri şi Sîmbătă, cu 574,14% din sufragii, cu aproape zece procente mai mult decît contracandidatul său, independentul Jiri Drahos, conform rezultatelor anunţate de televiziunea cehă, după numărarea a circa 62% din buletinele de vot, transmite AFP. Zeman îl devansează pe academicianul proeuropean Drahos, care întruneşte 45,6% din opţiuni, potrivit agerpres. Milos Zeman, un veteran al stîngii din Cehia, prorus, prochinez şi ostil imigraţiei, s-a plasat pe primul loc în cel dintîi tur de scrutin, în care a obţinut 38,56% din voturi. Contracandidatul său Jiri Drahos a întrunit atunci 26,60% din sufragii. Majoritatea candidaţilor eliminaţi în primul tur au declarat că îl susţin pe Drahos.
Dumnezeul bețivilor: Un bărbat beat a dormit 10 ore în zăpadă
Un bărbat prieten cu alcoolul, care a petrecut aproape 10 ore în zăpadă, a ajuns la spital cu degerături. Victima, din comuna Gropniţa, județul Iași, a venit cu mijloace personale în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfîntul Spiridon“ şi le-a cerut ajutor medicilor pentru degerăturile de la mîini şi picioare.
Bărbatul în vîrstă de 45 de ani le-a povestit medicilor că, în urmă cu două zile, beat fiind, a căzut în zăpadă şi a rămas acolo aproape 10 ore. Pacientul a fost consultat de urgentişti şi de chirurgi şi a fost internat în clinica de chirurgie II pentru tratament. „S-a prezentat în UPU cu degerături de gradul al II-lea la nivelul membrelor inferioare, bilateral, şi la nivelul membrelor superioare, bilateral. Pacientul a rămas internat pentru tratament“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. (Ziarul de Iași)
Sebastian Kurz recunoaște ‘responsabilitatea istorică aparte’ a Austriei în Shoah de Ziua Holocaustului
Cancelarul conservator austriac Sebastian Kurz, care a format în Decembrie o coaliţie de guvernare cu Partidul Libertăţii (FPOe) de extremă dreapta, a evocat,Sîmbătă, ‘responsabilitatea istorică aparte’ a Austriei în Shoah, cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului, transmite AFP. ‘Austriecii au fost la rîndul lor actori şi au fost asociaţi la crimele atroce ale Shoah’, a scris Kurz pe Twitter. ‘Purtăm o responsabilitate istorică aparte, pe care noul Guvern o recunoaşte în mod clar’, a adăugat cancelarul austriac, conform agerpres. Austria, anexată de Germania nazistă în Martie 1938, s-a considerat multă vreme ‘prima victimă a nazismului’, deşi, în realitate, a primit cu entuziasm ‘Anschluss’-ul lui Adolf Hitler, austriac prin naştere, şi a fost integrată deplin în aparatul militar şi represiv nazist. Comentariile cancelarului Kurz survin într-un context de înmulţire a incidentelor legate de antisemitism şi de nazism în Austria.
Talibanii au revendicat atacul din Kabul. Cel puțin 63 de morți în urma exploziei unei ambulanțe capcană
Cel puţin 63 de persoane au fost ucise şi 151 rănite, Sîmbătă, la Kabul, în explozia unei ambulanţe capcană în apropierea sediului Ministerului de Interne, atacul fiind revendicat de talibani, potrivit unui nou bilanţ comunicat de un purtător de cuvînt al guvernului afgan, relatează AFP. ‘Ultimul bilanţ disponibil este de 63 de morţi şi 151 de răniţi. Acest bilanţ ar putea creşte în continuare deoarece unii dintre răniţii care au fost spitalizaţi sunt în stare critică’, a indicat Baryalai Hilali, director pentru comunicare în guvernul afgan, potrivit agerpres. ‘Kamikaze a utilizat o ambulanţă pentru a trece de baraje. El a declarat la primul control că transporta un pacient spre spitalul Jamuriat’ din apropiere, a explicat Nasrat Rahimi, purtător de cuvînt adjunct al Ministerului de Interne. ‘La al doilea baraj, el a fost identificat şi şi-a detonat explozibilul’, a adăugat el. Atentatul, unul dintre cele mai sîngeroase care au zguduit capitala afgană în ultimii ani, a fost revendicat de purtătorul de cuvînt al talibanilor Zabihullah Mujahid pe WhatsApp. ‘Un martir şi-a detonat maşina capcană în apropierea Ministerului de Interne unde se aflau numeroase forţe de poliţie’, a indicat el. Acest atentat este al treilea care loveşte Afganistanul într-o săptămînă după atacul de Sîmbătă, 20 Ianuarie, comis la Hotel Intercontinental din Kabul, soldat cu cel puţin 20 de morţi şi revendicat de talibani, şi cel de Miercuri comis asupra unui sediu al organizaţiei nonguvernamentale britanice ‘Salvaţi Copiii’ din Jalalabad (Est), soldat cu cinci morţi şi revendicat de gruparea Statul Islamic.
Turcia cere Statelor Unite să se retragă imediat din regiunea siriană Manbij
Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a spus Sîmbătă că Statele Unite trebuie să se retragă imediat din regiunea Nord-siriană Manbij, scrie Reuters. Preşedintele Recp Erdogan a declarat, Vineri, că forţele turce vor alunga luptătorii kurzi de la graniţa siriană şi că îi pot împinge pînă la frontiera cu Irakul, o mişcare ce poate duce la o confruntare cu forţele americane, aliate kurzilor. Cavusoglu a mai spus că Turcia vrea să vadă paşi concreţi făcuţi de SUA în vederea finalizării susţinerii miliţiei kurde YPG. Ankara a anunţat înainte de asta că H.R. McMaster, consilier american pe probleme de securitate, a transmis că Washingtonul nu va mai furniza arme pentru YPG.
Șapte irakieni au fost uciși din eroare de elicoptere americane în cursul unor lovituri aeriene
Elicoptere americane au ucis, Sîmbătă din eroare, şapte irakieni în cursul unor lovituri aeriene lansate pentru arestarea unui presupus militant, au anunţat media locale şi oficiali din domeniul securităţii, relatează DPA. Între victime se află personal de securitate şi civili, au adăugat sursele citate. Alte 15 persoane, între care un oficial local, au fost rănite în lovituri aeriene lansate în districtul al-Baghdadi din provincia Anbar (Vest), conform agerpres. După reţinerea ‘teroristului căutat’, elicopterele au lovit un grup de persoane înarmate despre care s-a crezut că erau militanţi, a anunţat Military Media Cell, un centru media legat de armata irakiană. Ulterior s-a descoperit că victimele erau membri ai personalului de securitate şi civili. Armata irakiană a ordonat o anchetă în acest incident.
De Ziua Holocaustului, Angela Merkel denunță resurgenţa antisemitismului în Germania
Cancelarul german Angela Merkel a denunţat, Sîmbătă, cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului, resurgenţa antisemitismului în ţara sa,transmite AFP. Este mai necesar ca oricînd să ne aducem aminte de milioanele de victime ale Shoah, pentru că ‘antisemitismul, rasismul şi ura faţă de celălalt sunt mai de actualitate decît a fost cazul în trecut’, a declarat cancelarul german, în podcast-ul său săptămînal, conform agerpres. ‘Este de neconceput şi constituie o ruşine să vedem că nici o instituţie evreiască nu poate funcţiona fără protecţie din partea poliţiei, fie că este vorba de o şcoală, o grădiniţă de copii sau o sinagogă’, a adăugat dna Merkel. Ea şi-a reafirmat sprijinul faţă de crearea unui post special de comisar pe problema combaterii antisemitismului, în viitorul Guvern german, dacă blocul său conservator şi social-democraţii vor ajunge la un acord de coaliţie definitiv. La 27 Ianuarie 1945, trupele sovietice au eliberat lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz. Începînd din 1996, Germania comemorează în fiecare an în această zi victimele nazismului. Parlamentul german are programată Miercuri o şedinţă specială pe această temă, cu mărturii ale unor supravieţuitori ai lagărelor naziste.
Ministrul de Externe polonez: Graniţele trebuie să fie sigilate din cauza migranţilor
Graniţele trebuie să fie sigilate, a declarat ministrul de Externe polonez, Jacek Czaputowicz, în legătură cu criza migranţilor, menţionînd totodată că ţara sa intenţionează să ofere asistenţă în zonele de vin migranţii, relatează PAP. ‘Politica noastră privind migraţia rămîne neschimbată. Credem că fiecare stat are dreptul să invite refugiaţi, dar nu îi poate invita în altă ţară. Aceasta este evident pentru noi şi nu există nici o înţelegere în Polonia pentru aplicarea unui mecanism de relocare’, a declarat oficialul citat pentru postul de radio polonez, conform agerpres. ‘Polonia crede că, mai presus de toate, este necesar să se sigileze graniţele pentru a preveni migraţia ilegală deoarece majoritatea persoanelor care intră în Europa sunt migranţi şi nu refugiaţi (…) Poate că există un semnal al unei uşoare schimbări de gîndire în Comisia Europeană care arată că este necesar să ne axăm mai mult pe protecţia graniţelor şi asistenţa la faţa locului în Africa, Siria şi Irak’, a declarat ministrul de Externe polonez, subliniind că ţara a continuat de asemenea să atragă atenţia asupra a ceea ce se întîmplă în Ucraina.
Decizia SUA este `precipitată` şi va `dăuna relaţiilor bilaterale`
Decizia Statelor Unite de a rechema de Vineri „mai mult de jumătate” din personalul ambasadei lor la Havana după misterioasele „atacuri” acustice este „precipitată” şi „va dăuna relaţiilor” dintre Washington şi Cuba, a reacţionat Guvernul cubanez, relatează AFP. „Considerăm că decizia anunţată de Guvernul Statelor Unite, prin intermediul Departamentului de Stat, este precipitată şi va dăuna relaţiilor bilaterale”, a comentat responsabila pentru relaţiile cu Statele Unite din cadrul Ministerului cubanez de Externe, Josefina Vidal, citată de postul naţional de televiziune. Josefina Vidal a reamintit că „dorinţa Cubei este de a continua o cooperare activă între autorităţile din cele două ţări pentru a lămuri complet această afacere”. În acest scop, „va fi primordial să se poată conta pe participarea şi implicarea autorităţilor americane”, a adăugat diplomata. Ea a mai afirmat că „Guvernul cubanez nu are nici o responsabilitate în această presupusă afacere şi îşi respectă riguros obligaţiile legate de Convenţia de la Viena”, referitoare la „protecţia integrităţii funcţionarilor străini acreditaţi” în insulă, „fără excepţie, precum şi a familiilor acestora”. Potrivit Washingtonului, aceste „atacuri” au afectat 21 de angajaţi ai ambasadei în reşedinţe diplomatice americane, dar şi în „hoteluri frecventate de cetăţeni americani” în Cuba.