REALITATEA INTERNAȚIONALĂ (10 Aprilie 2025)

Cu excepția Chinei, Donald Trump suspendă suprataxele vamale reciproce pe o perioadă de 90 de zile
Preşedintele american Donald Trump a anunţat că suspendă, pe o perioadă de 90 de zile, suprataxele vamale ”reciproce”, cu excepţia Chinei, relatează AFP şi BBC News, potrivit News.Ro.
Şeful statului american a scris într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, că va creşte ”imediat” la 125% taxele vamale impuse produselor chinezeşti. BBC publică textul integral al mesajului. ”Ţinînd cont de lipsa de respect de care China a dat dovadă faţă de pieţele mondiale, cresc prin prezenta tarifele aplicate Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu efect imediat”, scrie preşedintele american în postare.
”La un moment dat, să sperăm că în viitorul apropiat, China îşi va da seama că zilele jefuirii Statelor Unite şi altor ţări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile”, continuă el. ”Invers, ţinînd cont de faptul că peste 75 de ţări i-au sunat pe reprezentanţii Statelor Unite, inclusiv Departamentele Comerţului, Trezoreriei şi USTR să negocieze o soluţie a subiectelor discutate cu privire la comerţ, bariere comerciale, taxe vamale, manipularea monedei şi tarife nemonetare şi că aceste ţări nu au răspuns, la sugestia mea puternică, în nici un fel împotriva Statelor Unite, am autorizat o pauză de 90 de zile şi o reducere substanţială a taxelor reciproce în această perioadă, de 10%, tot cu efect imediat. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei probleme!”, îşi încheie Donald Trump mesajul.
OMC semnalează că războiul comercial SUA-China ar putea reduce cu pînă la 80% comerțul între cele două țări
Războiul comercial dintre Statele Unite și China ar putea reduce cu pînă la 80% comerțul cu mărfuri între primele două mari economii ale lumii și ar putea șterge aproape 7% din PIB-ul global pe termen lung, a avertizat directoarea generală a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala, relatează AFP, potrivit Agerpres.
”Proiecțiile noastre preliminare sugerează că schimburile de mărfuri între aceste două economii (Statele Unite și China) ar putea scădea cu pînă la 80% din cauza tensiunilor comerciale”, a declarat Ngozi Okonjo-Iweala, într-un comunicat, adăugînd că ”o scindare a economiei globale în două blocuri ar putea duce la o reducere pe termen lung a PIB-ului real global cu aproape 7%”.
Macron consideră că ”trebuie să ne îndreptăm către o recunoaștere a Palestinei în Iunie”
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunțat, Miercuri, că Franţa ar putea recunoaște un stat palestinian în Iunie, la o conferinţă pe care o va co-prezida împreună cu Arabia Saudită, la New York, relatează AFP, potrivit News.Ro.
”Trebuie să ne îndreptăm către o recunoaştere şi aşa vom face în următoarele luni”, a declarat într-un interviu acordat postului France 5, difuzat Miercuri, şeful statului francez.
”Obiectivul nostru este undeva în Iunie, cu Arabia Saudită, de a prezida această Conferinţă privind Palestina, în care am putea finaliza această recunoaştere reciprocă între mai multe părţi”, a declarat el.
În Februarie 2024, şeful statului francez declara că ”recunoaşterea unui stat palestinian nu este tabu pentru Franţa” şi aprecia că ”datorăm acest lucru palestinienilor, ale căror aspiraţii au bătut prea mult timp pasul pe loc”.
”Datorăm acest lucru israelienilor, care au trăit cel mai mare masacru antisemit din secolul nostru. O datorăm unei regiuni care aspiră să scape de promotorii haosului şi celor care seamănă revanşa”, declara atunci președintele francez.
În total, 143 dintre cele 193 de ţări membre ale ONU recunosc Palestina.
În Mai 2024, Spania, Irlanda şi Norvegia au oficializat acest demers, crescînd la zece numărul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) care recunosc Palestina.
Mai înainte, Bulgaria, Ciprul, Malta, Polonia, România, Suedia şi Ungaria recunoșteau Palestina.
Alte ţări europene au recunoscut statul palestinian, majoritatea din Europa de Est, ca Ucraina şi Balarusul, sau din Balcani, ca Albania, Serbia şi Muntenegrul.
Ministrul francez de Externe de la acea vreme Stéphane Séjourné declara atunci că nu se îndeplineau condițiile ca o recunoaştere a Palestinei ”să aibă un impact real” asupra procesului unei soluţii cu două state, cu Israelul.
Secretarul american al Apărării a declarat că SUA nu caută război cu China, dar trebuie să contracareze amenințările acesteia
”SUA nu caută război cu China, dar trebuie să facă proba fermității în fața amenințărilor acesteia”, a declarat, Miercuri, în Panama, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, într-o conferință regională pe probleme de securitate, potrivit AFP, scrie Agerpres.
”Nu căutăm război cu China și războiul cu China cu siguranță nu este inevitabil. Nu îl căutăm sub nici o formă, dar împreună trebuie să prevenim războiul, făcînd proba fermității și dînd dovadă de vigoare în fața amenințărilor Chinei în această emisferă”, a declarat Hegseth în fața responsabililor militari și de securitate regionali prezenți la această reuniune.
”Trebuie să recunoaștem amenințarea pe care China o reprezintă pentru țările noastre, popoarele noastre și pacea în această regiune”, a adăugat el, apreciind că întreprinderile chineze ”își însușesc terenuri, infrastructuri critice în sectoare strategice, precum energia și telecomunicațiile”.
Secretarul american al Apărării a mai spus că ”Armata chineză are o prezență prea mare în emisfera occidentală, exploatează instalațiile militare și resursele naționale și terenurile pentru a-și alimenta ambițiile militare globale”.
Hegseth, care a sosit Marți în Panama, a subliniat, de asemenea, ”flotele de pescuit chineze la nivel industrial care fură hrana națiunilor și popoarele noastre”.
”Beijingul investește și operează în această regiune pentru avantaje militare și cîștiguri economice nedrepte”, a afirmat el, cerînd să nu fie înțeles greșit.
Hegseth a reiterat că Administrația Donald Trump nu va permite Chinei să aibă influență asupra canalului interoceanic Panama, construit de Statele Unite și pe care președintele republican a promis să-l recupereze.
”Lucrăm îndeaproape cu partenerii noștri din Panama pentru a securiza canalul și pentru a promova interesele de securitate reciproce. Împreună îl vom recupera de sub influența chineză”, a mai spus el.
Wall Street crește semnificativ după ce Trump a anunțat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor, cu excepţia Chinei
Principalii indici bursieri americani au înregistrat creşteri semnificative Miercuri, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor comerciale, cu efect imediat. Măsura vizează atît tarifele reciproce, cît şi cele de 10%, anunţate iniţial săptămîna trecută, deşi tarifele impuse Chinei au fost majorate la 125%, transmite Reuters.
China a răspuns, Miercuri, prin majorarea taxelor vamale la toate bunurile importate din SUA, de la 34% la 84%, începînd cu data de 10 Aprilie, după ce SUA a aplicat un tarif de 104% asupra importurilor din China.
Între timp, licitaţia Trezoreriei americane pentru obligaţiuni pe 10 ani, în valoare de 39 de miliarde de dolari, s-a încheiat în linie cu aşteptările pieţei, cu un randament maxim de 4,435%, sub estimările anterioare, semnalînd o cerere solidă din partea investitorilor. Randamentul acestor obligaţiuni era cotat ultima dată la 4,370%, într-un context de vînzări pe piaţa de obligaţiuni, pe fondul volatilităţii generate de politicile tarifare.
Sectorul imobiliar, sensibil la dobînzi, şi cel al utilităţilor, deseori perceput ca alternativă la obligaţiuni, datorită veniturilor stabile, şi-au redus pierderile şi erau în creştere cu 5%, respectiv 3,2%.
Acţiunile din sectorul tehnologic au condus creşterile, Apple fiind în urcare cu 10% şi Nvidia cu 13%.
”Reflexul de a cumpăra în scădere este foarte puternic, iar prăbuşirea recentă a acţiunilor tech le face să pară ieftine comparativ cu nivelurile anterioare,” a declarat Chris Beauchamp, strateg-şef la IG.
La ora 13:32 (ora locală), indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 2.305,81 puncte (+6,13%), atingînd 39.959,81. S&P 500 a crescut cu 334,86 puncte (+6,72%) la 5.317,63, iar Nasdaq Composite a urcat cu 1.254,95 puncte (+8,22%) pînă la 16.522,86.
Investitorii aşteaptă cu interes sezonul de raportări financiare, care va oferi indicii despre starea economiei americane, pe fondul temerilor că politicile tarifare ar putea afecta creşterea. Primele rezultate sunt aşteptate Vineri, cînd JPMorgan Chase şi alte bănci importante vor publica cifrele pe primul trimestru.
Toate sub-sectoarele majore din S&P 500 au înregistrat creşteri, cu tehnologia informaţiei şi bunurile de consum discreţionar în frunte, în urcare cu 11%, respectiv 8,5%.
Indicele de volatilitate CBOE (VIX), cunoscut ca ”barometrul fricii” de pe Wall Street, era cotat ultima dată la 36,78 puncte.
Acţiunile Delta Air Lines au urcat cu 17%, compania depăşind aşteptările privind profitul pe primul trimestru. Totuşi, Delta a retras estimarea financiară pentru 2025 şi a prognozat un profit sub aşteptări pentru trimestrul curent.
Pe NYSE, titlurile aflate în creştere le-au depăşit pe cele în scădere într-un raport de 3,04 la 1, iar pe Nasdaq raportul a fost de 2,97 la 1.
S&P 500 a înregistrat un nou maxim pe 52 de săptămîni şi 100 de minime, în timp ce Nasdaq Composite a consemnat 6 noi maxime şi 637 de minime.
Față de atitudinea disprețuitoare a lui Trump, serviciile de spionaj din lume sunt în stare de alertă
Raporturile dezastruoase dintre președintele SUA, Donald Trump, și serviciile de informații americane, puse la respect de Casa Albă, afectează întreaga comunitate de spionaj mondială, iar în timp ce occidentalii își manifestă îngrijorarea, adversarii lor își freacă mîinile de bucurie, notează France Presse într-o amplă analiză.
În două luni și jumătate, președintele SUA a concediat cadre respectate din instituții importante, plasînd fideli ai săi, uneori fără competențe reale, în posturi-cheie.
Șeful NSA (interceptări și spionaj cibernetic) și adjunctul său au fost concediați. Noua directoare a Serviciilor Naționale de Informații (DNI), Tulsi Gabbard, este deschis pro-rusă. Șeful Biroului Federal de Investigații (FBI), Kash Patel, este simpatizant al mișcării conspiraționiste de extremă dreapta QAnon.
Donald Trump nu și-a ascuns niciodată în primul său mandat disprețul față de serviciile de informații. Dar atacurile sale recente împotriva oricui dau fiori, apreciază experții în domeniu.
”Politizarea serviciilor de informații este foarte problematică. Acestea vor raporta doar ceea ce liderii lor politici vor să audă”, își exprimă temerea dr. Christopher Nehring de la Institutul de informații cibernetice din Frankfurt (Germania).
”Armate de profesioniști își fac munca, dar într-un mediu deranjant și îngrijorător”, denunță Michael Shurkin, fost agent CIA devenit cercetător la Institutul britanic RUSI. ”La vîrf, există cel puțin o incompetență gravă”, afirmă el.
Drept dovadă, scandalul surprinzător în care a fost implicat secretarul Apărării, Pete Hegseth, care, prin intermediul sistemului de mesagerie Signal, a inclus din greșeală un jurnalist într-o buclă în care se făceau schimburi de informații despre lovituri iminente împotriva rebelilor houthi din Yemen.
A vedea cea mai mare putere mondială în domeniu scufundîndu-se în mediocritate bulversează lumea foarte închisă a spionajului, continuă AFP. ”Toată lumea este îngrijorată. Dar ar fi trebuit să se aștepte la așa ceva, cu siguranță nu este o surpriză”, spune Christopher Nehring.
În orice caz, o astfel de criză reprezintă o oportunitate formidabilă pentru adversarii Occidentului, notează AFP.
”Dispozitivele personale ale responsabililor de rang înalt din domeniul securității naționale au devenit aproape sigur ținta cu cea mai mare prioritate în lume”, își exprimă temerea Emerson T. Brooking, cercetător la Atlantic Council, referindu-se la scandalul Signal.
Evident tăcut, personalul agențiilor americane este descris în unanimitate ca fiind copleșit, mai ales că CIA a făcut obiectul unui plan de plecări voluntare.
”O mulțime de foști responsabili ai serviciilor de informații furioși și în șomaj este exact ceea ce speră rușii, chinezii și alții”, opinează Mat Burrows, analist la think tank-ul Stimson, după o carieră de trei decenii în serviciile secrete. ”Ei trebuie să-și frece mîinile de bucurie. Nu ar putea cere nimic mai bun decît ceea ce le oferă Trump pe o tavă de argint!”, a adăugat el.
În același timp, această fragilitate bruscă ridică semne de întrebare în rîndul aliaților SUA. Responsabili ai serviciilor de informații europene afirmă că toate contactele la nivel de șefi ”continuă cu o intensitate neschimbată și că Washingtonul își înmulțește mesajele de reasigurare”.
Dar potrivit unor surse apropiate comunității europene de informații, discuțiile între șefii spionajului de pe Bătrînul Continent s-au înmulțit în ultimele săptămîni pentru a aborda probleme din actualitate.
Va încălca Washington ”regula terților”, care interzice unei puteri să dezvăluie unei țări ceea ce i-a încredințat alta? La ce nivel de responsabilitate ar trebui comunicat cu americanii? Cum rămîne cu viitorul celor mai sensibile dosare - Ucraina, Iran, China?
”Încercați să păstrați cît mai mult posibil propriile elemente de informații electromagnetice. Și sperați într-un parteneriat european fiabil”, le transmite omologilor săi de pe continent șeful unui serviciu de informații dintr-o mică țară europeană. ”Bazați-vă pe voi înșivă!”, adaugă el.
Dar această regulă de aur este și mai complicată pentru națiunile istoric strîns legate de Statele Unite, inclusiv cele patru membre ale Five Eyes (Canada, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă).
Această alianță, axată inițial pe informații electromagnetice, a crescut prin investiții în capacități comune, schimburi temporare de personal și un nivel de cooperare care este aproape imposibil de suspendat sau de destrămat rapid.
”Five Eyes este un flux de informații remarcabil de liber, la un nivel care nu poate funcționa decît printr-o mare încredere”, subliniază Michael Shurkin. ”Dacă aș fi în locul canadienilor sau al MI6 (britanic), m-aș întreba: Care este agenda lor? Pot avea încredere în ei?”, spune el.
O întrebare de acum generalizată. Potrivit media americane, Israelul este furios că scandalul Signal a dezvăluit o informație provenită de la o sursă israeliană cu baza în Yemen.
În ce privește Ucraina, ea ar trebui să fie precaută, subliniază Michael Shurkin. ”Poate că ucrainenii vor avea motive să fie mai precauți în a împărtăși orice tip de planificare cu americanii”, adaugă expertul citat.
Miercuri, bursele europene au închis cu o scădere de 3,5%, pe fondul intrării în vigoare a noilor tarife impuse de Trump
Pieţele bursiere europene au închis în scădere accentuată Miercuri, pierzînd avansul obţinut Marţi, odată cu intrarea în vigoare a noilor tarife comerciale impuse de Statele Unite, transmite CNBC.
Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut cu 3,5%, atingînd cel mai redus nivel de închidere de la începutul lunii Ianuarie 2024. Toate sectoarele şi bursele majore din regiune au înregistrat pierderi, în special sănătatea (-5,9%) şi energia (-5%).
Principalele burse din Europa au resimţit presiuni suplimentare după ce China a anunţat o creştere drastică a tarifelor aplicate importurilor din SUA, de la 34% la 84%, începînd cu 10 Aprilie. Uniunea Europeană a aprobat, la rîndul ei, un prim set de măsuri de retorsiune ca răspuns la noile taxe americane impuse pe importurile de oţel şi aluminiu.
Indicele CAC 40 din Franţa a scăzut cu 3,34%, DAX-ul german cu 3%, iar FTSE 100 din Marea Britanie a pierdut 2,9%. Marţi, pieţele europene înregistraseră o zi pozitivă, punînd capăt unei serii de patru zile consecutive de scăderi, pe fondul unui reviriment global iniţiat în Asia-Pacific.
Tensiunile comerciale generate de politica preşedintelui Donald Trump continuă să creeze incertitudine pe pieţele globale. Marţi, liderul american a sugerat introducerea unei „tarife majore” asupra produselor farmaceutice şi a triplat taxele anunţate anterior pentru coletele de mică valoare expediate din China prin sistemul poştal internaţional.
Noile tarife au intrat în vigoare la miezul nopţii, aplicîndu-se importurilor din zeci de ţări. Printre cele mai drastice măsuri se numără o taxă de 104% pe importurile chineze. Mai multe state vizate au anunţat că vor răspunde prin măsuri similare, inclusiv Canada, care şi-a reconfirmat planul de a impune un tarif de 25% asupra vehiculelor fabricate în SUA.
Pieţele americane au avut o evoluţie volatilă, titlurile de Trezorerie ale SUA au scăzut, iar dolarul american s-a depreciat. Bursele din Asia-Pacific au înregistrat, de asemenea, pierderi pe parcursul zilei de miercuri.
După luarea în prizonierat a doi chinezi în Ucraina, China le cere cetățenilor săi să evite zonele de conflict
China le-a cerut Miercuri cetăţenilor săi să evite zonele de război, după ce Kievul a anunţat că a luat prizonieri doi chinezi care au luptat în cadrul Armatei ruse în Estul Ucrainei, relatează AFP, transmite News.Ro.
”Guvernul chinez le-a cerut mereu cetăţenilor săi să stea departe de zone de conflict armat, să evite să fie implicaţi în conflicte armate sub orice formă şi, mai a ales, să evite să participe la operaţiuni militare indiferent de care parte”, a declarat în faţa presei un purtător de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian.
Este pentru prima oară cînd Ucraina anunţă că a descoperit chinezi care participă la război pe teritoriul ucrainean de la începutul invaziei ruse, în urmă cu peste trei ani.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat, Marţi, că doi cetățeni chinezi au fost luaţi prizonieri şi a cerut explicaţii Beijingului.
”China este pe cale să procedeze la verificări împreună cu Ucraina în acest caz”, a declarat Miercuri, într-o conferinţă de presă obişnuită, Lin Jian.
Potrivit unor informaţii preliminare, este vorba mai degrabă despre persoane care au semnat ”un contract” cu Armata rusă decît despre trupe chineze regulate trimise pe front în Ucraina, a declarat sub protecţia anonimatului pentru AFP un oficial ucrainean de rang înalt.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, a anunţat pe X că l-a convocat pe însărcinatul cu Afaceri al Chinei la Kiev pentru a-i ””cere explicaţii”.
China a respins aceste acuzaţii ”fără fundament” ale Kievlui, potrivit cărora ”mult mai mulţi” cetăţeni chinezi luptă împreună cu forţe ruse împotriva Ucrainei, după luarea prizonieri a celor doi cetăţeni din această ţară asiatică.
”Poziţia Chinei despre criza ucraineană este clară şi fără ambiguitate şi este larg aprobată de către comunitatea internațională”, a apreciat Lin Jian.
Cel puţin 20 de morţi şi 40 de răniţi într-un cartier din Gaza, într-un atac israelian vizînd un imobil locuit
Apărarea Civilă din Fîşia Gaza a anunțat, Miercuri, că 20 de persoane au fost ucise într-un raid israelian vizînd un imobil locuit în oraşul Gaza, iar Armata israeliană anunţă că a atacat un comandament al mişcării islamiste palestiniene Hamas, relatează AFP.
Mahmoud Bassa a anunţat ”20 de martiri şi peste 40 de răniţi” în acest raid la Shujaiya, un cartier al oraşului Gaza, şi că erau căutate în continuare corpuri între dărîmături.
Armata israeliană, contactată de AFP, a anunţat că a ”lovit un terorist de rang înalt din cadrul Hamas care era însărcinat cu planificarea şi executarea unor atacuri teroriste din acest sector şi că a luat un număr de măsuri pentru a limita pagubele civile”.
Un locuitor din cartier, Ayoub Salim, în vîrstă de 26 de ani, a declarat că ”mai multe rachete au ţintit imobilul cu patru etaje şi zona din jur, în care se aflau corturi instalate de către persoane deplasate”.
”Schije au sărit în toate direcțiile”, a declarat el, povestind despre ”o scenă îngrozitoare şi corpuri sfîrtecate şi îngropate sub dărîmături”.
”Auzeam ţipetele oamenilor panicați”, a declarat el.










