Reactii dure dupa discursul lui Putin de Ziua Victoriei

Preşedintele rus Vladimir Putin a evocat, Luni, memoria eroismului sovietic în cel de Al Doilea Război Mondial, pentru a-şi încuraja armata către victorie în Ucraina şi a afirmat că Occidentul „pregătea o invazie a pămîntului nostru, inclusiv a Crimeii”, iar afirmaţiile sale au provocat numeroase reacţii în rîndul opoziţiei şi în mediul diplomatic, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Una dintre cei care a reacţionat la discursul lui Putin susţinut cu prilejul paradei de Ziua Victoriei din Piaţa Roşie a fost Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvînt în exil a opozantului arestat Aleksei Navalnîi.

„Un bătrîn, nebun în autoizolarea lui. Stă singur pe podium pentru că nimeni nu a venit să fie alături de el, tuşeşte şi spune ceva despre naziştii din NATO. Cred că nici cel mai devotat susţinător al lui Putin nu va crede că aceasta este o imagine a victoriei”, a postat ea pe Twitter.

Criticul în exil al lui Putin şi fostul oligarh Mihal Hodorkovski a postat, la rîndul lui, pe Twitter: „Astăzi este o sărbătoare pe care o celebram din copilărie. Pe 9 Mai 1945, naziştii care au bombardat Kievul la 4 dimineaţa, pe 22 Iunie 1941, au capitulat. La 4 dimineaţa, pe 24 Februarie, 2022, sub auspiciile unor spirite fasciste rele, Kievul a fost din nou bombardat de descendenţii unora dintre învingători, care au devenit fascişti. Uitaţi de 9 Mai. Nu este o sărbătoare”.

De asemenea, aliaţi ai activistului politic Andrei Pivovarov au postat pe contul său de Twitter: „Putin a depus flori la memorialele oraşelor eroice Kiev şi Odesa. Nu e necesar nici un comentariu”.

„Putin a repetat citate din sertarul cu zombi, neîndrăznind să vină cu ceva mai serios. Deci Kremlinul nu mai are nici un truc de rezervă. Acum înfrîngerea lui Putin este o chestiune de timp”, a postat şi Ghennadi Gudkov, un fost membru al Parlamentului în exil din cadrul opoziţiei liberale.

Michael McFaul, fostul ambasador al SUA în Rusia, a postat, la rîndul său, pe Twitter: „De Ziua Victoriei, Putin pierde războiul din Ucraina. Este timpul ca soldaţii ruşi să plece acasă.”

 

05.02.26 - 14:02
07.02.26 - 12:04
02.02.26 - 17:24
04.02.26 - 11:20
05.02.26 - 14:03
02.02.26 - 12:56
03.02.26 - 12:03
01.02.26 - 05:06
01.02.26 - 05:07
05.02.26 - 09:16
06.02.26 - 12:15
01.02.26 - 05:09
04.02.26 - 11:21
08.02.26 - 00:26
04.02.26 - 11:14