REACŢIA AMBASADORULUI RUS LA BUCUREŞTI, DUPĂ DECLARAŢIA LUI BĂSESCU DESPRE „PLANUL MOSCOVEI”

„Analizăm textul declaraţiei de Marţi a preşedintelui, şi, credeţi-mă, sunt vremuri foarte dificile. În fiecare zi, mulţi politicieni din România fac multe declaraţii, pe multe canale, dar trebuie să le analizăm şi să comunicăm în mod corespunzător, adică obiectiv, către capitalele noastre. Această afirmaţie nu este nouă, am mai auzit-o. Noi nu o putem accepta. Nu avem asemenea planuri”, a declarat, la Digi 24, Oleg Malghinov, rugat să comenteze declaraţia lui Traian Băsescu privind extinderea influenţei Rusiei pînă la braţul Chilia.
„În ceea ce priveşte Republica Moldova, scenariul cel mai rău ar fi o destabilizare a regiunii Odessa şi, dacă vă puteţi uita pe hartă, veţi constata că regiunea Odessa încinge ca un brîu Transnistria, iar odată destabilizarea realizată, să se poată ajunge, cu influenţa Federaţiei Ruse, incluzînd şi Transnistria, astfel ca teritoriul Federaţiei Ruse sau teritoriul controlat de Federaţia Rusă să ajungă pînă la braţul Chilia. Este vechea frontieră a României cu Uniunea Sovietică”, a afirmat, Marţi, 13 Mai, preşedintele Traian Băsescu, în cadrul unei declaraţii de presă.
„În momentul de faţă, în Odessa se încearcă o regrupare a rusofonilor, în aşa fel încît să fie gata să acţioneze. Să sperăm că populaţia ucraineană, structurile statului vor reuşi să ţină această regiune în echilibru, să nu se producă o destabilizare care are riscul de a antrena şi Transnistria”, a mai spus şeful statului.
Prezent la 27 Martie, la bilanţul MApN, preşedintele Traian Băsescu a declarat că impredictibilitatea Federaţiei Ruse „ne obligă să analizăm variante şi posibilităţi de reacţie”.
„Nu putem spune că mai putem privi la incidentele din 2008, cînd Federaţia Rusă a ocupat Abhazia şi Osetia de Sud, ca incidente izolate. Este clar că a fost Georgia în 2008, a fost Ucraina în 2014 şi orice om politic, ca şi orice strateg militar, trebuie să îşi pună întrebarea ce şi cine urmează. Că o fi Transnistria, că o fi Transnistria şi Republica Moldova, că urmează regiunea de sud a Ucrainei, de la Crimeea către Odessa şi gurile Dunării pînă la Braţul Chilia, sunt întrebări pe care oricine poate să şi le pună în lipsa unor declaraţii şi atitudini ferme ale Federaţiei Ruse”, a declarat şeful statului, după participarea la bilanţul MApN pe 2013.












