RAZBOIUL DE LINGA NOI

Ucraina își intensifică contraatacurile în sud

Ucraina și-a intensificat contraatacurile pentru eliberarea regiunilor controlate de Rusia din sudul țării, încercînd să bombardeze și să izoleze trupele rusești în zone greu de aprovizionat, au declarat oficialii militari.

Ucrainenii au lovit trei poduri peste Nipru și i-au izolat pe ruși. Kievul a spus că a preluat controlul și asupra unor mici așezări de la marginea de nord a regiunii Herson.

Contraofensiva ucraineană din sudul țării „prinde avînt”, potrivit oficialilor britanici din domeniul apărării și informațiilor.

 

Bombardamente rusești asupra Harkovului

Rusia a lansat în cursul nopții bombardamente asupra Harkovului, al doilea oraș ca mărime al țării. O școală și un bloc de locuințe au fost parțial distruse și mai multe clădiri au fost avariate, potrivit serviciilor de urgență ucrainene, citate de The Guardian.

Igor Terejov, primarul orașului Harkov, a declarat că două rachete au lovit orașul la ora 4 dimineața. Una a lovit o casă cu două etaje, în timp ce cealaltă a lovit o școală.

„Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență lucrează deja acolo, caută oameni sub dărîmături. Pînă în prezent, nu există informații despre victime sau decese", a precizat Terejov.

Serviciile de urgență au precizat că un bărbat a fost rănit.

 

Atac la Nikolaev

Oleksandr Sienkevici, primarul din Nikolaev, a scris pe Telegram că unul din cartierele orașului a fost lovit de obuze. „Sînt victime. Au sosit deja ambulanțele”, a scris el. Potrivit primelor informații, ar fi vorba de cel puțin 5 morți și 7 răniți.

 

Rusia duce lipsă de soldați profesioniști și își trimite mercenarii pe frontul de luptă din Ucraina

Rusia a trimis mercenari pe linia frontului din Ucraina, un semn clar că duce lipsă de infanteriști din armata regulată, a scris vineri Ministerul britanic al Apărării, potrivit Reuters, în timp ce Kievul își intensifică ofensiva din sudul țării prin care încearcă să elibereze regiunea Herson de sub ocupația rusă.

Rusia se bazează tot mai mult pe luptătorii companiei militare private Grupul Wagner pentru a îndeplini sarcini pe linia frontului în loc să ia parte la operațiuni speciale, așa cum o făceau pînă acum, ceea ce arată presiunea sub care se află armată rusă în războiul prelungit din Ucraina.