R. Moldova – ultima sansa

Povestea horror de la Chişinău – interviu

Ioana Ene Dogioiu, Senior editor

Criza din R. Moldova se adînceşte pentru că situaţia guvernării este critică, nu are soluţii şi nici suport internaţional. Nu exista alta soluţie democratica în afara de alegeri parlamentare anticipate. Riscul ca acestea să fie cîştigate de partidele pro-ruseşti este un şantaj al forţelor politice compromise, afirma Andrei Năstase, avocat, unul dintre liderii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr care organizează mitingul maraton din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.

Într-un interviu pentru Ziare.com, Andrei Năstase a arătat că R. Moldova a involuat dramatic de la o poveste de succes la un horror story, cu un stat capturat şi jefuit de clanurile politice autointitulate pro-europene. El ii acuză pe cei care blochează lupta împotriva corupţiei şi reforma justiţiei că fac jocul Rusiei.
În opinia lui Andrei Năstase, "unirea se poate face doar în context european şi euro-atlantic, întrucît România este tara membra UE şi NATO. Romania (...) nu se poate uni cu un stat care nu-şi controlează 500 km de hotar şi are o bază militară rusească pe Nistru".

Pe 4 octombrie, Platforma Civică Demnitate şi Adevăr organizează la Chişinău un mare miting împotriva corupţiei şi pentru parcursul european al R. Moldova.

- Cum s-a născut aceasta manifestaţie, care-s obiectivele, cine sunt oamenii  din Piaţa Marii Adunări Naţionale?

- Mişcarea de protest a fost răspunsul societăţii la furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar. Autorităţile au reacţionat dur împotriva primilor manifestanţi, care au ieşit la proteste improvizate în ianuarie. Pentru a-i apăra pe acei tineri, dar şi iniţiativa lor de a protesta organizat fata de "jaful secolului", am bătut la uşa unor persoane cunoscute în spaţiul public din Republica Moldova pentru a le îndemna să se implice. Am decis de comun acord să stabilim o structură informală, pe care am numit-o Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, iar scopurile acesteia au fost făcut publice intr-un Manifest, lansat la 24 februarie. Obiectivele noastre sunt investigarea "jafului secolului" şi pedepsirea vinovaţilor; depolitizarea instituţiilor statului şi asigurarea condiţiilor minime pentru o lupta eficienta împotriva corupţiei şi de-oligarhizarea puterii publice; asigurarea continuităţii integrării europene prin readucerea situaţiei social-economice şi politice la normalitate, astfel încît să fie posibilă implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE.

- Cum a ajuns Moldova din premianta clasei Parteneriatului Estic în "oaia neagra" a acestuia, fără acorduri de finanţare, cu reformele blocate, cu o imagine externa foarte proasta, cu o populaţie dezamăgita în care numărul celor care vor aderarea la UE a scăzut dramatic?

- Protestatarii, care deja de o jumătate de an participa la mitinguri în număr crescînd, cu zecile de mii, sunt în cea mai mare parte foşti votanţi ai partidelor aşa zise pro-europene, care au participat la "jaful secolului". Aceşti oameni şi-au văzut aspiraţiile pro-europene profanate de clanurile oligarhice.

Convingerea noastră este că involuţia dramatica de la "povestea de succes" la "horror story", cu un stat capturat şi jefuit de clanurile politice autointitulate pro-europene, este consecinţa politizării prin acorduri secrete a instituţiilor statului care ar fi trebuit să asigure respectarea normelor democratice, dar care astfel au ajuns la cheremul politicienilor veniţi din business. Aceştia au transformat politica în cel mai profitabil business.

În acest mod s-a instaurat oligarhia. "Jaful secolului" s-a produs sub monitorizarea minuţioasă a Băncii Naţionale, a Centrului National Anticorupţie, a Serviciului de Informaţie şi Securitate, care nu au îndrăznit să întrerupă jaful, ci doar au informat premierul, seful statului şi clasa politica despre jaful în derulare.

Şefii acestor instituţii au aşteptat manifestarea voinţei politice a guvernanţilor pentru stoparea "jafului secolului". De vreme ce aceasta voinţa politica nu s-a manifestat, ei s-au ferit să intervină în stoparea furtului, pentru a nu-i supăra pe cei care i-au numit în funcţii.

- Sunt voci şi la Chişinău, şi la Bucureşti care vă acuză că vreţi alegeri anticipate pe care să le cîştige Dodon şi Usatîi, care ar întoarce Moldova la sînul Rusiei?

- Acuzaţiile împotriva noastră că am face jocul Rusiei sunt absolut nefondate. Dimpotrivă, jocul Rusiei îl fac cei care blochează lupta împotriva corupţiei şi reforma justiţiei, împiedică integrarea europeană prin capturarea instituţiilor statului de către partidele politice şi vor să acopere urmele participării lor la "jaful secolului". Sau îşi imaginează cineva că cei care au realizat involuţia de la "povestea de succes" la statul capturat de oligarhi şi au comis "jaful secolului" pot satisface criteriilor de la Copenhaga pentru aderarea la UE? Nimic mai fals!

În privinţa alegerilor anticipate, vreau să se înţeleagă că aceasta cerere a fost formulata abia la cel de-al patrulea miting de protest, după ce revendicările mitingurilor iniţiale au fost ignorate de autorităţi. La primele trei mitinguri, cererile au vizat identificarea şi pedepsirea celor care au furat miliardul, împiedicarea transferării miliardului furat la datoria de stat, care apasă pe umerii noştri, a simplilor cetăţeni, anularea creşterilor de preţuri la energie şi alimente de prima necesitate ca urmare a devalorizării valutei naţionale cu 30% - urmare a "jafului secolului", depolitizarea instituţiilor statului.

Abia după ce la 10 august, The New York Times a publicat articolul Secretarului Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care a afirmat că Republica Moldova este un stat capturat de oligarhi, îndemnînd cetăţenii să-şi salveze tara de pe marginea prăpastiei, noi am ajuns la concluzia că şi imaginea internaţională a ţării este distrusa iremediabil.

Deci, nu exista o alta soluţie democratica de a repara aceasta situaţie în afara de alegeri parlamentare anticipate. Cat despre victoria partidelor pro-ruseşti la alegerile parlamentare anticipate, credem că este un mit şi un şantaj al forţelor politice compromise, care mai că nu spun: am furat şi vom continua să furăm şi nu aveţi ce să ne faceţi fiindcă altminteri vor veni la guvernare forţele pro-ruseşti.

În primul rînd, daca partidele zise pro-europene au reuşit să transforme în ultimii cinci ani o "poveste de succes" intr-o istorie horror, la ce ne putem aştepta de la ele în următorii trei ani?

În al doilea rînd, involuţia a avut loc în condiţiile suportului masiv din partea UE şi SUA pentru guvernele succesive de la Chişinău. Ce mai pot face aceste partide în condiţiile pierderii încrederii partenerilor?

În al treilea rînd, oare nu este un pericol mai mare să lăsăm nişte partide corupte să guverneze încă trei ani de zile, pana ce partidele pro-ruseşti vor creste de la o eventuala majoritate simpla, la una constituţională, aşa cum s-a întîmplat în februarie 2001, cînd PCRM condus de Voronin a obţinut o victorie zdrobitoare? În sfîrşit, eventualele alegeri anticipate, provocate de valul protestatar pro-european pot readuce la vot imensul segment al absenteiştilor dezamăgiţi de guvernarea "pro-europeana" corupta, oligarhizată, reanimînd speranţele veritabil pro-europene ale populaţiei.

- Cum va raportaţi la mişcarea unionista?

- În privinţa unioniştilor, nu exista nici o reţinere pentru a avea şi menţine un dialog constructiv. Pentru asta este necesara înţelegerea cîtorva lucruri. În primul rînd, mişcarea unionista reprezintă un curent politic destul de influent, dar care, cel puţin deocamdată, trezeşte temeri pentru o parte a societăţii.

În al doilea rînd, practic unirea se poate face doar în context european şi euro-atlantic, întrucît România este ţară membră EU şi NATO. România a asimilat deja acquis-ul comunitar, în plus ca ţară membră NATO, nu se poate uni cu un stat care nu-şi controlează 500 km de hotar şi are o baza militară rusească pe Nistru. Deci, sunt probleme de altă natură, care depăşesc obiectivele Platformei Civice DA, care şi-a propus doar combaterea eficientă a corupţiei, reformarea justiţiei şi scoaterea statului de sub controlul oligarhiei rapace.

- Lîngă corturile dvs. din Piaţa Marii Adunări Naţionale, a fost organizată o tabără a socialiştilor, condusa de Dodon şi Usatîi, foarte activi pe reţelele de socializare. Practic, Platforma DA este intre ciocan şi nicovala, intre o guvernare pro-europeana corupta, oligarhizată, şi opoziţia socialiştilor pro-ruşi. Nu veţi fi striviţi intre aceste doua blocuri politice?

- Nu ne temem. Suntem siguri că adevărul şi dreptatea sunt de partea noastră. În acest sens, nu este întîmplător că partidele pro-ruseşti care s-au lansat recent în proteste au preluat mot-a-mot lozincile, revendicările şi tacticile Platformei Civice DA. Acest plagiat ne demonstrează că tot ce am făcut pana acum a fost absolut corect din toate punctele de vedere. Noi înţelegem că scopul partidelor pro-ruseşti este de a prelua iniţiativa şi de a confisca protestele. Totuşi, mitingurile Platformei sunt mai mari.

- Ce aşteptări aveţi de la manifestaţia de duminica, 4 octombrie şi ce veţi face după, pentru că vremea se răceşte, vine iarna, oamenii nu pot să rămînă la nesfîrşit în corturi?

- Pentru noi este important să demonstrăm că mişcarea protestatara nu este doar un fenomen constant, ci unul în creştere şi extindere. O participare cat mai mare a cetăţenilor, asta aşteptăm de la mitingul din 4 octombrie. Sigur, suntem conştienţi şi de fenomenul oboselii, dar criza se adînceşte pentru că situaţia guvernării este tot mai critica, ea nu are soluţii şi nici suport internaţional. De aceea, suntem convinşi că dubla presiune asupra guvernării corupte, din partea cetăţenilor şi din partea partenerilor externi, va determina adoptarea unor decizii democratice pentru ieşirea din impas. Alte soluţii nu exista, pur şi simplu.

- Mişcarea Civică va genera un partid politic. Care vor fi raporturile dintre partid şi Platforma Civică DA, care rămîne tot în zona societăţii civile?
- Noi nu ne-am dorit ca Platforma Civică DA să se transforme în partid sau să genereze un partid politic. Scopul a fost ca Platforma să rămînă un instrument de exercitare a presiunii asupra oricăror guvernări, pentru a nu mai permite politizarea excesiva, nepotismul, oligarhizarea, corupţia. În 2014, am avut un fenomen extraordinar pe scena politica moldoveneasca. În doar patru luni, Partidul Comuniştilor, cu un rating de 45%, a pierdut 2/3 din susţinătorii săi în favoarea unui partid minor, de doar 0,5% şi a unui partid nou creat. Deci, un anumit context politic intern şi regional, legat de anexarea Crimeii şi războiului din Donbass, a scos din cărţi un partid care a dominat scena politica moldoveneasca timp de 20 de ani. Un fenomen similar se poate produce şi pe segmentul de centru-dreapta al spectrului politic.

Valul protestelor poate fi convertit în suport pentru o entitate politica pro-europeana noua, credibila. Problema de baza este cum se va face acest lucru. Această forţă politică este cerută de zecile de mii de participanţi la mitingurile de protest. Iar Platforma DA va rămîne o entitate Civică, care va fi la fel de exigenta şi fata de viitoarele guvernări, la fel cum este fata de cea existenta.

Sursa: ziare.com

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26