"Pe cine plănuim să invadăm?", întreba fostul lider sovietic Nikita Hruşciov, în timpul unei inspecţii la o bază militara din Moscova, în luna septembrie 1964, cu cîteva zile înainte de "renunţarea" la putere.

Tot Hruşciov a răspuns: "Pe nimeni", uitîndu-se în acelaşi timp dezaprobator la tancurile şi lansatoarele de rachete aliniate în faţa sa, notează strănepoata sa, Nina Hruşciova, într-un articol pentru publicaţia de business „Quartz”.

Hruşciov critica astfel costurile ridicate ale armelor, în timp ce poporul se confrunta cu greutăţi. Luna următoare, însuşi liderul sovietic a dat de greu, fiind forţat să se retragă din fruntea ţării. Generalii de armată şi ai KGB nu voiau să renunţe la influenţa asupra complexului industrial militar, care a avut, la rîndul său, o influenţă puternică asupra politicii ruse, timp de secole.

După moartea lui Stalin, în 1953, Hruşciov a crezut că domnia de necontestat a forţelor de securitate a dispărut pentru totdeauna, însă a subestimat tradiţia izolaţionistă a Rusiei. De asemenea, Mihail Gorbaciov, un alt reformator, care a vrut şi el să mute ţara către un viitor mai puţin militant, s-a confruntat cu fanaticii sovietici, în 1991. Chiar dacă la acea vreme încercarea de a reînvia comunismul conservator a eşuat, Gorbaciov şi-a pierdut funcţia.

Cum a deviat Putin de la calea lui Hruşciov şi Gorbaciov şi eşecul fantastic al liderilor ruşi prea încrezători

Învăţînd de la predecesorii săi, Vladimir Putin, fost agent KGB, ştie de partea cui să fie, pentru a rămîne la putere, precum şi cu cine să se lupte pentru a-şi menţine vie imaginea de om puternic. Liderul de la Kremlin insistă pe soluţiile de pace în criza ucraineană, însă rebelii anti-Kiev sînt asistaţi de armata rusă, în Estul Ucrainei.

Desigur că Rusia neagă implicarea, acuzînd, în schimb, Occidentul de agitarea protestelor din Kiev, de anul trecut. Sancţiunile economice impuse Rusiei ca urmare a anexării Crimeii nu sînt astfel văzute drept o pedeapsă pentru nesocotirea acordurilor internaţionale, ci mai degrabă drept un complot de a submina statul rus. Putin este ferm cînd spune că "asemenea trucuri nu funcţionează cu Rusia, nu au funcţionat niciodată înainte şi nu vor funcţiona în viitor". În anul 1998, Putin, pe atunci retras din postura de agent KGB, a devenit noul şef al FSB. În plus, candidat la prezidenţiale în anul 2000, liderul rus a insistat atunci că NATO nu este inamicul ţării sale.

Însă, după doar cîţiva ani la Kremlin, fostul agent KGB nu a ales calea pe care o avuseseră în vedere Hruşciov şi Gorbaciov – de cooperare politică, prosperitate economică şi reduceri militare –, ci mentalitatea celor mai mulţi lideri ruşi: animozitate, militantism şi izolare.

Şi aici este unde prietenul nostru Vladimir, susţine Nina Hruşceva, ar trebui să păşească uşor. Există un precedent al eşecului fantastic al liderilor ruşi prea încrezători, din care ar fi înţelept să înveţe.

Comparaţii cu Ivan cel Groaznic şi Iosif Stalin

Eroul istoric al Kremlinului de azi – sosia din secolul 16 a lui Vladimir Putin –, Ivan cel Groaznic, a fost recent rebranduit într-un tată grijuliu al naţiei sale. El este acum sărbătorit pentru cucerirea teritoriilor înconjurătoare, în timp ce opozanţii săi erau persecutaţi în numele patriotismului şi al securităţii naţionale. Într-o referinţă făţişă la conducerea lui Vladimir Putin, Ivan este lăudat pentru abilitatea de a depăşi orice ameninţare la adresa suveranităţii ruse, din Vest – polonezi şi lituanieni –, Est – mongoli, şi Sud – tătarii crimeeni.

Şi în secolele următoare, lideri ai Rusiei precum Petru cel Mare sau Ecaterina cea Mare au condus fără milă şi cu suspiciune faţă de oricine cu viziuni alternative. De asemenea, comunistul Stalin era obosit de atîtea ameninţări externe, beligerante la adresa a ceea ce considera un ţel imperialist de a opri dezvoltarea Rusiei. Ceea ce Putin uită, în vederea sa limitată, este faptul că plecările de la putere ale dictatorilor sînt rareori paşnice. Cu cît conducerea este mai opresivă, cu atît plecarea este mai dramatică.

Avertismentele istoriei pentru Putin şi semnul de întrebare Nemţov

Stalin a luptat împotriva imperialismului internaţional, căutînd inamici în toate colţurile societăţii şi a pus servicii de securitate pentru a crea duşmani din oameni obişnuiţi. Pînă în 1953, a devenit aşa de paranoic în vînătoarea sa de adversari încît a suferit un infarct – deşi nu este clar dacă acest lucru a contribuit la moartea sa, la puţin timp după. Există însă zvonuri potrivit cărora cei din anturajul său nu au mai aşteptat să plece de la putere, facilitînd o cedare mai rapida a conducerii.

Ca urmare a morţii lui Stalin, temutul şef al poliţiei sale secrete, Lavrenti Beria, a fost executat de către un sistem arbitrar de justiţie, la a cărui construire chiar el a ajutat. Fără nici o dovadă, funcţionarii de la Kremlin, inclusiv Hruşciov, l-au acuzat că este spion occidental.

Căderea sîngeroasă a lui Beria ar trebui să reprezinte o avertizare pentru Putin. În cei 15 ani la conducere, liderul de la Kremlin şi-a întărit forţele de securitate, a intimidat şi închis opozanţii şi a pus botniţă presei şi tribunalelor, însă propriile metode s-ar putea întoarce împotriva sa.

Asasinarea din luna februarie a liderului Opoziţiei Boris Nemţov a dezvăluit fricţiuni secrete în bastionul putinismului. Una dintre teoriile de după uciderea lui Nemţov a fost aceea că ar fi fost mîna protejatului lui Putin, preşedintele cecen Ramzan Kadirov. Simţind, probabil, că actuala putere slăbeşte, asasinarea a reprezentat un semnal dat de Kadirov oricărui ocupant al Kremlinului: vor respecta interesele cecene, altfel Moscova s-ar putea confrunta cu şi mai multă discordie.

Pentru a înrăutăţi lucrurile, după asasinarea şocantă a lui Nemţov, liderul rus a dispărut misterios timp de 10 zile, alimentînd zvonurile potrivit cărora zilele sale sînt numărate. Pe lîngă Kadirov, sînt şi alţi fanatici care nu au fost încîntaţi de răspunsul indulgent al preşedintelui faţă de Occident – acapararea doar a Crimeii este departe de un marş cître "fascistul" Kiev.

Planurile lui Putin de a rămîne la putere pentru încă un mandat de şase ani, care să se încheie în 2024, doar vor spori posibilitatea creşterii tensiunilor între aceste tabere combative şi altele. În încheiere, o atenţionare preşedintelui rus, mai transmite Nina Hruşciova: modelul paşnic al răsturnării de la putere a lui Gorbaciov şi Hruşciov ar putea fi unul de urmat, nu de respins.