Putin a declarat că, în 2025, creşterea economică a Rusiei a încetinit puternic, la 1%

Activitatea economică rusă a crescut cu doar 1% în 2025, a anunţat Marţi preşedintele Vladimir Putin, un ritm de creştere mult mai lent decît în 2024, în contextul în care economia se luptă să se redreseze sub greutatea războiului din Ucraina, relatează AFP, potrivit News.ro.

Cheltuielile colosale angajate de Armata rusă în conflictul ucrainean au stimulat iniţial creşterea economică a ţării şi au permis Moscovei să contracareze previziunile de colaps economic care au urmat lansării ofensivei sale în Ucraina în 2022. Însă creşterea cheltuielilor a determinat o creştere a inflaţiei, afectînd creşterea reală a PIB-ului, în timp ce întreprinderile s-au plîns de costurile ridicate ale împrumuturilor instituite pentru a frîna creşterea preţurilor.

„PIB-ul Rusiei a crescut cu 1% anul trecut. Această cifră este inferioară dinamicii observate anterior, după cum ştim: în 2023 şi 2024, creşterea a fost de 4,1% şi, respectiv, 4,3%”, a declarat Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni guvernamentale. „Dar ştim, de asemenea, că această încetinire nu era doar previzibilă, s-ar putea spune chiar că a fost provocată: este legată de măsuri specifice menite să reducă inflaţia”, a adăugat Vladimir Putin.

El a indicat că inflaţia a fost redusă la 5,6%” anul trecut, faţă de 9,5% cu un an înainte.

În Decembrie, Banca Centrală a Rusiei a redus rata dobînzii de referinţă la 16%, inflaţia dînd semne de încetinire. Cu toate acestea, Agenţia de statistică de stat Rosstat a spus, anul trecut, că nu se aşteaptă ca inflaţia anuală să atingă obiectivul de 4% înainte de 2027.

„Sarcina este clară: trebuie să relansăm creşterea economiei naţionale, să îmbunătăţim climatul de afaceri şi să creştem investiţiile, punînd accentul pe creşterea productivităţii muncii”, a declarat Vladimir Putin.

Moscova publicase anterior informaţii bugetare care indicau că veniturile sale din petrol şi gaze, esenţiale pentru bugetul de stat, au scăzut la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani. Sectoarele petrolier şi gazier ale ţării, precum şi multe dintre companiile sale sunt supuse numeroaselor sancţiuni europene şi americane de la trimiterea trupelor de către Moscova în Ucraina în 2022.

 

01.02.26 - 05:07
01.02.26 - 05:09
01.02.26 - 05:06
01.02.26 - 05:11
02.02.26 - 12:56
02.02.26 - 12:52
02.02.26 - 17:24
02.02.26 - 12:58
01.02.26 - 05:13
03.02.26 - 12:03
02.02.26 - 12:55
02.02.26 - 12:53
03.02.26 - 11:56
03.02.26 - 11:58
02.02.26 - 17:28