Autor: Mihai CONŢIU

De cînd e lumea, credinţa în divinitate a fost şi este manipulată de capii bisericilor cam la fel cum operează politicienii care ajung la Putere. Atunci cînd interesele o cer, politicienii şi preoţii îşi dau mîna şi se coalizează, în ultimă instanţă, împotriva poporului ignorant. Acest lucru se întîmplă, mai cu seamă, în statele în care ortodoxia este religie majoritară. Aici abordăm strict realităţile de lîngă noi, pe cele care le simţim cum ne influenţează sau exercită presiuni asupra noastră, exceptînd islamismul, ţările în care religia deţine control deplin asupra statului.

Întotdeauna am fost convins că ortodoxia a fost o piedică în calea dezvoltării civilizate şi democratice. Mă gîndesc aici la ţări ca România, Republica Moldova, Rusia etc. Deşi sînt ţări laice, în care Biserica nu deţine controlul asupra statului, amestecul Bisericii în treburile politice ale ţării se face simţit cu pregnanţă. Nu puţine sînt situaţiile în care Biserica recurge la şantaje ecumenice asupra politicienilor, ameninţîndu-i chiar cu afurisenia, aşa cum s-a întîmplat şi în Moldova.

Preoţii ne îndeamnă „să credem fără să cercetăm”, promiţîndu-ne o viaţă plină de fericire pe Tărîmul Celălalt, iar politicienii ne cer să-i votăm în schimbul promisiunii că ne vor oferi o viaţă pămînteană tot mai bună. Acum, cu mîna pe inimă, spuneţi-mi dacă sînteţi convinşi că se ţine vreunul din ei de cuvînt!? Nici popa şi nici politicianul nu cred nimic din ceea ce vor ca noi să credem din spusele lor. Dacă ar fi sinceri, atunci ar trăi şi ei ca noi, nu în desfrîul şi bogăţiile în care se scaldă. Şi politicianul, şi preotul.

Sînt ţări occidentale civilizate, neortodoxe, în care cei mai înalţi demnitari de stat circulă cu trenul sau cu metroul cînd vin şi pleacă de la birou, la fel ca orice om de rînd. Preşedintele Elveţiei, de exemplu, vine şi pleacă de la Preşedinţie cu trenul, fără să fie însoţit de servicii de pază înarmate pînă în dinţi, fără să se blocheze circulaţia din cauza asta şi tot aşa. În Elveţia, demnitarii primesc maşină şi şofer şi un abonament de tren la clasa I. Ei, însă, preferă trenul şi metroul, iar acest lucru se mai întîmplă şi în marea Britanie, Suedia, Norvegia, Japonia etc. Într-o astfel de situaţie, cred că toţi am fi de acord să le plătim, ca şi în Elveţia, salarii de 37.000 de franci elveţieni pe lună, căci oricum s-ar face economii imense.

Demnitarii moldoveni, însă, o dată ajunşi în funcţii, se poartă ca nişte împăraţi tiranici şi cred că cei cărora mai înainte le ceruse votul sînt slugile lor. Înaltele feţe bisericeşti din Moldova, la fel, se ascund în limuzine scumpe şi în vile de lux. Ne cer să ne închinăm lui Iisus, însă uită că Iisus a condamnat lăcomia, opulenţa, bogăţiile lumeşti şi că nu a avut proprietăţi.

Realitatea crudă, milenară, este aceea că aceste popoare ortodoxe despre care vorbim au fost predestinate să devină victimele exploatate şi slugile permanente ale Bisericii şi politicienilor. Preoţii şi politicienii ştiu că nu există absolut nimic adevărat în ceea ce ne obligă să credem. Există ţări Nord-europene unde credinţa în Dumnezeu este foarte mică. Cu toate acestea, sînt în topul mondial al prosperităţii, civilizaţiei şi bunei conduite sociale. Da, este adevărat că şi Catolicismul a avut perioada sa însîngerată, aici gîndindu-ne la Inchiziţie, numai că astăzi nu mai este de mult o religie represivă, anti-cetăţean şi complice cu puterea politică.

Abuzul de religie din ţări ca România, Republica Moldova sau Rusia este cumplit. România, deşi mai „liberalizată”, oarecum, tot este împovărată de o Patriarhie abuzivă, opulentă, constructoare de noi şi noi Biserici, inclusiv controversata Catedrală a Mîntuirii Neamului, care, culmea impertinenţei, continuă să şi ceară permanent bani de la stat, care îi sînt şi daţi.

În Moldova, situaţia este şi mai dramatică în ceea ce ţine de abuzul de religie. Culmea este că după atîţia ani de interzicere a Bisericii şi, din anii ’90, după ce Biserica a devenit liberă, credinţa a luat amploare în cadrul reprezentării formale, dar nu şi în planul profunzimii credinţei în Dumnezeu. Totul se face de mîntuială şi împotriva respectării elementare a dogmelor. Se pare că acest lucru convine de minune Bisericii. Atîta timp cît credincioşii „cotizează” generos la „cutia milei”, preoţii nu au nici un interes ca să-i aducă pe credincioşi pe calea cu adevărat dreaptă. Fireşte că din această ignoranţă controlată profită şi politicienii, care, conjunctural, îşi unesc interesele electorale cu preoţii.

Biserica Ortodoxă de aici este aceeaşi reprezentare penibilă şi abuzivă ca şi clasa politică. Seamănă ca două picături cu apă, iar aici mă refer obsesia lor paranoică pentru control, bogăţie şi conştiinţa unicităţii lor, dar şi la existenţa celor două Mitropolii. Biserica Ortodoxă din Republica Moldova nu va avea autoritate şi nu se va bucura de respect şi credibilitate atîta timp cît nu va ieşi de sub tutela Patriarhiei Ruse, nu-şi va declara autocefalia şi nu va cere recunoaşterea ei de la Patriarhia Constantinopolului.

În concluzie, trebuie să recunoaştem că Puterea politică şi Biserica sînt cei mai mari exploatatori ai ignoranţei poporului. Ambele entităţi sînt la fel de violente faţă de cei care nu-i dau ascultare, numai că fiecare îşi foloseşte propriile „arme” din dotare împotriva maselor de ignoranţi care sînt obligate să le întreţină supravieţuirea… eternă!