Anton Bacalbaşa: Moş Teacă. La teatru

Cîtă zarvă şi cît tărăboi pentru un lucru de nimic! Coana Caliopi susţinea să meargă la teatru, iar Moş Teacă nu vroia cu nici un preţ.

— La urma urmii, strigă Moş Teacă, nu merg eu la pararame d-alea unde joacă ţivilii! Are să mă-nveţe ei pă mine, ori eu pă ei? Ce ştie ţivilu?

— Nu să poate, Tecuşor dragă. Merge toată lumea, şi tocmai tu să lipseşti? Ai să vezi ce frumos o să fie! Vine şi colonelu.

În sfîrşit, Moş Teacă se-nduplecă şi pleacă amîndoi.

La uşa teatrului li se-ntîmplă însă un mic accident: uşierii de la control îl apucă de bilet.

— Ce bilet, răcane? Eu sunt ofiţer, nu sunt grad inferior! Numa gradele inferioare iese în oraş cu bilet de voie.

— Foarte bine, dar aici e teatru.

— Ei şi? Nu mă-nvăţa tu pă mine! Am mai văzut eu pararame de-astea!

După multă ciorovăială, Moş Teacă primi să cumpere un bilet şi jumătate: militarii şi copiii plătesc numai jumătate.

Se aşezară în stalu-ntîi. Orchestra cînta. Căpitanul privi în toate părţile şi se declară foarte nemulţumit.

— Mai întîi, dobitocu ăla cu băţu-n mînă nu-mi place: prosteşte meliţia. În loc să cînte şi el, dă din mînă. Pe urmă, alinierea nu-i bine deloc şi nu văd gorniştii! Să cunoaşte că suntără ţivili!

Peste un sfert de ceas cortina se ridică. Se juca tocmai o piesă militară. Ieşi pe scenă un soldat. Cum îl văzu, Moş Teacă se făcu foc.

— Aoleu, leat! strigă el. Ai ieşit descins! Să ştii că la garda pieţei ai să putrezeşti. Te aştept afară!

Lumea începu să sîsîiască şi Moş Teacă fu silit să înceteze din comentarii.

Vine pe urmă o scenă în care soldatul se repede la un ofiţer şi vrea să-l lovească pentru că acesta i-a răpit femeia.

— Patru zile pluton de pedeapsă! strigă Moş Teacă. Insulta supiriorului în timp de pace! Tîrşoru te mănîncă, leat!

A fost un adevărat scandal. Lumea a început să strige „tăcere”, iar Moş Teacă, întorcîndu-se spre un ţivil, îi strigă:

— Să nu vorbeşti unde nu te pricepi! Pararamă-pararamă, da' deciuplina înainte de toate!

În sfîrşit, lucrurile se liniştesc. La urmă, soldatul omoară pe ofiţer şi justiţia caută pe asasin. Judecătorul face toate cercetările şi nu află nimic. Desperat, el strigă:

— Aşadar, Dumnezeul meu, nu voi afla niciodată pe ucigaşul bravului ofiţer? Cine poate fi el oare?

— Îl ştiu eu, răspunde Moş Teacă. E unu nalt cu mustăţi negre. Are o ţăcălie în loc de cioc!

Judecătorul se zăpăceşte, pierde replica, iar publicul intervine din nou, cerînd ca Moş Teacă să fie dat afară.

— Nu vorbi, răcane, că te dau val-vîrtej! Şi zărind la galerie un sergent, el strigă: Să mi-i torni pă toţi cu căţeaua!

Scandalul devine general. Moş Teacă e ghiontit, iar madam Teacă, desperată, strigă cît poate:

— Tecuşor dragă, e numa-n glumă!

— Nu vorbi, cocoană! Ori poate te-ai dat de partea ţivililor!? Vreau să se pedepsească ucigaşu supiriorului!

Scandalul ia proporţii îngrijitoare. Mai mulţi ţivili se reped la Moş Teacă, ofiţerii îi iau apărarea. Atunci, încurajat, el scoate sabia şi începe a comanda:

— Cumpanie-nainte, pas de atac-marş!

Şi se repede spre scenă. Cocoanele ţipă, orchestra fuge, cortina cade.

Directorul teatrului, aflînd cauza scandalului, dă ordin să se ridice cortina şi apare împreună cu ofiţerul care fusese ucis.

— Poftiţi, domnule căpitan, n-a murit; a fost în glumă.

— Nu să glumeşte cu supirioru!

— Dar bine, nu suntem noi de vină...

— Da' cine?

— Autorul.

Auzind aceste cuvinte, lumea-ncepe a striga pe autor. Acesta apare, publicul îi face ovaţii. Moş Teacă-i strigă însă de la uşă:

— Patru zile garda pieţei! Din ce cumpanie eşti?

— Din compania scriitorilor, răspunde autorul.

— Aha, furier! Las, că ţi-arăt eu!

Şi iese.

— Tot îmi pare bine, zice Moş Teaca, pe drum, că am fost la pararamă. Dacă nu eram eu, aşa-i că-l omora pă ofiţer?