Anton Bacalbaşa: Moş Teacă. Între camarazi

Moş Teacă e dezgustat de milităria din ziua de astăzi. „Nu mai e deciuplină, domle! Nu mai e nimic!” De aceea, pentru ca să-i mai treacă de urît, să mai uite de necazuri, s-a hotărît să-şi ia concediu măcar pe vreo cîteva zile şi să meargă să petreacă undeva la vreun prieten. Zis şi executat. Moş Teacă e un bărbat foarte hotărît. Soseşte la Garvan, la amicul său Borceanu, comandantul companiei a şasea.

— Hoj gheldi, îi strigă Borceanu pe turceşte.

— Hoj bulduc, răspunde Moş Teacă, vesel că a învăţat două vorbe în limba nepreţuitei Fatmè.

Şi amîndoi se îmbrăţişează în faţa soldaţilor, care îşi şoptesc: „Are să se strice vremea!”

***

După masă, căpitan Borceanu căută să-ntindă cheful, ca să-şi mulţumească musafirul, care atîta aşteaptă.

În consecinţă, un soldat a fost pornit din vreme la Cranova, şi acum curg sticlele cu vin ca nişte comenzi complicate la scrima cu baioneta. Madam Borceanu, cam bătrînică, dar nu trecută încă în rezervă, face onorurile chefului.

Drept lăutar nu-i decît Porojan, un ţigan foarte drăcos, care slujeşte ţării de doi ani, în calitate de soldat sorţar în compania a şasea. Porojan nu ştie a cînta nici cît Fatmè; toate cîntecele lui sunt schilodite şi împeticate ca o manta de reformă. Face ce face, şi revine la refrenul lui favorit:

Cîte feate şi neveaste,

Ca Marghioala nu mai ieaste!

Apoi se strîmbă, se frămîntă, joacă chilabua zuralie, ca la uşa cortului, şi înveseleşte pe meseni, care, în materie de muzică, nu cunosc decît cele 32 de semnale ale regimentului.

În cele din urmă, Moş Teacă cere să se schimbe repertoriul. Şi cu toată opoziţia – o opoziţie à l'eau de rose – a lui madam Borceanu, izbuteşte să facă pe Porojan să-i cînte şi o bucată fără perdea.

Acum e momentul cînd vinul de la Cranova îşi produce efectul. Moş Teacă uită că are-n faţă pe soţia camaradului său, i se pare că e cu Fatmè şi încearcă să-i bată tactul pe geambarale.

— Căpitane, îi strigă Borceanu desperat, pe cînd madam Borceanu se face că nu bagă de seamă.

Dar Moş Teacă n-aude nimic.

— Căpitane, repetă glasul gazdei.

Şi-n acelaşi timp o sticlă zboară în capul lui Moş Teacă...

***

Cu capul spart cum să te prezinţi la companie? Moş Teacă face deci un raport la regiment:

„Am fost atacat ziua-n amiaza mare de către o ceată de contrabandişti ast-noapte pe la orele 12. Numai graţie tactului, am scăpat cu viaţă. Siguranţa drumurilor nu este sigură nici chiar prin păduri. Rog daţi ordin pentru întărirea cordoanelor melitare. Altfel, nu garantăm de viaţa a o mulţime de trecători ucişi pîn-acuma.”

Şi din ziua aceea s-a îndoit numărul gardei la pichete.