Anton Bacalbaşa: Moş Teacă. În Dobrogea

După mai multe zile de drum cu vaporul, cu căruţa şi cu picioarele, compania a ajuns la Kadichioi. Din toată Dobrogea, Kadichioiul e satul în care se găsesc mai puţini români, adică deloc, fapt care face pe Moş Teacă să exclame:

— Bun lucru a fost războiul, da Dobrogea nu face de noi! Cum o să te-nţelegi cu turcoaicele? Nu mi-am adus nici măcar bucătăreasă! Cine o să-mi gătească bucate?

Cu toate astea, a doua zi de dimineaţă, Moş Teacă iese să vadă satul.

Cel dintîi lucru care-l izbeşte e că turcii nu scot fesurile din cap cînd îl întîlnesc. Şi fiindcă Moş Teacă n-a citit istoria lui Vlad Ţepeş, nu găseşte nici un leac împotriva acestei lipse de respect.

În dreptul geamiei, vede pe hogea urcat pe scară, făcînd rugăciunea în gura mare şi cu mîinile împrejurul gurii.

Imediat strigă, gornistul:

— Gornist! Dă alarma!

Compania iese şi Moş Teacă comandă:

— Puneţi baione-ta! La mî-nă! Pas de atac! Marş!

Soldaţii dau fuga, ocolesc geamia, şi noul Şamil e prins.

— Să-l ducă la cumpanie!

Aici, Moş Teacă începe a-l judeca:

— Cu mine nu te joci, păgînule! Crezi că dacă vorbeai turceşte, eu nu te-am înţeles? Chemai pă turcii tăi la răbeliune! Las', că te potolesc eu! Am să te fac să visezi numa şalvarii lui Muhamet! Cine eşti tu, mă?

Bietul turc, care începuse a pricepe româneşte mai mult de frică, răspunse scurt şi tremurînd:

— Ben-hogea...

— A-ha, hogea! Adică Nastratin Hogea! Las', că mă fac eu mai Nastratin decît tine şi te-nvăţ minte! Apoi, adresîndu-se soldaţilor: Scoateţi-i şalvarii!

În vremea asta, notarul satului, alarmat de scandal, vine şi explică lui Moş Teacă toată comedia: aşa e rugăciunea turcească.

— Foarte bine, răspunde Moş Teacă, da s-o facă-n rumâneşte, ca să-nţelegem şi noi! Dacă nu, patru zile sala de poliţie!...

În sfîrşit, cu vai, cu chiu, hogea a fost liberat. Şi cum turcul e recunoscător, s-a împrietenit după asta la cataramă cu Moş Teacă. Ba chiar fata lui hogea e graţioasă cu comandantul român şi umblă descoperită în faţa lui.

Acuma, de cîte ori îl întreb cum se mulţumeşte în Dobrogea şi dacă a învăţat limba, Moş Teacă răspunde:

— De, ce să zic?... Începe să-mi placă mai bine turceşte!